Expoziție personală Sever Moldovan. Călător prin burguri transilvane
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 17 aprilie – 12 mai 2024, expoziția „Călător prin burguri transilvane”, cu lucrări de pictură / desen ale artistului bistrițean Sever Moldovan. Vernisajul va avea loc în data de 17 aprilie, de la ora 18:00, în prezența artistului și a invitaților săi: Dorel Găină, artist vizual și Vasile Duda, critic de artă. Din partea instituției va fi gazdă Florin Gherasim, muzeograf.
Sever Moldovan s-a născut în anul 1958 în comuna bistrițeană Telciu, unde și-a descoperit de timpuriu vocația artistică. A urmat cursurile Liceului de Artă din Cluj-Napoca, pe care le-a absolvit în anul 1977. A optat pentru studii superioare la Institutul Politehnic clujean, absolvind Facultatea de Construcții în anul 1983, urmând, apoi, un parcurs profesional tehnic-ingineresc la Primăria din Bistrița, serviciul Monumente. Filonul activității artistice l-a preocupat, însă, constant, astfel încât, după ani, a redevenit student al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde a obținut licența la secția Pedagogia Artei, promoția 2007. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Cluj-Bistrița-Zalău, din anul 2015.
Încă din perioada studiilor, apoi după absolvire, Sever Moldovan s-a integrat în elanul creativ al generației sale, având un portofoliu bogat în expoziții personale sau de grup în centre culturale precum Bistrița, Cluj-Napoca, Iași, Satu Mare, București, Alba Iulia, Târgoviște, Târgu Jiu, Besançon și Ornans-Franța, dar și participări la tabere de artă la Colibița-Bistrița, Cinciș-Hunedoara, Abrud-Alba, Ornans- Franța etc.
Expoziția propusă acum la Muzeul de Artă Cluj-Napoca este rod al selecției unor lucrări menite să oglindească paleta investigațiilor creative și a tematicii care îl preocupă de ani buni pe artist. Edificatoare sunt gândurile exprimate de exegetul bistrițean Vasile Duda: „Artistul Sever Moldovan are un demers plastic închegat, maturizat la intersecția dintre construcția rațională și sensibilitatea cromatică, iar subiectele sale, inspirate constant, pasionat și cu expertiză din atmosfera expresivă a Bistriței și a burgurilor Transilvaniei, îl recomandă ca un veritabil maestru al vedutelor contemporane”.
Expoziția va fi deschisă în perioada 18 aprilie – 12 mai 2024, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.