Palatul Bánffy
Palatul Bánffy din Cluj – clădirea Muzeului de Artă Cluj-Napoca – este cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca şi unul de referinţă pentru arhitectura de secol XVIII din România, decoraţia arhitecturală în piatră fiind completată cu o serie de sculpturi cu valoare artistică deosebită realizate de Anton Schuchbauer. Clădirea este înscrisă la prima categorie (A) în lista clădirilor de patrimoniu arhitectural şi artistic naţional al României.
Edificiul a fost ridicat în perioada 1774-1785, de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann, ca reşedinţă particulară a contelui Bánffy György (devenit mai târziu guvernator al Transilvaniei). Ulterior, clădirii i-au fost date alte destinaţii: reşedinţă de protocol, Cazinou Naţional, clădire de apartamente şi spaţii comerciale, sediu de societăţi industriale. În anul 1925 a fost construit chiar un cinematograf în curtea imobilului.
În anul 1956, Comuna Urbană Cluj a dat palatul în folosinţă Muzeului de Artă, înfiinţat în anul 1951. Între anii 1960-74 la palat au avut loc vaste lucrări de restaurare. Muzeul s-a mutat în palatul parţial restaurat în 1962 şi a fost deschis publicului în 1965.
În prezent, palatul este proprietate publică a judeţului Cluj şi se află în administraţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca.
Palatul Bánffy este compus din patru aripi dispuse în jurul unei curţi interioare rectangulare. Dinspre stradă, accesul pe latura principală (dinspre Piaţa Unirii) se face pe o galerie triplă, monumentală, cu deschidere spre încăperile principale ale palatului, aflate în aripa vestică. Aceasta scară cu trei rampe, fiecare dintre acestea având lăţimea de 2 m, este cea mai mare de acest fel din Transilvania.
Proiectul palatului etajat urmează tipul palatelor orăşeneşti din apusul Europei vremii: planul pătrat cu o curte interioară închisă de cele patru aripi, acoperişul de tip mansardă, faţadele de palat spre exterior, respectiv cursivele interioare etajate deschise spre curtea interioară cu arcade la parter şi cu colonade la etaj.
Motivul central al atticului faţadei principale este stema familiei Bánffy, susţinută de grifoni înaripaţi şi încoronaţi. În jurul acestei steme sunt dispuse, alternând cu câte două urne, statuile unor divinităţi antice, operă a sculptorului Anton Schuchbauer (Marte, Pallas Athena, Diana, Apollo, Perseu, Hercule); dispoziţia statuilor respectă principiul simetriei, caracteristic ansamblului clădirii.
Proporţiile monumentale şi suprafeţele faţadelor cu rezalitul corpului central având la etaj balconul cu traseu semicircular, statuile divinităţilor antice, stilul elegant al tâmplăriilor şi al elementelor decorative interioare dau un aspect specific palatului, care se înscrie în curentele artistice europene ale epocii.
Decorul interior original s-a păstrat în cea mai bună condiţie la etajul aripii vestice. Din relatările bibliografice se ştie că aici s-a aflat cea mai pretenţioasă parte a reşedinţei: două şiruri de săli, cele cinci încăperi orientate spre piaţă - spaţiile cele mai reprezentative ale palatului, primind un bogat decor: lambriuri şi obloane de lemn, vopsite în alb, cu decor cioplit în relief şi aurit, cu un aspect foarte elegant.