Exponatul săptămânii

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
1-9 decembrie 2018

Mihai Barbu s-a născut la 1 septembrie 1937 în oraşul Arad. Predispoziţia timpurie către desen şi modelaj conving familia să-i susţină educaţia artistică, începută la Liceul de Artă din Timişoara, desăvârşită apoi la Institutul Ion Andreescu din Cluj, secţia sculptură, unde a avut şansa apropierii de profesorul care i-a devenit mentor şi reper de conduită morală, Romul Ladea. Imediat după 1963, anul absolvirii, Mihai Barbu ajunge profesor de sculptură la Liceul de Artă clujean, instituţie căreia îi va rămâne credincios tot restul vieţii, devenind dascăl respectat, iubit şi model pentru multe generaţii de tineri discipoli. Artistul a ştiut să îmbine exemplar activitatea pedagogică cu cea din atelierul propriei neodihne în explorări şi izbânzi creatoare manifestate într-un palier larg de subiecte, materiale şi tehnici de lucru: modelaj în lut, cioplire în piară, marmură, lemn, turnare în bronz sau aluminiu. Dar Mihai Barbu a fost și un talentat desenator, un sensibil poet, cu o carte de versuri apărută postum. 

Membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1974, sculptorul Mihai Barbu a participat cu lucrări la expoziţii colective şi de grup din ţară sau itinerate în străinătate, precum Canada (1988), Germania (1989), Belgia (1990), Ungaria (1994) şi Franţa (1996). De asemenea, a fost protagonistul a numeroase expoziţii personale şi autor al unor lucrări monumentale amplasate în spaţii publice sau sedii de instituţii din Cluj-Napoca, Dej, Zalău, Bistriţa: Alecu Russo, George Coşbuc, Ştefan Luchian, Alexandru Vlahuţă, George Bariţiu, Mihai Viteazul, Petru Rareş, Avram Iancu, Victor Babeş, Sextil Puşcariu, Timotei Cipariu, George Pop de Băseşti s.a. Ar fi avut încă multe de realizat, dar destinul său a fost frânt prematur, în anul 1992, la vârsta de doar 55 de ani. 

Lucrarea pe care o prezentăm, compoziţia sculpturală de mici dimensiuni intitulată Portret, a fost realizată în anul 1978 şi este o elocventă mărturie pentru etapa de maturitate pe care artistul se angajase în dobândirea unei voci personale, a unei exprimări valoroase şi originale în câmpul artei. Volumetrii prompte, străbătând spaţiul cu vădit nerv constructiv se îmbină laborios şi sugestiv cu luminoase limpezimi de suprafeţe abil rotunjite, probând încă o dată dinamica fanteziei şi ştiinţa unei virtuoase formulări plastice.

Compoziţia intitulată „Portret” reprezintă un cap de femeie, cu păr bogat, ondulat, redat până la baza urechilor, cu cărare pe mijloc; are bărbia ascuţită, celelalte elemente anatomice: nasul, gura şi ochii sunt mai stilizate. Puternice contururi săpate în piatră delimitează părul de fizionomia personajului. Aceleaşi contururi se regăsesc şi în redarea podoabei capilare. Lucrarea este fixată pe un postament din marmură roşu-cafeniu. 

(Florin Gherasim)

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
4-11 noiembrie 2018

Nagy Anna s-a născut la Cluj în anul 1943, ca fiica renumitului pictor clujean, Abodi Nagy Béla și a lui Teutsch Éva Klára, profesoară de desen și pictoriță. Tânăra Anna și-a urmat vocația moștenită, devenind și ea pictoriță după terminarea cursurilor de pictură ale Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1960–1966) sub conducerea maeștrilor Kádár Tibor și Petru Feier. A studiat și fresca în clasa tatălui său, Abodi Nagy Béla. A debutat în 1966 în cadrul unei expoziții regionale de artă plastică din Cluj, după care a participat anual la manifestările de acest tip până în anul 1988. A fost prezentă la expoziții de grup organizate în diferite orașe ale țării, precum și la câteva manifestări republicane, bienale naționale de pictură și la expozițiile internaționale de artă plastică din Berlin și Moscova (1974). Și-a deschis prima expoziție personală în 1974, la Galeria Uniunii Artiștilor Plastici din Cluj. După terminarea Institutului, între anii 1966–1988 a predat desen, pictură, istoria artei la Institutului Pedagogic, respectiv la mai multe licee maghiare din Cluj-Napoca. În 1988, împreună cu soțul său, pictorul Andonis Papadopoulos, s-a stabilit în Atena, organizând acolo mai multe expoziții personale. Din 2009, trăiește cu familia la Budapesta și își continuă cariera artistică.

Preferatele sale teme picturale sunt compozițiile cu figuri și portretele, lucrează prevalent în ulei sau temperă. În colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca se păstrează nouă tablouri semnate de artistă, printre care acest portret delicat, realizat la începutul carierei. Într-o ambianţă cromatică rece, pe un fundal neutru alcătuit din nuanțe de roz, gri și ocru, se decupează silueta unei femei tinere, așezată pe un scaun de culoare smaraldului. Tabloul este dominat de această figură alungită și grațioasă, care poartă o rochie albastră cu decolteu şi o pălărie de culoarea piersicii, așezată pe vârful capului. Artista ne mărturisește că acest portret a fost inspirat de Carmen, o fată clujeană pe care a întâlnit-o în stațiunea 2 Mai în timpul unei vacanțe. Datorită tenului său de porțelan și a feței ovale, a ținutelor sale (purta mereu rochii albastre și o largă pălărie de paie) și mai ales a personalității sale retrase, această fată era o prezență contrastantă în compania bronzată și vioaie. Fata timidă n-a pozat pentru acest portret, dar artista a reușit s-o picteze din amintire și să surprindă gingășia sa.

Tabloul a fost prezentat la expoziția interjudețeană de arte plastice din 1968 (Cluj), de unde a fost achiziționat de Comitetul Județean pentru Cultură și Artă, transferat ulterior la Muzeul de Artă. Acest portret minunat a figurat și în expoziția prestigioasă „Cluj ’70”, organizată de Galeria Quadro în 2016. [BB]

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
1-7 octombrie 2018

Georgeta Năpăruş (1930-1997) a fost o pictoriță româncă. Între 1951-1957 urmează Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”, unde a frecventat succesiv clasele de pictură ale profesoarelor Corina Lecca, Titina Călugăru și Adina Paula Moscu. În 1957 și-a susținut examenul de stat, cu pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna, executând ca lucrare de diplomă tabloul „Țesătoare de covoare”, azi dispărut. 

În tabloul aflat în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca, artista înfățișează o compoziție abstractă, pornind de la motivul figurii umane fragmentat și recompus într-o manieră decorativă. Compoziția se împarte în două registre: cel frontal compus din silueta unei femei și ceea ce pare dublul umbrei sale, respectiv două siluete care o flanchează pe ambele laturi. Planul secund se compune din două personaje incerte a căror imagine se pierde difuză în fundalul roșu scarlet. Perspectiva imaginii este sugerată în partea inferioară a imaginii, unde se observă axele perspectivale ce plasează punctul de fugă la nivelul fustei femeii din prim-plan. Datorită construcției perspectivale, personajele par monumentale și lipsite de consistență fizică. Probabil detaliul care surprinde privitorul este contradicția dintre sugerarea perspectivei și lipsa totală a umbrei lăsate de corpurile oamenilor. Întregul lasă senzația unor personaje de teatru, poate chiar teatrul propriei vieți pline de amintirile vagi ale unor oameni acum dispăruți. 

Stilul artistic abordat este tributar cubismului, cu precădere perioadei de maturitate a acestui curent artistic în care figura reprezentată este aproape total fragmentată, ghicindu-se pe alocuri părțile unui corp, ale unui profil sau al unui obiect. Profilul femeii amintește de portretele lui Picasso, însă decorativismul întregului și culorile pure utilizate ne vorbesc despre lucrările de maturitate ale lui Henri Matisse.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
17-29 septembrie 2018

Artistul Dan Bimbea s-a născut în anul 1941 la Simeria, unde familia sa se afla în refugiu. După război, familia a revenit la Cluj, iar Dan Bimbea şi-a petrecut toată viaţa în oraşul de pe Someş. A studiat arta la Institutul Ion Andreescu, secţia pictură, apoi a fost profesor la Liceul de Artă şi, timp de două decenii, director al acestei instituţii, până la decesul său prematur, survenit în anul 1999. Ca artist, s-a afirmat şi a fost apreciat pe plan local şi naţional, ca o voce activă şi valoroasă a penelului. Stilul său a fost îndelung exersat, cizelat printr-un deplin ataşament faţă de munca în atelier. De asemenea, participările la numeroase expoziţii, dar şi tabere de artă sau sejururi de lucru în locuri predilecte inspiraţiei, între care, cu precădere, staţiunea 2 Mai, la ţărm de mare, l-au făcut stăpân pe orchestrarea unor fine nuanţe de griuri şi alburi solare, în compoziţii inconfundabile.

Lucrarea pe care o propunem acum la Exponatul Săptămânii, din creaţia lui Dan Bimbea, a fost prezentată de artist la Expoziţia Judeţeană de Pictură din anul 1972. Fiind remarcată de critica de specialitate, (vezi Negoiţă Lăptoiu, în ziarul Făclia), la închiderea expoziţiei menţionate piesa a fost achiziţionată de Comitetul de Cultură şi Artă, iar un an mai târziu, 1973, prin repartiţie, a intrat în colecţia patrimonială a Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Ea face parte din perioada eforturilor laborioase, al investigaţiilor creative din tinereţea matură a pictorului. 

Imaginea este dominată de portretul monumental al lui Aurel Vlaicu. Personajul este văzut până la brâu, din semiprofil stânga, cu o sarică pe spate. Poartă cămaşă albă cu guler înalt, sobru, cravată şi tunică elegantă, în verde stins, înecat în brun. În mâna dreaptă Vlaicu ţine o coală de carton sau hârtie, desigur o schiţă din mapa proiectelor sale inginereşti. Se mai observă colţul unei mese de scris sau de lucru. Fundalul este rezolvat cu vaporozităţi de alb-griuri, vag nuanţate. Prin toate detaliile compoziţionale şi de recuzită, această valoroasă lucrare este atât o izbândă a artistului, ca produs estetic, cât şi un  omagiu elegant adus unui erou al conştiinţei naţionale. Inginerul Aurel Vlaicu (1882 – 1913), pionier al aviaţiei mondiale, a reuşit să treacă, cu avionul său, peste vârfurile Carpaţilor, în zboruri care simbolizau, atunci, visata Unire a românilor.  La 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat din Bucureşti, cu dorinţa de a ajunge încă o dată, peste munţi, în Transilvania, unde, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, îl aşteptau ardelenii săi, reuniţi la adunarea asociaţiei ASTRA. Din cauza condiţiilor atmosferice extreme, zborul său temerar s-a frânt, atunci, tragic, pe stâncile din Bucegi, îndurerând sufletul întregii naţiuni române.
Florin Gherasim

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
10-16 septembrie 2018

Pictorul și graficianul Hans Eder (1883–1955) s-a născut la Braşov, a studiat la München (în perioada 1903–1908) la „Şcoala de grafică” a lui Moritz Hetzmann, de unde s-a transferat la Academia de Artă. În 1908 a lucrat și în atelierul lui Lucien Simon de la Paris, apoi la Bruges (1910–1911), acest ultim popas fiind determinant pentru creaţia sa. Mai târziu, au urmat şederi şi călătorii la Braşov, Viena, Budapesta, Salzburg, Düsseldorf, Bucureşti (stabilit acolo între anii 1935–1937), sudul Franţei (începând de la 1932) şi Balcic (1925–1936). Debutul său artistic s-a produs în 1909, la Brașov, după care în 1910 și-a organizat prima expoziție personală, la München. Ulterior, a avut expoziții personale, printre altele la Braşov, Bucureşti şi Budapesta (1918). În evoluţia sa artistică a parcurs câteva etape, la început fiind influenţat de postimpresionismul de factură cezanniană, apoi a devenit adeptul lui Van Gogh şi al expresioniştilor germani. 

Eder a participat la Primul Război Mondial ca locotenent de artilerie în rezervă, respectiv în calitate de reporter (pictor de război), trăind intens tragismul ororii, crimei şi al suferinţelor. Această experiență s-a dovedit a fi una foarte traumatizantă, Eder fiind marcat în mod deosebit de efectele teribile ale bombardării localităţii Kolomea (din Galiţia) în anul 1915. Kolomea, aflându-se la intersecţia unor importante linii feroviare şi fiind un punct semnificativ al frontului estic, a fost afectatăîn mod deosebit de bătăliile dintre trupele ruseşti şi austro-ungare: în 1914 a fost ocupată de trupele ruseşti, în 1915 fiind reocupată de trupele Monarhiei Austro-Ungare, suferind un bombardament copleşitor. 

Desenul realizat cu tuș și peniță pe hârtie, intitulat „1915 în Kolomeea”, face parte din seria operelor de artă cu mesaj antimilitar care au fost efectuate în timpul războiului și ilustrează fidel stilul expresionist al artistului din această perioadă. Făcând parte dintr-un peisaj de iarnă populat numai cu câțiva arbori uscaţi, se vede un câmp cu cruci în planul îndepărtat al lucrării. În centrul compoziției, în prim-plan înaintează un soldat rănit, îmbrăcat în uniformă militară. Pe capul gol al soldatului se observă o rană cuprinsă de sânge, pe lângă care ochii săi cuprinşi de spaimă şi poziţionarea mâinilor crispate sugerează suferinţă, frică şi nedumerire. Personajul pare să aibă un mers nesigur, transmițând impresia unei iminente prăbuşiri. Lucrarea se remarcă prin forţa sa sugestivă şi expresivă, în acord cu dinamismul compoziţiei şi al subiectului tratat.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
1-9 septembrie 2018

Cecilia Cuțescu-Storck (14 martie 1879, Câineni, Vâlcea – 1969, București) s-a născut la Câineni și a fost adoptată de bunicii materni la o vârstă foarte fragedă. Artista își începe studiile la Școala Generală de Fete de la București, acestea fiind urmate de un interval de 2 ani petrecuți la München (1897 - 1899), unde studiază la Damenakademie cu profesorii Fher și Schmidt. Urmează apoi o etapă de studiu mai îndelungată la Academia Julian de la Paris (1988 - 1906), avându-i ca profesori pe Jean Paul Laurens, Benjamin Constant și profesorul Humbert. Ulterior șederii pariziene se căsătorește cu sculptorul Frederic Storck, ce va înrâuri o nouă direcție în pictura sa.

Parcurgând paginile de memorii ale artistei, putem identifica perioada precisă în care a realizat acest portret, respectiv între anii 1909 – 1916 (perioadă denumită de aceasta „Panouri decorative cu țigănci”), după căsătoria acesteia cu sculptorul Frederic Storck (19 ianuarie 1872 – 26 decembrie 1942) din 12 martie 1909. Probabil inspirată de firea disciplinată, elegantă, discretă și oarecum rece a soțului ei, artista își reinventa abordarea artistică, fiind inspirată de senzualitatea și libertatea țigăncilor. Pe lângă schițele și studiile din această perioadă, cea mai importantă lucrare este „Tripticul cu țigănci”. Pictorița își descrie munca și tonurile de culoare pe care le folosește pentru lucrarea în sine și schițele pregătitoare: „Întindeam un ton verde proaspăt pe pânză (de obicei preferam cartonul, fiindcă nu tremura așa ca pânza la atingerea pensulei). Voiam să uit că știu să modulez tonurile și să le îmbin unele într-altele și le puneam pure, alături și neamestecate. Vedeam bine că verdele pe care l-am pus era prea crud, întins pe o suprafață atât de mare și fără a-l fi variat cu alte nuanțe care să-l poată face vibrant, dar îmi plăcea, fiindcă culoarea era atât de curată! Construiam apoi compoziția, direct în culoare, numai de dragul ei. Nu pot exprima ce frumos era tonul unei flori roșii garanță, apropiat de vermillon, sau chiar rozul stămburilor pe care le poartă țigăncile ca șorțuri; e cam osândit de pictori, dar de ce nu l-aș fi pus, căci nu există nici o culoare urâtă...Puneam deci flori în culori crude și puternice peste acea masă compactă de verde și eram sigură că erau bine armonizate. Culorile diferite cântau admirabil, era un acord tot atât de îmbătător ca un parfum, curajos ca intenție și foarte proaspăt ca ton. Eram însă îngrijorată că, prin această claritate, această suavitate de tonuri și simplicitate neobișnuită pe care o întrebuințam, aș fi putut părea unora o pictoriță barbară sau prea naivă. Știam totuși să combin tonurile pe paletă în mii de nuanțe, ca orice pictor, dar nu mai voiam să fac o pictură savantă și mă întrebam dacă oare sinceritatea, simplicitatea și naivitatea nu pot ele aduce nici un bun picturii? De ce oare, pictând, trebuie să complicăm lucrurile și să încetăm a fi simpli ca în viața de toate zilele?”. Țiganca ilustrată în portretul deținut de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca reflectă gama cromatică și libertatea expresiei descrisă de Cuțescu-Storck în perioada de reinventare artistică dintre anii 1909 - 1916.

Din compoziția tabloului „Țigancă” reiese o etapă încă tributară pregătirii academice datorită echilibrului și armoniei transmise de construcția triunghiulară a întregului. Încă de la 18 ani Cecilia Cuțescu [Storck] deprindea meșteșugul picturii de șevalet la München ca studentă a Damenakademie (Künstlerinenverein), de unde se alege cu o serioasă pregătire academică. Tonalitățile crude folosite și aparenta libertate a redării portretului, veșmintelor și a unei ușoare neglijențe în ceea ce privește fundalul trimite înspre ecouri vagi din pictura lui Paul Gauguin (7 iunie 1848, Paris, Franța - 9 mai 1903, Atuona, Franța) după perioada petrecută în Tahiti. Cu siguranță pictorița a avut ocazia să admire la Paris, după anul 1899, pânzele artistului francez în timpul anilor de formare de la Academia Julian unde studiase cu Benjamin Constant (pentru culoare) și Jean Paul Laurens (pentru desen) și la Ecole de Beaux-Arts cu profesorul Humbert până în anul 1906, când se întoarce în țară. Un al doilea artist care a inspirat pânzele Ceciliei Cuțescu a fost Puvis de Chavannes (14 decembrie 1824, Lyon, Rhône - 24 octombrie 1898, Paris) ale cărui lucrări le-a admirat în timpul anilor de studiu la München și ulterior, în timpul călătoriilor la Roma (Pantheon) și Paris (Sorbona, Hotel de Ville). Urmările contactului vizual cu pânzele acestuia se resimt și în pânza de la Cluj la nivelul utilizării spațiilor mari de culoare și a clarității compoziției. Un ultim aspect al portretului țigăncii este natura sa decorativă inspirată cu siguranță din covoarele „caramanii” aflate în casa sa și a soțului Frederic Storck

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
20-26 august 2018

Eva Cerbu (Siegler) a studiat iniţial cu Stern Gusti şi Max Hermann Maxy la Şcoala de desen decorativ (1944-1948), iar ulterior la Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti cu M. H. Maxy, dar şi cu Alexandru Ciucurencu, sub îndrumarea căruia a urmat un curs de perfecţionare între 1948 şi 1950. Artista a debutat în anul 1947, la Salonul Oficial din Bucureşti. După acest an, a participat la cele mai multe dintre expoziţiile oficiale de pictură, grafică şi artă decorativă.

În lucrarea „Sărbătoare” din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Eva Cerbu selectează un fragment specific vieţii rurale, reprezentat prin tehnica xilogravurii color. Figurile sunt surprinse prin accentuarea unghiurilor şi prin geometrizări, pentru a recrea un univers asupra căruia reflectează analitic, fără a face recurs la formule idealizante. Lucrarea este specifică pentru un demers de epurare a imaginii, ceea ce a însemnat o re-definire a figurilor printr-un dinamism elaborat, riguros abstractizat. Acesta a presupus remodelarea liniilor şi stabilizarea formei petelor de culoare prin accentuarea contururilor. 

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
13-19 august 2018

Artistul Horia Flămându s-a născut în anul 1941 în Transilvania, la Alba Iulia, dar a studiat sculptura în Bucureşti, la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”. După absolvire s-a stabilit în Capitală, dedicându-se carierei didactice. A ajuns, la rândul său, profesor universitar, mentor al multor generaţii de studenţi, artişti în devenire. Concomitent, a găsit timp şi resurse pentru ca în propriul atelier potenţialul  creativ personal să rodească în studii, proiecte şi machete experimentale, de laborator, dintre care unele au ajuns transpuse în opere monumentale de for public. Dintre acestea amintim: bustul lui Simion Bărnuţiu (comuna Bocşa, Jud. Sălaj, 1967), statuia lui Alexandru Papiu Ilarian (municipiul Dej, jud. Cluj, 1973), bustul lui Alexandru Retz (Reşiţa, jud. Caraş-Severin, 2004), basorelieful dedicat lui Mihai Viteazul (Alba Iulia, 2007) ş.a.m.d. 

Din creaţia lui Horia Flămându, opera pe care o propunem acum la Exponatul Săptămânii a intrat în colecţia patrimonială a Muzeului de Artă Cluj-Napoca în anul 1972. Ea face parte din categoria operelor de sculptură mică, rod al eforturilor laborioase, al investigaţiilor creative din deplina tinereţe a sculptorului. 

Lucrarea reprezintă un cap de bărbat, cioplit de artist în lemn, din ciocan şi daltă, unelte stăpânite dibaci în mâinile, în braţele-i vânjoase, conectate deplin cu pulsul gândurilor auctoriale. Lemnul este aşezat pe un soclu paralelipipedic, din piatră, lucrat tot de artist, printr-o asociere fericită şi potenţare reciprocă, armonioasă a materialelor, lemn şi piatră, după reperul brâncuşian. Această lucrare de tinereţe arată măiestria la care Horia Flămându ajunsese deja la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, atât în meşteşug, cât şi în planul definirii unei expresii estetice personale. Se observă tendinţa spre sintetizarea volumelor, reliefarea trăsăturilor specifice caracterului meditativ al modelului şi realizarea unei unităţi de ansamblu a operei.

(Florin Gherasim)

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
1-12 august 2018
Pictorul și graficianul Tóth László (Satu Mare, 1933 – Wertingen, Germania, 2009) a studiat la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1951–1957), unde s-a și stabilit împreună cu soția sa, pictorița T. Szűcs Ilona. În perioada 1957–1965 a realizat ilustrații pentru diferite edituri și reviste, iar între anii 1965–1971 a fost scenograf al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. În 1971 a devenit conferențiar la Institutul de Arte Plastice din Cluj, fiind numit șeful catedrei de pictură în 1983. Un an mai târziu, în 1984, a emigrat împreună cu soţia sa în Germania, stabilindu-se la München. Operele artistului sunt caracterizate printr-o viziune de factură suprarealistă. Pe lângă pictură, Tóth a practicat și arta grafică, elaborând multe colaje care au îmbinat materiale noi. Pe lângă scenele inspirate de viața clujeană, în anii ’70 temele sale s-au inspirat din motive precum mama, soția și propria persoană, pe lângă care a pictat și naturi statice compuse din obiecte asemănătoare dinamitelor sau proiectilelor. 

Lucrarea intitulată „Într-o seară de vară fierbinte stăm și povestim” face parte din seria compozițiilor de dimensiuni considerabile care sunt cunoscute sub genericul „Alternative”. Aceste compoziții reprezintă de obicei trei personaje (artistul împreună cu soția și mama sa) care poartă o conversație improductivă, fără speranța unui compromis. Cele trei persoane, un bărbat în mijlocul compoziției și două femei, stau în jurul unei mese, în fața unui fundal foarte colorat, care aduce aminte de o decorație de scenă de teatru. Învolburarea culorilor și gesturile personajelor creează o atmosferă intensă de neliniște. Tabloul, conceput într-un stil influențat de suprarealism, poate fi considerat una dintre capodoperele lui Tóth László. Lucrarea în ulei are dimensiunile de 118 x 200 cm, este nesemnată și nedatată, dar cel mai probabil datează din 1981. (BB) 

EXPONATL SĂPTĂMÂNII
23-31 iulie 2018
Nicolae Grigorescu (1838-1907) se numără printre fondatorii picturii românești alături de Theodor Aman, Ion Andreescu și Ștefan Luchian, desăvârșindu-și vocația artistică în timpul bursei de studii la Paris (Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, 1861-1863). Grigorescu este prezent în colecția Muzeului de Artă de la Cluj cu o serie de desene, schițe și caricaturi realizate în creion pe hârtie ce provin din Colecția Virgil Cioflec. Artistul înfățișează figura întreagă a unui om foarte slab și înalt surprins din profilul drept. Acesta poartă o pălărie militară și uniformă și asumă o poziție dreaptă.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
16-22 iulie 2018
Klein József a fost un pictor evreu, de limbă maghiară, creaţia sa fiind considerată reprezentativă deopotrivă pentru avangarda românească şi avangarda maghiară. Chiar dacă, la început, opera sa a resimţit influenţa tradiţiei, perioada petrecută la Paris pe parcursul anilor ’20 a însemnat frecventarea atelierului lui Pablo Picasso şi manifestarea unui interes crescut faţă de artişti precum Marc Chagall sau Maurice Utrillo. S-a întors în România iniţial la Bucureşti (1932-1937), unde s-a alăturat grupului avangardist din jurul revistei „Contimporanul”, pentru ca ulterior să se întoarcă la Baia Mare. În anul 1944 a fost deportat la Auschwitz, unde a devenit una dintre victimele Holocaustului.

Compoziţia cu nuduri din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca se remarcă printr-o excelentă stăpânire a diferitelor tehnici artistice tradiţionale, dar şi printr-o receptivitate crescută față de radicalismul inovaţiilor formale ale curentelor avangardei istorice. Deoarece era recunoscut pentru spiritul său novator a fost cooptat, după stabilirea sa din 1920 la Baia Mare, ca maestru al aşa-numiţilor „tineri rebeli”, care-şi propuseseră să conteste autoritatea canoanelor tradiţiei. Databilă după anul 1932, într-o perioadă de maturitate creatoare, Compoziţie cu nuduri este, cu siguranţă, una dintre cele mai importante lucrări de patrimoniu, datorită sintezei armonioase dintre tradiţia de tip clasic şi curentele avangardei istorice.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
9-15 iulie 2018

Romulus Ladea, unul dintre cei mai importanţi sculptori români ai secolului XX, s-a născut în anul 1901 în localitatea bănăţeană Jitinşi a decedat în anul 1970 la Cluj-Napoca. A studiat arta la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea maestrului Dimitrie Paciurea. Încă de tânăr, Ladea a ştiut să exploreze căile artei şi să se definească prin stil şi tematica abordată ca un artist inconfundabil, recunoscut pe plan naţional şi internaţional. A fost, la rândul său, profesor respectat şi iubit de discipoli la facultăţile de profil din Cluj şi Timişoara. În prezent, Liceul de Arte Vizuale din Cluj-Napoca îi poartă numele.

„Nudul” din colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca reprezintă o tânără femeie cu o mică draperie în jurul șoldurilor, în poziție culcată. Compoziţia este statică, piramidală, mult dezaxată. Predomină liniile orizontale și oblice care conduc spre sugerarea stării de calm. Modelarea materialului s-a făcut în suprafețe mici, curbe, accentuând jocul de umbră şi lumină. 

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
1-8 iulie 2018

Lucia Piso-Ladea (1914–1972) a studiat la Școlile de Arte Frumoase din Cluj (1933), Timișoara (1933–1934, 1936–1938) și București (1934–1935). S-a căsătorit cu renumitul sculptor Romul Ladea, cei doi stabilindu-se la Cluj. Pictorița a devenit membru U.A.P., Filiala Cluj în 1951, urmând să participe la expozițiile județene și regionale între anii 1954–1971 (Cluj). Pe lângă participarea sa la numeroase expoziții de grup și festive din București, a expus și la expozițiile de artă românească din Titograd, Muntenegru (1968), Budapesta și Miskolc, Ungaria (1974). A organizat expoziții personale la Cluj (1959, 1964, 1967, 1968) și la București (1963, 1969), urmate de participări la expozițiile omagiale din Cluj-Napoca (1979, 1987). A pictat numeroase portrete de personalități și de copile cu chipuri gingaşe, de asemenea naturi statice caracterizate printr-o gamă coloristică bogată, proaspătă.

Lucrarea intitulată „Natură statică” din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca reprezintă un ulcior plin de flori colorate, aşezat în centrul compoziției. În fața ulciorului sunt așezate fructe (pere și mere) de colori diferite, redate cu contururi groase. În fundal se zărește un covor alb-negru, care se îmbină armonios cu cromatica florilor și fructelor. (BB)

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
25-30 iunie 2018

Mihail (Mișu) Popp (19 martie1827,Brașov - 6 martie1892,Brașov) a fost un pictorromân, reprezentant al Academismului românesc, care s-a remarcat în domeniul portretisticii și al picturii bisericești. Alături de prietenul său Constantin Lecca și de litograful Carol Popp de Szathmary, Popp a făcut parte din grupul de artiști ardeleni care au influențat semnificativ pictura românească a secolului al XIX-lea. Provenit dintr-o familie unde meșteșugul zugrăvelii a fost o îndeletnicire cu care s-au ocupat toți membrii acesteia, a fost printre primii artiști români cu educație plastică occidentală. A fost cel mai talentat și prolific pictor transilvănean român din secolul al XIX-lea, care, între anii 1846 – 1848, a studiat la Academia de Artă din Viena (Akademie der bildenden Künste Wien). 

Autorul redă portretul unei fetițe bust văzută frontal. Copila, în jurul vârstei de 10 ani, are trăsături fine: fruntea înaltă și bombată, nasul drept, ochi expresivi, bărbie puternică și buzele subțiri străbătute de un zâmbet discret. Părul blond ușor ondulat îi încadrează chipul asemeni unei aure proiectate pe fondul redat într-un negru opac ce nu lasă loc de perspectivă. În urechi personajul afișează doi cercei din aur discreți ce acompaniază armonios hainele sobre: cămașa din dantelă puțin vizibilă în jurul gâtului, un veșmânt negru peste aceasta și un veston gri cu butoni negri. Singurele tușe de culoare se regăsesc în ochii albaștri limpezi ai fetei, în cerceii acesteia și pe buzele palide. Chiar dacă autorul prezintă imaginea unei fete foarte tinere, privirea directă a acesteia spre cel ce admiră tabloul și zâmbetul discret de pe buze imprimă chipului o maturitate prematură. 

Mișu Popp abordează o tehnică academică în acest tablou cu o pensulație lisă și o compoziție piramidală tipică limbajului academic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
18-24 mai 2018

Corneliu Brudașcu s-a născut în 28 ianuarie 1937 la Tusa, jud. Sălaj. A absolvit Institutul „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca, promoția 1962. Pe perioada unui deceniu a fost profesor la Liceul de Artă din același oraș. Corneliu Brudașcu a realizat numeroase expoziții personale atât în țară, cât și peste hotare, dintre care patru în Olanda și două în Statele Unite ale Americii. De asemenea, a avut numeroase participări la expoziții republicane, anuale din țară, care i-au consolidat recunoașterea artistică și l-au propulsat și mai mult în mediul expozițional internațional. În perioada anilor de debut, adică în anii 1970, Corneliu Brudașcu s-a exprimat, asemenea majorității artiștilor, prin culori în ulei, pentru ca ulterior să recurgă la pictura în acryl. Dacă în perioada debutului era cunoscut mai ales ca pictor al florilor, mai târziu s-a făcut remarcat prin formule artistice accentuat înnoitoare, devenind un adept al hiperrealismului. Astfel, Corneliu Brudașcu a devenit un creator aparte, care a transpus pe pânză ipostazele vieții cotidiene, făcând apel la formule vizuale de mare originalitate.

În lucrarea de pictură „Tineri pe şantier” (1972), care se află în patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, se pot observa câteva dintre caracteristicile care au consacrat creaţia artistului Corneliu Brudaşcu. Acurateţea reprezetării şi precizia observaţiei se conjugă cu opţiunea artistului pentru registrul cromatic intens. Calitatea deosebită a acestei lucrări a recomandat-o pentru a figura în expoziţii de prestigiu, cum a fost cea de-a X-a Bienală de la Gwangju (Coreea de Sud, 5.09-9.11.2014), intitulată „Burning Down the House”. De asemenea, „Tineri pe şantier” a fost selectată pentru a figura în expoziţia „The World Goes Pop” (17.09.2015-24.01.2016), organizată de către Tate Modern. 

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
11-17 iunie 2018

Artistul plastic Szervátiusz Jenö (1903 – 1983) s-a născut, a trăit și a creat o perioadă importantă a vieții la Cluj-Napoca, unde există și un muzeu dedicat moștenirii sale artistice.

Szervátiusz sculptează cu predilecție în lemn și piatră, marmura ispitindu-l mai rar. Inspirându-se din realitatea imediată, artistul își alege modelele dintre oamenii de rând pe care îi reprezintă cu căldură și simpatie. Realismul narativ, sentimentul baladesc pe care îl degajă portretele și compozițiile, mai ales basoreliefurile sale, atestă o strânsă legătură cu folclorul literar, ale cărui echivalențe plastice tinde să le descopere și să le exprime.

Lucrarea Autoportret, realizată în anul 1938, este un altorelief lucrat în lemn, cu influențe expresioniste, care înfățișează portretul unui bărbat matur (autoportretul artistului), având o accentuată expresie fizionomică. Atrage atenția părul lung și bogat ce încadrează fața osoasă. În această ramă se remarcă și alte elemente care dau identitate compozițională, dar și o deosebită forță acestui portret de bărbat: sprâncene stufoase, nas puțin coroiat, o mustață deasă și scurtă, arcuită deasupra buzelor cărnoase. Bărbia este proeminentă, obrajii slabi, dar cu o linie energică.  Întregul ansamblu degajă energie. Volumele acuzate, abrupt cioplite, împreună cu elementele descrise anterior fac acest portret, odată văzut, remanent stăruitor pe retină. Este semnul forței de creație a unui mare artist pe care Clujul l-a dăruit patrimoniului național și european. Semnat și datat stânga, pe verticală, gravat: SZERVÁTIUSZ, 1938. (Florin Gherasim)

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
1-10 iunie 2018

Gy. Szabó Béla (Alba Iulia, 1905 – Cluj-Napoca, 1985) este unul dintre cei mai cunoscuți graficieni clujeni ai secolului XX. A debutat la începutul anilor ’30 cu pasteluri și desene în cărbune, dar până la mijlocul anilor 1950 a dobândit o recunoaștere națională și internațională datorită xilogravurilor sale, executate foarte minuțios. Chiar și în zilele noastre este considerat inovatorul și maestrul cel mai însemnat al gravurii în lemn din Transilvania, în pofida faptului că pe durata celor șase decenii de creație artistică, pe lângă aproximativ 1400 de xilogravuri, el a realizat și aproape 15.000 de desene în cărbune și în tuș, aproape 200 de tablouri în ulei și 2000de pasteluri.

Lucrarea prezentă face parte din ansamblul pastelurilor sale timpurii, fiind executată în 1933. Acest an marchează o schimbare decisivă în viața artistului: după desființarea Uzinei Electrice din Cluj (unde, timp de doi ani, Gy. Szabó a lucrat ca inginer mecanic), el își va dedica tot timpul exclusiv artei. În urma acestei decizii, este inaugurată prima sa expoziţie personală (1934), în continuarea căreia se înscriu multe alte succese artistice.

Pastelul intitulat „Pescar sărac” reprezintă în prim plan un pescar cu o expresie necăjită, împletind mreaja sa. În spatele său, partea de mijloc a compoziţiei este traversată de un râu şerpuit, pe malul căruia stau alţi trei pescari. În fundal se zăreşte un fragment de peisaj cu coline şi căsuţe mici, risipite pe dealuri, şi siluetele unor copaci înalţi. Cerul înnorat din fundal ocupă aproape o treime din imagine. Gama cromatică este restrânsă, artistul foloseşte multe culori închise (negru, gri), în contrast cu nuanţele proaspete de albastru (râul, cerul) şi ocru. Ca o posibilă consecinţă a faptului că datează din perioada timpurie a artistului, acest pastel încă reflectă câteva nesiguranţe în construirea compoziţiei, de asemenea stângăcii în redarea elementelor de peisaj. Dar datorită efectelor cromatice şi a modului în care a reuşit să surprindă expresia pescarului sărac, Gy. Szabó a elaborat o lucrare expresivă şi semnificativă pentru această primă perioadă din opera sa de viaţă. (BB)

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
28-31 mai 2018

Mihail (Mișu) Popp (19 martie1827, Brașov - 6 martie1892, Brașov) a fost un pictor român, reprezentant al Academismului românesc, care s-a remarcat în domeniul portretisticii și al picturii bisericești. Alături de prietenul său Constantin Lecca și de litograful Carol Popp de Szathmary, Popp a făcut parte din grupul de artiști ardeleni care au influențat semnificativ pictura românească a secolului al XIX-lea. Provenit dintr-o familie unde meșteșugul zugrăvelii a fost o îndeletnicire cu care s-au ocupat toți membrii acesteia, a fost printre primii artiști români cu educație plastică occidentală. A fost cel mai talentat și prolific pictor transilvănean român din secolul al XIX-lea, care, între anii 1846 – 1848, a studiat la Academia de Artă din Viena (Akademie der bildenden Künste Wien). 

În pânza aflată astăzi în patrimoniul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, pictorul se reprezintă pe sine în fața oglinzii, în semiprofil, privind în partea dreaptă, într-o atitudine convențională, ușor rigidă. Acesta este îmbrăcat în frac de culoare neagră, cămașă albă și papion. Părul său este îngrijit pieptănat pe spate, iar barba și mustața generoase se așează uniform pe chipul acestuia. Trăsăturile feței sunt armonioase: frunte lată și netedă, un nas drept și ochi simetrici ce privesc spre un punct ce scapă privitorului. Fundalul este neutru, redat în nuanțe de ocru și verde diluate, fără urmă de perspectivă. 

Portretul poate fi încadrat stilului Biedermeier datorită abordării plastice convenționale, a folosirii unei game reduse de culori temperate de limbajul academismului târziu.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
21-27 mai 2018

Ziffer Sándor (1880-1962) este unul dintre reprezentanţii cei mai cunoscuţi ai Şcolii Libere de Pictură de la Baia Mare. În urma studiilor la München şi Paris, unde a expus la Salonul Independenţilor, artistul a realizat o formulă artistică proprie, considerată adesea ca fiind „neomodernă”.

Lucrarea „Bivolii” (1931) din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca este specifică lui Ziffer Sándor, fiind impregnată de sugestii ale modernităţii europene. Tabloul se remarcă prin forţa simţului constructiv şi capacitatea excepţională de valorificare a resurselor culorii. „Primordial” şi „vital” sunt termenii care ar putea defini atmosfera creată de artist prin esenţializarea formelor, desenul viguros, importanţa liniei de contur şi utilizarea rafinată de contraste şi armonii cromatice.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
14-20 mai 2018

Pictorul Johann Frankenberger s-a născut în anul 1807 la Hadamar / Nassau şi a murit în anul 1874 la Viena. A studiat artele la Academia vieneză. Ca artist, Frankenberger se încadrează romantismului german. Acesta s-a remarcat în primul rând ca pictor, dar, de asemenea, în gravură (litografie) şi desen.

Reprezentarea subiectului uman în diferite ipostaze a constituit pentru Frankenberger o preocupare constantă, cu aplecare specială pentru portretul de aparat. Lucrarea de faţă, realizată în anul 1856, poartă denumirea ”Portret de femeie”, dar, pe versoul şasiului, în partea de sus, se află o inscripţie în creion, cu majuscule: ,,IOSEFINA DE VOICOVICI’’, de unde putem presupune identitatea comanditarei lucrării. Portret academist, corect rezolvat din punct de vedere al paginării, desenului precis şi armonizării cromatice.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
7-13 mai 2018

Lucrarea îl portretizează pe bibliotecarul, istoricul şi profesorul universitar Szabó Károly (1824–1890), originar din Köröstarcsa (jud. Békés, Ungaria). Stabilindu-se la Cluj, în 1859, Szabó a devenit primul bibliotecar al Societăţii Muzeului Ardelean. A sistematizat colecţiile Muzeului şi ale Bibliotecii Universitare şi a editat o lucrare de istorie, în cinci volume, intitulată "Hunyadiak kora" (Epoca Huniazilor). A fost profesor universitar, rector al Universităţii din Cluj în cursul anului universitar 1882–1883, membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe. 

După moartea sa, survenită în vara anului 1890, mai multe instituţii au comisionat portretul său de la pictorul maghiar Körösfői-Kriesch Aladár (1863–1920). Kriesch Aladár a fost fondatorul coloniei artiştilor de la Gödöllő (Ungaria), cel mai important centru de răspândire a stilului Secession maghiar. Kriesch l-a vizitat des pe unchiul său din Cluj, profesorul universitar de fizică Abt Antal (1828–1902), şi în urma acestor vizite a primit mai multe comenzi de la Universitatea din Cluj şi de la Muzeul Ardelean. 

Portretul lui Szabó, comandat de Societatea Muzeului Ardelean, a fost terminat în anul 1892. Pentru un timp îndelungat, tabloul a fost expus în sala de Şedinţe a Bibliotecii Universitare Clujene. Tabloul, conceput într-un stil mai rigid, academic, reprezintă un bust de bărbat în haină de culoare închisă, profilându-se pe un fundal neutru, de culoarea brun închis. Modelul este văzut din poziţie frontală, întorcându-şi capul uşor spre dreapta compoziţiei, uitându-se în depărtare. Are păr scurt, cărunt, mustaţă şi barbă lungă, albă. Pentru redarea trăsăturilor faciale ale modelului, Körösfői-Kriesch s-a inspirat foarte probabil din fotografii sau litografii mai vechi. Szabó este îmbrăcat într-o cămaşă albă, poartă o cravată scurtă, ornamentată la capete cu franjuri şi o „atilla” (mantă de gală specific ungurească) de culoare ciocolatie. 

În ceea ce priveşte istoria acestui portret, este interesant faptul că se cunosc încă două variante ale lui, dintre care cel datat în 1895 se păstrează în colecţia Academiei Maghiare de Ştiinţe. O a treia versiune este expusă în sala „Szabó Károly” a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, care, deşi nu este semnată, poate fi considerată o lucrare a lui Kriesch. Trebuie menţionat faptul că acest portret era atribuit lui Melka Vince (1834–1911, pictor de origine boemă, stabilit la Cluj în jurul anului 1870), dar istoricul de artă Murádin Jenő a recunoscut monograma lui Körösfői-Kriesch Aladár (iniţialele A şi K, împletite), astfel fiind posibilă atribuirea exactă a tabloului. (BB) 

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
1-6 mai 2018

Nicolae Grigorescu (1838-1907) se numără printre fondatorii picturii românești, alături de Theodor Aman, Ion Andreescu și Ștefan Luchian, desăvârșindu-și vocația artistică în timpul bursei de studii la Paris (Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, 1861-1863). Grigorescu este prezent în colecția Muzeului de Artă de la Cluj cu o serie de desene, schițe și caricaturi realizate în creion pe hârtie ce provin din Colecția Virgil Cioflec. Artistul redă figura întreagă a cămătarului Alexe văzut din profilul stâng. Acesta este înfățișat stând cu mâinile la spate, cu un nas expresiv și o barbă creață. Personajul poartă un caftan legat cu cordon sub abdomenul voluminos.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
23-29 aprilie 2018

Aurel Ciupe (1900-1988) este un artist cu studii de specialitate aprofundate la prestigioase academii de artă din Bucureşti (1919), Paris (1919-1922), Iaşi (1922-1923) şi Roma (1923-1924). Valoarea creaţiei şi a studiilor sale a avut un rol determinant în solicitarea sa ca profesor la Şcoala de arte frumoase din Cluj (1925-1932). În anul 1949 a devenit profesor şi, totodată, primul director al Institutului de arte plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1950-1956). La începutul creaţiei sale, Aurel Ciupe a asimilat cu precădere sugestiile artei franceze, mărturie fiind demersul său de esenţializare cu puternice înclinaţii înspre geometrizarea formei.

În lucrarea „Porumbişte la Stana”, care se află în patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, se pot observa unele dintre caracteristicile etapei de maturitate din creaţia artistului. În această pictură, Aurel Ciupe oscilează între esenţializarea formei şi savoarea lirică a frumuseţii naturale, ceea ce va deveni una dintre componentele definitorii ale creaţiei sale pe întreaga durată a unei prodigioase activităţi artistice. „Porumbişte la Stana” se remarcă prin vigoarea construcţiei şi preţiozitatea registrului cromatic.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
16-22 aprilie 2018

Artistul plastic Szervátiusz Jenö (1903-1983) s-a născut, a trăit şi a creat o perioadă importantă a vieţii la Cluj-Napoca, unde există şi un muzeu dedicat moştenirii sale artistice. 

Szervátiusz sculptează cu predilecţie în lemn, piatra şi marmura ispitindu-lmai rar. Inspirându-se din realitatea imediată, artistul îşi alege modelele printre oamenii de rând pe care îi reprezintă cu căldură şi simpatie. Realismul narativ, sentimental baladesc pe care îl degajă portretele şi compoziţiile, mai ales basoreliefurile sale, atestă o strânsă legătură cu folclorul literar, ale cărui echivalenţe plastice tinde să le descopere şi să le exprime.

În basorelieful Spălătoreasa, artistul reuşeşte surprinderea unei atitudini umane, cu un limbaj plastic de maximă expresivitate. În cadrul acestuia reprezentată o femeie tânără, îmbrăcată în costum tradiţional din zona Călatei, având fustă roşie şi ilicul brodat cu flori. Pe cap poartă o basma roşie, strânsă la spate. Este aplecată, cu picioarele în apă. În mâna stângă ţine o cămaşă aşezată pe un suport de lemn, iar în mâna dreaptă ţine maiul cu care spală hainele. Alte elemente ale naturii, din mediul vegetal (floarea soarelui) şi un peşte întrevăzut de sub luciul apei, redau cadrul pitoresc în care se petrece acţiunea.

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
9-15 aprilie 2018

Pictorul Nagy István (Misentea/Csíkmindszent, 1873 – Baja, 1937) a provenit dintr-o familie de țărani secui din apropierea orașului Miercurea Ciuc. Urmând studii de desen și pictură la Budapesta, München, Paris (efectuând și o lungă excursie de studiu în Italia), el a devenit un artist marcant al picturii maghiare din primul sfert al secolului XX. Nagy a fost un artist-călător, care era în constantă mișcare, cutreierând și observând mai multe zone din Europa, dar stabilindu-se la începutul anilor 1930 în Baja (Ungaria). Printre temele îndrăgite ale artistului se numără peisajele (zona muntoasă din Secuime, sate și cătune din Pusta Maghiară) și portretele (țărani cu trăsături aspre, oameni cunoscuți), realizate mai cu seamă în tehnicile pastel şi cărbune. A preferat paletele cromatice întunecate și desenul energic, folosind puține culori și redând imaginea prin câteva elemente și forme concise. Opera lui Nagy István poate fi încadrată în linii mari în curentul expresionism. Majoritatea lucrărilor sale se găsesc în colecții publice din România, Ungaria și Serbia, Muzeul de Artă Cluj-Napoca deţinând în colecţiile sale peste zece creaţii admirabile ce-i poartă semnătura. 

În anul 1919, Nagy István a petrecut un timp mai îndelungat la Cluj, fiind patronat în primul rând de către avocatul de origine evreiască Náthán Mór, care l-a găzduit în casa sa de pe fosta stradă Bethlen (actuala stradă Baba Novac). Avocatul Náthán a ţinut un salon frecventat de intelectualii maghiari din Cluj ai timpului, dintre care pictorul a ales mai multe modele, efectuând portrete foarte sugestive. De exemplu, în 1919 a realizat portretul legendarului actor maghiar, Szentgyörgyi István (desen în cărbune) şi al pictorului Daday Gerő (lucrat în ulei). 

Tot în anul respectiv l-a pictat pe Fekete Mihály (1884–1960), renumitul actor și regizor de teatru, membru al Teatrului Maghiar din Cluj. Portretul în ulei din colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca redă un bust de bărbat așezat într-un fotoliu, cu corpul puţin întors spre stânga şi cu capul aplecat, uitându-se direct, pătrunzător la privitor. În mâinile suprapuse, modelul ține între degete o ţigară de foi. Bustul său impunător ocupă aproape tot spațiul compoziției. Cromatica tabloului este sobră, pictorul folosind mult negru şi nuanțe închise de brun și albastru pentru redarea hainei şi a fundalului, iar părţile vizibile ale fotoliului sunt de culoarea ocru-roşcat. Faţa şi mâinile modelului sunt pictate prin îmbinarea unor nuanțe de ocru, roz și verzui. Artistul a redat sugestiv trăsăturile faciale ale modelului, dar și caracterul său. Acest portret în ulei este interesant și din perspectiva faptului că artistul a lucrat aproape numai în cărbune sau în pastel. (B. B.) 

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
2-8 aprilie 2018

Grigorescu Nicolae, „Dr. S”

Nicolae Grigorescu (1838-1907) se numără printre fondatorii picturii românești, alături de Theodor Aman, Ion Andreescu și Ștefan Luchian, desăvârșindu-și vocația artistică în timpul bursei de studii la Paris (Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, 1861-1863). Grigorescu este prezent în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca cu o serie de desene, schițe și caricaturi realizate în creion pe hârtie ce provin din Colecția Virgil Cioflec.

Pictorul reprezintă bustul din profil al doctorului S. din câteva semne grafice trasate cu creionul. Se poate observa fizionomia unui bărbat matur de dimensiuni considerabile, cu trăsături puternice (nas pronunțat, buze senzuale, bărbie puternică) subliniate de mustața, barba, părul și genele bogate. Singurele detalii vestimentare sunt jobenul și redingota schițată sumar. 

Bibliografie: Alexandra Furnică Rus, Negoiță Lăptoiu, „Grafica lui Nicolae Grigorescu la Muzeul de Artă Cluj”, ed. Întreprinderea Poligrafică Cluj, 1967, pp. 26, 47, cat.nr. 65

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
26-30 martie 2018

Geta Brătescu - Pasărea III. Timpul Mascaradei
Geta Brătescu (n. 1926) este o personalitate centrală a artei contemporane româneşti. Opera complexă a artistei include desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, artă video şi performance. Expoziţia „Geta Brătescu – Apariţii” (2017) reprezintă cea de-a doua sa participare la Bienala de la Veneţia, după aceea din anul 1960. 
În patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca se află unele dintre cele mai valoroase lucrări ale artistei. Spre exemplu, lucrarea „Pasărea Bird III. Timpul Mascaradei”, care face parte din ciclul „Pasărea Bird” (1989), sintetizează o gamă largă a preocupărilor sale artistice, începând cu sugestiile unei subtile satire sociale şi terminând cu o meditaţia existenţială. Aşa cum o dovedeşte şi lucrarea de faţă, artista creează imagini-sinteză, care nu mai au nevoie să apeleze la naraţiune pentru a-şi transmite mesajul. Reprezentarea stilizată a unei păsări cu penajul extrem de colorat şi cu elemente vestimentar-cromatice inspirate din lumea spectacolului ne vorbesc, în limbajul artei, despre un „timp al mascaradei”.