Imagini

Colecția de pictură

Formarea colecției

Patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (întemeiat în 1951) s-a constituit pe temeiul unor colecții și fonduri mai vechi, dintre care cele mai însemnate sunt colecția Pinacoteca „Virgil Cioflec” și cea a Muzeului Ardelean. Cea mai mare parte a colecției Muzeului Ardelean (fondat în 1859) s-a constituit în urma unor donații nobiliare și achiziții și cuprindea 166 de lucrări de pictură și grafică până în anul 1913. Această colecție a fost alcătuită – printre altele – din piese de pictură medievală religioasă (icoane și altare, cum ar fi Altarul din Jimbor), pictură europeană, pictură maghiară (sec. XVIII – primul sfert al sec. XX.: predominant portretistică și opere ale artiștilor cum ar fi cele ale lui Munkácsy Mihály, Lotz Károly, Markó Károly sau câțiva membrii ai Școlii de la Baia Mare) și pictură din Transilvania. În 1929, fondul de artă plastică a Muzeului Ardelean a fost înglobat Institutului de Studii Clasice a Universității Regele Ferdinand I din Cluj. Câțiva ani mai târziu, o selecție din acest fond a ajuns în patrimoniul Muzeului de Artă din Cluj prin transferul fondului Filialei Cluj a Academiei R.S.R. din 1971. 

Avocatul și literatul Virgil Cioflec (1876–1948) a construit o remarcabilă colecție, care reflecta curentele din arta românească din perioada dintre a doua jumătate a secolului al XIX-lea și sfârșitul anilor 1920. În 1930, Cioflec a donat Universității din Cluj o parte însemnată a colecției sale: 2 sculpturi de Dimitrie Paciurea, 2 stampe și 75 de tablouri și desene (donația cuprindea: 24 lucrări de Grigorescu, 19 Luchian, 1 Vermont, 1 Pallady, 4 Ressu, 4 Iser, 4 Tonitza, 1 Rodica Maniu, 6 panouri cu studii și 4 lucrări Gabriel Popescu, 2 Paciurea). Pe baza acestei donații s-a constituit Pinacoteca „Virgil Cioflec”, adăpostită în clădirea Institutului de Studii Clasice a Universității. Colecția pinacotecii a fost îmbogățită în timp prin alte donații și achiziții (o parte din acestea fiind obținute din suma primită de către avocat în urma donației), ajungând în 1948 la 326 de piese, care au intrat în 1951 în patrimoniul noului fondat Muzeu de Artă din Cluj. Din colecția V. Cioflec provin cele 31 de tablouri în ulei semnate de Nicolae Grigorescu și 19 lucrări în ulei și pastel de Ștefan Luchian, care constituie azi o parte a expoziției permanente (Galeria Națională) a Muzeului de Artă. Tot acestei colecții îi datorăm câteva tablouri reprezentative de Camil Ressu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Anastase Demian, Aurel Ciupe, Lucian Grigorescu și alții. 

Muzeului de Artă din Cluj i-au fost transferate lucrări de la Muzeul de Artă al R.S.R. (în 1954 și 1964) care conțineau opere importante de pictură și sculptură românească din secolul al XIX-lea. În perioada anilor ´50 –´80, patrimoniul muzeului s-a îmbogățit cu piese aparținând realismului socialist și lucrări contemporane datorită contribuției Comitetului pentru Cultură și Artă de pe lângă Sfatul Popular al regiunii Cluj. Acest for cultural achiziționase lucrări, din expozițiile republicii și cele regionale, care ulterior au fost transferate muzeului. Pe lângă acestea, în colecția muzeului au intrat opere și în urma donațiilor ocazionale și a expozițiilor personale. În perioada 1952–1982, muzeul a avut posibilitatea financiară de a achiziționa tablouri valoroase din colecții particulare. 

Pictura secolelor XVIII–XIX 

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea, în pictura Transilvaniei și a Ungariei portretul a fost considerat cel mai prestigios gen pictural, alături de care s-a manifestat un interes moderat față de peisaje sau scene de gen. Din pictura transilvăneană a secolului al XVIII-lea sunt cunoscute portretele comandate de membrii familiilor nobiliare din Transilvania (de exemplu familiile Gyulai, Rhédey sau Wesselényi), cele ale clerului înalt sau a burghezilor înstăriți. Majoritatea acestor portrete au fost pictate de artiști anonimi (Portretul lui Franciscus Rhédey copil, 1759; Soția lui Rődl András) sau de artiști străini (mai ales vienezi). Muzeul de Artă din Cluj-Napoca deține o colecție însemnată din operele pictorului de origine austriacă Franz Anton Bergmann (aprox. 1760–1815), care s-a stabilit la Sibiu, apoi la Cluj (după 1790), imortalizând membrii ai familiilor Gyulai, Pataki, Bánffy sau Brukenthal. Pictorii din familia Neuhauser, de origine austriacă, stabiliți la Sibiu, au avut o contribuție imensă la dezvoltarea artei din Transilvania prin abordarea peisajului și a scenei de gen (Joseph Neuhauser: Castelul de la Uioara, 1791), sau prin tratarea portretului încadrat de peisaj (Franz Neuhauser cel Tânăr: Portret de femei din familia Wesselényi, 1799). Dintre artiștii maghiari din Transilvania epocii respective, Boér Márton este prezent în colecția muzeului cu două portrete. 

După primul sfert al secolului al XIX-lea, stilul Biedermeier (de influență vieneză) s-a manifestat în opera lui Barabás Miklós (prezent în colecția muzeului cu trei portrete în ulei și mai multe lucrări de dimensiuni mici în tempera pe foiță de fildeș sau porțelan), a profesorului de desen clujean, Simó Ferenc (de ex. Portretul lui Sombori Eszter, 1832) sau a pictorului orădean Mezey Lajos. Începuturile picturii românești de șevalet, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, sunt marcate de opera unor artiști precum Barbu Iscovescu sau Constantin Daniel Rosenthal. Din această perioadă datează și lucrările renumitului peisagist maghiar, Markó Károly ce aparțin colecției muzeului (Peisaj din Italia, Drum de munte, Susana la baie). 

La mijlocul secolului al XIX-lea, stilul academic a pătruns în pictura românească și maghiară grație pictorilor care au urmat studiile de specialitate la academiile de artă din străinătate (Viena, München, Paris, Roma, Budapesta, etc.). În această perioadă s-a afirmat romantismul, iar în colecția muzeului clujean regăsim lucrările peisagiștilor din spațiul maghiar: Brodszky Sándor (Cetatea Saskő) și Keleti Gusztáv (Grup de copaci), sau cele ale clujeanului Carol Popp de Szathmáry / Szathmári Papp Károly (tabloul în ulei cu titlul Scenă orientală, acuarele și litografii). Tot în colecția muzeului se regăsesc și lucrările celor mai importanți pictori academiști români care au activat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Constantin Lecca, Gheorghe Tattarescu, Mișu Popp și Sava Henția. Dintre renumiții pictori academiști din Ungaria, prezenți în patrimoniul muzeului, îi amintim pe Székely Bertalan (Portretul soției lui Mikó József și Apus de soare), Madarász Viktor (Gabriel Bethlen principele Transilvaniei în mijlocul savanților), Lotz Károly (Portretul Corneliei și După baie) sau Gyárfás Jenő (Autoportret, o serie de portrete). În această perioadă, cei mai populari pictori transilvăneni au fost Sikó Miklós (Autoportret, portrete în ulei sau în acuarelă), Kőváry Endre (portrete), Veress Zoltán (scene de gen) și Sárdi István, la care s-a alăturat și pictorul de origine cehă, Melka Vince / Venceslav Melka (10 tablouri în ulei și trei caiete de schițe), stabilit la Cluj în jurul anului 1870. 

Începând cu anii 1860 au apărut noi curente și stiluri, cum era realismul sau impresionismul, care au zdruncinat hegemonia academismului și au contribuit la nașterea picturii moderne de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În pictura românească, tranziția de la stilul academic la limbajul realist este înfățișată prin lucrările lui Theodor Aman (scene de gen, portrete, naturi statice) și Nicolae Grigorescu (Ciobănița, Car cu boi, peisaje și naturi statice etc.), muzeul deținând o impresionantă selecție din operele acestora. Tendințe similare putem detecta și în opera pictorilor maghiari contemporani, spre exemplu Munkácsy Mihály (Copii plângând) sau Mednyánszky László (Pom înflorit, Atmosferă de dimineață, După ploaie). 

Pictura din prima jumătate a secolului XX

În pictura românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX s-au produs schimbări majore, deoarece pictorii cu studii efectuate în cele mai prestigioase centre de învățământ europene au adoptat și aplicat tendințele contemporane din arta modernă. Cei mai importanți artiști români din această perioadă, ale căror lucrări de referință se regăsesc în colecția muzeului, sunt Ștefan Luchian și Octav Băncilă, iar din perioada interbelică Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato, Ion Țuculescu și Lucian Grigorescu. Cei mai semnificativi pictori din Transilvania care au activat în perioada interbelică sunt prezenți în colecția muzeului din Cluj cu o serie de lucrări, precum cele aparținând lui Tasso Marchini (portrete și naturi statice), Pericle Capidan, Alexandru Popp, Elena Popeea, Emil Cornea, Hans Eder, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, maestrul clujean Szolnay Sándor sau renumitul pictor de pasteluri, Nagy István (Muzeul de Artă deține peste 15 lucrări aparținând acestora). 

Școala de la Baia Mare

Școala de la Baia Mare a reprezentat un moment aparte în evoluția picturii din spațiul transilvănean de la turnura secolului XX și din primele patru decenii ale sale. Artiștii care s-au perindat prin Baia Mare au contribuit nu numai la dezvoltarea artei transilvănene, dar au creat și un spațiu de exprimare și interacțiune care a avut impact nu numai asupra vieții artistice în sine, ci și asupra evoluției dimensiunii culturale a Transilvaniei de la începutul secolului XX. Colecția muzeului are în componență lucrări de pictură ale artiștilor: Hollósy Simon, Thorma János, Réti István, Iványi Grünwald Béla, Ferenczy Károly Glatz Oszkár, Szolnay Sándor, Nagy Oszkár, Mikola András, Tasso Marchini, Krizsán János, Koszta József, Jándi Dávid, Börtsök Sámuel, Ziffer Sándor etc.

Pictura din perioada 1945–1989 

Lucrările de pictură din perioada postbelică prezente în colecția muzeului reprezintă pe de o parte realizările artistice care corespundeau prevederilor formale și tematice ale realismului socialist, pe de altă parte tendințele noi, progresiste care au apărut în arta românească începând cu anii 1960. În colecția noastră se găsesc câteva lucrări semnate de artiștii români din această epocă (spre exemplu Dumitru Ghiață, Henri Catargi, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Nagy Imre), cu o pondere însemnată din operele artiștilor clujeni. 

Unii dintre artiștii clujeni s-au conformat exigențelor realismului socialist (Ion Sima, Iosif Bene / Bene József, Kovács Zoltán, Petre Abrudan, Leonid Elaș, Cs. Erdős Tibor,  Lucia Piso, Abodi Nagy Béla etc.), alții au experimentat un limbaj pictural propriu, rămânând influențați de mentalitatea realismului socialist: Aurel Ciupe, Alexandru Mohy / Mohi Sándor (Autoportret, Blocuri noi,portrete, scene urbane și scene de lucru), Nagy Albert (Gâștele I, Miorița, Rapsodie de primăvară,scene urbane, scene de gen, portrete), Fülöp Antal Andor, Theodor Harșia, Kádár Tibor, Miklóssy Gyula, Constantin Dinu Ilea, Mircea Vremir. În arta clujeană din anii '60 – '70 au prins rădăcini câteva inițiative moderne care au încercat să adere la arta occidentală contemporană. Unii artiști au înglobat în creația lor realizările suprarealismului (Tóth László, Cseh Gusztáv, Miklóssy Gyula), cele ale picturii metafizice (Alexandru Cristea, Tóth Szűcs Ilona), ale simbolismului (Soó Zöld Margit), ale artei cinetice și op-art (Kancsura István), ale hiperrealismului (Nicolae Maniu, Cornel Brudașcu), ale pop-art-ului (Cornel Brudașcu) sau cele ale artei abstracte (Kádár Tibor, Doina Hordovan, Maria Margareta Nemeș).

Colecția de pictură europeană

Fără a fi omogenă, colecţia de pictură conţine piese de interes artistic, dar şi documentar, pentru ambianţa artistică europeană: italiană (Luca Giordano: 1632-1705, Carlo Dolci: 1616-1686), austriacă, germană ( Franz Defregger: 1885-1921), franceză ( Jean Hippolyte Flandrin: 1809-1861, Felix Ziem), rusă ( Ivan Konstantinovici Aivazovski: 1817-1900), flamando-olandeză (Herri Met de Blesse: 1480-1550).

Pictură italiană

Colecția Muzeului de Artă din Cluj conține 48 de picturi care au fost atribuite de cercetările anterioare Școlii Italiene de pictură (printre autori numărându-se: discipolii lui Paolo Veronese, Orazio Gentileschi, Sebastiano del Piombo, Carlo Dolci, Filippo Vitale, Alessandro Varotari, Raffaello Sanzio, Andrea Vicentino, Canaletto, Lorenzo Scarabellotto, Luca Giordano, Mattia Bolognini, Alessandro Magnasco, Guido Reni, Giovanni Paolo Panini, Caravaggio, Bernardino Licinio, Bartolomeo Cavarozzi, Francesco Albani, Cavedone Giacomo, Piazzetta Giovanni Battista, Bernardino Luini, Andrea Meldolla, Mattia Preti, Domenico Corvi). Câteva dintre acestea au fost achiziționate sau donate muzeului, dar mare parte au fost transferate de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei (1952) și Muzeul de Artă al Republicii Populare Române (R.P.R.) din București, Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă (1956 și 1964) Muzeului de Artă din Cluj. 

La mijlocul secolului al XX-lea, palatul a fost readus la forma sa inițială după aproape o jumătate de secol de folosire neadecvată, iar galeriile (cea Națională și cea Europeană) au fost deschise publicului în anul 1965. Picturile și sculpturile reunite sub denumirea de Artă Europeană au fost îndepărtate din spațiul expozițional permanent în anii ’90 datorită creșterii numărului de expoziții de artă contemporană. Mare parte a obiectelor de artă italiene provin din colecții private disparate formate în secolul al XIX-lea. 

Pictura austriacă și germană

Printre pânzele din colecția muzeului îl regăsim pe conducătorul Academiei de Artă din Nürnberg, Joachim von Sandrart (1606-1688), reprezentat printr-un Portret de bătrân redat printr-un desen sigur și o gamă sobră, cu o lumină internă ce pare că izvorăște din epidermă. De la un pictor de origine cehă, Jan Kupecki (1667-1740), care a întreprins călătorii la Viena, Roma și Nürnberg, ne-a parvenit portretul regelui polon Jan Sobiescki redat în străluciri de pastă densă care-i trădează admirația pentru arta venețienilor. Directorul adjunct al Academiei de arte frumoase din Viena, Ioseph Orient (1677-1747), este reprezentat prin pictura Peisaj în lumină de amurg tratat în game reci, cu o acuratețe a perspectivei și a detaliului naturalist ce avea să influențeze viziunea multor peisagiști transilvani, cu precădere cea a pictorilor din familia Neuhauser stabiliți la Sibiu la invitația Baronului Samuel von Brukenthal. 

Ca o mărturie a eclectismului ce domnea în epoca luminilor stă compoziția Rănita, opera pictoriței de origine germană stabilită în Italia, Angelica Kaufmann (1741-1807). Inspirată de legenda lui Procris și Kephalos, lucrarea relevă recrudescența cultului pentru antic, din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, care a dus la perioada stilistică a neoclasicismului.     

Vigoarea tușei realiste poate fi sesizată în pânzele lui Ludwig Eduard Herzog (1871-1937), Pescari în Marea Nordului, iar severitatea eclerajului academist în cele ale lui Franz von Defregger (1835-1921), Portret de bărbat, Portret de bătrân și Bust de fată, sau în cele ale lui Gabriel Cornelius Ritter von Max (1840-1915), Portret de femeie. 

Pictura rusă

Reabilitarea culorii și a factorului emoțional efectuată de romantici se resimte și în pictura lui Ivan Konstantinovici Aivazovski (1817-1900), remarcabil pictor al întinderilor fluide. Din vasta operă peisageră a pictorului rus, muzeul deține două Marine în care aerul și lumina sunt principalii actori ai compoziției. 

Pictura flamando-olandeză

Din ambianța flamando-olandeză a secolelor al XVI-lea și al XVIII-lea amintim lucrarea unui discipol al celebrului Anthonis Moor van Dashoorst (1519-1575), creatorul genului portretistic spaniol, după angajarea acestuia la curtea imperială. Lucrarea din colecția muzeului clujean, Portretul Arhiducelui Albert de Austria se remarcă prin severitatea desenului și strălucirea metalică a costumației, deliberat pictate în contrast cu umbrele moi cu reflexe de siena arsă a epidermei. Dintre peisagiștii olandezi ai secolului al XVII-lea, Jan Both Dirch (1618-1652) și Karel Dujardin (1622-1678) au fixat cele mai fugitive aparențe ale clarobscurului din natură, subliniindu-i efectul în imagini scăldate în lumini meridionale (Peisaj la țară, Peisaj cu vite), pentru ca Roelof Jansz van Vries (1631-1681) să ne ofere într-o Înserare o infinitate de modulații tonale, de reflexe și ecouri, personificare a naturii olandeze.