Expoziția arhitectului laureat al Premiului Kossuth. Dévényi Sándor

Vernisaj: 08.03.2023, ora 17:00
Martie 08, 2023 - Martie 26, 2023
Vernisaj

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca și Breasla Barabás Miklós, vă invită la vernisajul expoziției personale a arhitectului laureat al Premiului Kossuth, Dévényi Sándor. Evenimentul va avea loc miercuri, 8 martie 2023, de la ora 17:00. Expoziția va putea fi vizitată până în 26 martie 2023.

Orașul natal, Pécs, s-a dovedit a fi determinant în viața și opera arhitectului Dévényi Sándor. Acesta a fost influențat de atelierul de arhitectură cunoscut sub denumirea „Grupul Pécs”, precum și de viziunea arhitecturală a conducătorului atelierului, Csete György și a fondatorului acestuia, Jankovics Tibor. Dévényi îi consideră modele și pe Wright, Gaudí și Pilch Andor. Acesta îl consideră maestru pe Makovecz Imre, cel care a creat arhitectura organică maghiară și este fondatorul Academiei Maghiare de Artă.

Opera sa creează o punte peste timp și spațiu. Este personalitate-cheie a arhitecturii organice, astfel, arhitectura sa se adaptează mediului înconjurător din punct de vedere al spațiului, timpului și istoriei. Datorită acestei abordări organice, holistice, lucrările sale sunt definite de perenitate. Reabilitarea urbană, restaurarea monumentelor, proiectarea clădirilor rezidențiale, a celor de birouri și a celor publice, respectiv elaborarea planurilor de urbanism sunt prezente în activitatea sa.

Dévényi Sándor este arhitect maghiar, laureat al premiilor Kossuth și Ybl Miklós, căruia i s-a decernat și premiul Artistul Națiunii (Ungaria), membru plin al Academiei Maghiare de Artă, membru fondator al Asociației Kós Károly. Expoziția oferă o perspectivă asupra operei extrem de complexe și multifațetate al cărei material poate fi pus la dispoziție mulțumită Academiei Maghiare de Arte.















Imagini de la vernisajul expoziției personale a arhitectului laureat al Premiului Kossuth, Dévényi Sándor, eveniment care a avut loc miercuri, 8 martie 2023, de la ora 17:00. Cu această ocazie, au luat cuvântul: Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Demeter Stefánia Katalin, consulul Ungariei la Cluj-Napoca, Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Zakariás Attila, arhitect, membru al Academiei Maghiare de Artă și Dévényi Sándor. Foto credit: Feleki István.