Expoziție de pictură Gy. Szabó Béla

Vernisaj: 8 februarie 2023, ora 18
Februarie 08, 2023 - Martie 05, 2023
Vernisaj

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj,  vă invită să vizitați, în perioada 8 februarie - 5 martie 2023, expoziția de pictură a artistului Gy. Szabó Béla. 

Expoziția de față reunește o serie de lucrări de pictură ale artistului Gy. Szabó Béla (1905-1985) realizate în deceniile patru și cinci ale secolului trecut. Printre lucrările expuse pe simezele sălilor de expoziții temporare ale muzeului se regăsesc portrete și peisaje în cele mai variate forme. Gy. Szabó Béla este cunoscut, în mare parte, pentru lucrările lui de grafică și gravură, care au devenit embleme ale expresiei sale artistice. Pe parcursul vieții, a abordat o serie largă de teme, care au adus pe spațiul de lucru instantanee și viziuni ale lumii cu care a interacționat artistul. În cele peste șase decenii de activitate, a organizat numeroase expoziții personale și a participat la expoziții de grup în România și în străinătate. După moartea artistul, moștenirea lăsată în urmă deGy. Szabó Béla a fost gestionată, îngrijită și prezentată publicului de Ferenczy Miklós, custodele acestei moșteniri. 















Imagini surprinse în timpul vernisajului expoziției de pictură Gy. Szabó Béla. Evenimentul a avut loc în data de 8 februarie 2023, de la ora 18:00. Cu această ocazie, au luat cuvântul Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, preotul Ferenczy Miklós, administratorul moștenirii lui Gy. Szabó Béla și Iakob Attila, istoric. Foto credit: Feleki István.