Imagini

Colecția de artă decorativă

Deşi până în prezent cuprinde un număr restrâns de piese, colecţia de artă decorativă permite surprinderea evoluţiei acestui gen artistic prin creaţiile unor reprezentanţi de renume, cum sunt Arina Ailincăi, Alexandru Antik, Doina Maria Hordovan, Ana Lupaș, Ion Minoiu și Horea Sârbu.

Arina Ailincăi s-a născut în anul 1946 la Cluj-Napoca. A absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca în anul 1969, între 1989 și 1999 a trăit și a creat în Canada, iar în anul 1992 a primit „Visual Art Teaching Certificate” din partea Universității din Toronto. În lucrările sale mai vechi, artista oferea un răspuns la o relație afectivă cu istoria civilizației, parafrazând prin lucrările sale ceramice obiecte și semne uzuale precum hărțile, manuscrisele, alfabetele arhaice și instrumentele de măsurat. Mai recent, corpurile-vase, adesea acoperite cu scriitură, sugerează sensurile simbolice ale condiției umane.

Alexandru Antik s-a născut la Reghin în anul 1950. Între 1970 și 1975 a urmat studiile universitare în cadrul Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. În intervalul 2003-2005 a urmat școala doctorală a Universității Ungare de Artă (MKE), Budapesta. Între 1975 și 1987 a fost creator de modele la Fabrica de porțelan IRIS, Cluj-Napoca. În anul 1977 a participat la expoziția de plastică mica și obiecte decorative din porțelan, intitulată „Artefacte”, la Galeria Mare din Cluj-Napoca. Alexandru Antik este un artist reprezentativ pentru mai multe direcții în arta contemporană românească, ocupând un loc de maximă vizibilitate, alături de artiști și grupuri artistice de renume, precum Geta Brătescu, Ion Grigorescu, Mihai Olos, Ana Lupaș, Grup III și Sigma.

Doina Maria Hordovan s-a născut în 1934 la Sibiu, a urmat Institutul de arte plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca între 1952 și 1958. A debutat la Cluj, în anul 1960. În domeniul artei decorative și aplicate, a lucrat panouri decorative, reliefuri – lemn și ipsos pe fond de gresie neagră, la casa de cultură a studenților și la Palatul telefoanelor din Cluj – 1970.

Ana Lupaș este un cunoscut artist decorator, s-a născut în anul 1940 la Cluj-Napoca, a urmat studiile universitare în cadrul Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Ana Lupaș a debutat în anul 1965 în același oraș. Artista a fost de timpuriu apreciată de critica de specialitate ca un spirit inventiv, care a depășit canoanele artistice ale tapiseriei. Prin lucrările sale, Ana Lupaș relecturează fondul arhaic al artei textile populare, pe care-l traduce prin inspirate compoziții fabulatorii la adresa acestor modele primare. Preocuparea pentru fondul arhaic face obiectul unor interpretări originale, constituite într-un metadiscurs contemporan, de extracție modernistă.

Ion Minoiu este pictor și artist decorator, n. 1931, în Moreni, jud. Dâmbovița. A absolvit  Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din București în anul 1955. Lucrează pictură și în special ceramică, domeniu în care înregistrează o bogată activitate cu diverse ramificații: panouri murale, cahle, pendule, figurine, ceasuri, traforuri tubulare și plăci decorative. Un simț al ritmului, aplicat în mod adecvat materialului folosit, plasează obiectele de utilitate domestică în lumea imaginarului, câteodată barocă, de incontestabilă expresivitate.

Horea Sârbu a absolvit Institutul de arte plastice „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca, specializarea ceramică în anul 1980. Între 1981 și 1989 a participat la expozițiile județene de grafică și artă decorativă, Cluj-Napoca, apoi la bienalele tineretului de la Cluj-Napoca, Sibiu, Alba Iulia și București (1990), după cum și la expozițiile Atelier ’35 (Baia Mare).  A fost distins cu Premiul pentru artă decorativă, Toronto (1990) și cu o „Diplomă de onoare” la Sopot (1991). 

Fondul patrimonial al artei decorative reflectă preocupările unora dintre cei mai valoroși artiști moderni și contemporani, al căror impact asupra dezvoltării artei actuale este decisiv.