Respirând Brâncuși, de la meșteșug la creație

30 aprilie – 17 mai 2026
Aprilie 30, 2026 - Mai 17, 2026

„Arta pe rețetǎ”, proiect Proud To Be Romanian, este dedicat brandurilor reprezentative din domeniul sănătății și artei românești. Evenimentul din acest an este găzduit de Palatul Bánffy, sediul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj.

Deoarece tema acestui an este „Respirând Brâncuși, de la meșteșug la creație”, evenimentul se va bucura de creațiile multor artiști, de la pictură până la bijuterie artizanală, care îi vor aduce un omagiu marelui artist cu ocazia aniversării a 150 de ani de la naștere.

Astfel, între 30 aprilie și 17 mai, branduri reprezentative, participante la seria de evenimente, își vor spune povestea într-un cadru creat special pentru narațiuni inspiratoare și omagiale.

Lansarea de carte a părintelui Constantin Necula și a medicului neurolog Bogdan Florea, creatorul Medicinii în epilepsie, prezentări ale prof. dr. Horațiu Coman, președintele Societății de Chirurgie Vasculară, dr. Daniel Vilcioiu, Clinica de Chirurgia Mâinii, sculptorii Mircia Dumitrescu și András Csaba Nemes, Social Med, Clinica de Reabilitare Droguri și Alcool, Tudor Scripor, creatorul alfabetului culorilor pentru nevăzători Scripor (proiect unic în lume) vor oferi vizitatorilor experiențe unice și croite pentru gustul tuturor.

Accesul publicului va fi gratuit, deoarece caracterul educativ și artistic prevalează în filosofia și modul de gândire al organizatorilor acestui eveniment.

Cu această ocazie, va avea loc și un recital de jazz, o piesă de teatru dedicată lui Johnny Rǎducanu, respectiv o proiecție de film.