Salonul Anual de Artă al UAP Filiala Cluj
Vernisaj: 9 decembrie 2022, ora 17:00
Decembrie 09, 2022
- Ianuarie 08, 2023
„Salonul Anual de Artă”, cu participarea tuturor secțiilor de creație ale UAP – Filiala Cluj-Napoca – pictură, sculptură, grafică, foto-video, artă ambientală, design, ceramică, artă textilă, este cea mai importantă manifestare expozițională a artiștilor clujeni din toate generațiile organizată, prin tradiție, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Vernisajul evenimentului va avea loc astăzi, 9 decembrie 2022, începând cu ora 17:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ța Unirii nr. 30).
Imagini de la vernisajul expoziției anuale colective a membrilor Filialei Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP), eveniment care a avut loc la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în data de 9 decembrie 2022, începând cu ora 17:00, în prezența prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, președintele Filialei Cluj a UAP, prof. univ dr. Radu Moraru, prof. univ. dr. Ioan Horvath-Bugnariu și prof. univ. dr. Radu Pulbere, cadre didactice ale Universității de Artă și Design (UAD), precum și a pictorilor Teodor Botiș, Gavril Gavrilaș și Lao Pi. Oficiile de gazdă au fost asigurate de muzeograf Alexandra Sârbu.
