Képek
www.raduserban.ro
Artistul, dincolo de imagine
Chiar dacă, la naștere, ursitoarele i-au hărăzit talanții unui destin aparte, ca să ajungă pictor, Radu Șerban a avut de străbătut, tenace, suișul unui lung traseu inițiatic nu lipsit de meandre, obstacole și poticniri, dar și de întâlniri augurale
cu oameni predestinați, care, la răspântii, l-au vegheat sau i-au arătat drumul bun, ferindu-l de alunecări pe căi rătăcite.
Traseul formativ al lui Radu Șerban este marcat de importante locuri de popas: Jibou, Cluj, București, Călărași, Roma, Madrid, Toronto. Și Năpradea, neapărat, locul magic în care casa și ograda bunicului adăposteau, ocroteau misterul stelelor oglindite în adâncul fântânii și răspândeau farmecul poveștilor spuse în iesle, al lucrurilor și întâmplărilor care au modelat sufletul sensibil al copilului cu o zestre de priviri uimite asupra lumii. Uimiri al căror potențial a rămas intact, apt să germineze, din latența lor, idei fecunde în orizontul larg al condiției de artist. Căci, mai mult decât pictor, Radu Șerban este artist în sensul deplin al cuvântului, școlit în meșteșug, dar și în cultivarea spirituală.
Conștient de timpuriu asupra talentului său nativ, s-a îndreptat către Cluj, la liceul de artă, apoi la București, pentru studiile universitare., unde a absolvit, la clasa profesorului Marius Cilievici, pictura, în anul 1987. Apoi și-a asumat și cultivat statutul de artist, ca un dat al ființei sale, ca o condiție și conștiință identitară. Indiferent de anotimp și de avatarurile vieții cotidiene, o zi din viața lui Radu Șerban cuprinde și o secvență de lucru în atelierul de pe strada Albac. Astfel, prin furcile caudine ale unor mii și mii de munci și zile, în solitudine, Radu a juxtapus gândul cu penelul, într-o serie de căutări tematice exersate și reluate până la o joncțiune biunivocă între metafora semantică și metafora plastică. Neliniștea sa introspectivă a mers, mereu, mână în mână cu curiozitatea ținând de praxis, tehnică și tehnologii de ultimă oră, la care nu pregetă să fie conectat. Negrăbit, dar statornic în trudire, Radu Șerban a pus, în conceptul artistic, văl memoriei cu o voită blurare, iar în planul expresiei plastice, treptat, s-a detașat de figurativul convențional. Alegând să lucreze preponderent cu acryl în straturi subțiri, suprapuse, să distileze reprezentarea până la compoziții cromatice aproape abstracte, în palimsest, păstrând, însă, un cât de firav reper al concretului. De cele mai multe ori, acest ligament cu realul trimite la elementele primordiale (apa, aerul, pământul, focul) sau la elementul antropic. Tentația acelorași distilări o găsim, sub alte forme, în ingenioasele experimente exersate cu alte tehnici și medii. Multele lucrări realizate, consecvent, în ani și ani, au umplut spațiul atelierului, mare dar neîncăpător, luând însă și drumul către expoxiții la numeroase muzee, galerii din România sau alte țări, cât și în colecții de stat sau private.
Este a patra prezență a lui Radu Șerban, cu un proiect personal, la Muzeul de Artă clujean, și a treia în acest spațiu. Amintim prezențele anterioare: expoziția Urme (2006) împlinea proiectul doctoral în Arte Vizuale, sub coordonarea doamnei Livia Drăgoi. Au urmat expoziția TransAparențe (2010), curator Călin Stegerean și, respectiv, expoziția Glissando (2018), curator Oliv Mircea. Fiecare dintre aceste proiecte a marcat, în felul său, o etapă în evoluția artistului, din perspectiva creației, dar și sub aspect curatorial, al elaborării unui discurs vizual articulat, integrator și în relație cu spațiul expozițional. Chiar și după titluri, aceste expoziții, ca și altele, fac explicit apel la amintiri filtrate prin fluxul memoriei, malaxate prin teascul uitării, distilate prin codul vizual asumat de artistul care, însă, nu a uitat să rămână veșnic, cu un colț de suflet, copil.
De această dată, proiectul lui Radu Șerban conține două evenimente: un album de artist, cuprinzând, reproduceri foto după un inventar selectiv de lucrări și texte critice, confesiuni auctoriale și o arhivă documentară. Albumul, căruia nu i se poate nega o componentă retrospectivă, este realizat întegral, în concept, grafic design și tehnoredactare de către Radu Șerban ca un veritabil obiect, produs de artă, reflectând patru decenii de intensă activitate.
Expoziția, însă, s-a distanțat voit de aspectul retrospectiv, îndeobște asociat momentelor aniversare. Ea are mai curând aspect și mesaj de opera aperta. Pânza monumentală, reprezentând amintita casă a bunicului domină, ca o navă amiral, expoziția. Către ea ne îndreaptă lucrările din primele săli, selectate dintre pânzele proaspete, expuse în premieră, sau din etapele recente de creație.
Ca într-un sens girator, de la ea pornesc secvențele ce propun exprimări vizuale în tehnici alternative, intermedia. Ele depozitează si reiterează, ca în vis, epurată, distorsionată, răsturnată, hieratică dar vie, memoria acestei case, a lucrurilor și duhurilor din ea și din jurul ei. Ca să le receptezi, să te bucuri de ele, trebuie să intri în logica jocului. In semiîntunericul încăperii, te pierzi căutând imaginile ce fug pe pereți ori stau ascunse, pitite în cutii negre de unde le găsești, le recuperezi doar dacă ghicești cum să privești, din unghi lateral, oglinda clară, dar tremurândă, a apei ce le trimite, printr-o mică fantă eliptică, spre retina privitorului absorbit de joc, uimit, fascinat și un pic rușinat că a descoperit și re-văzut trecutul privind furiș prin gaura cheii. Să redevii copil, adică, să recuperezi copilăria.
Traseul continuă tot pe fluxul de rememorări. Lucrări selectate din cicluri consacrate, sunt asociate, dar nu cronologic. Ca între vis și trezie este parcursul sălilor următoare. Lucrări pe pânză dar și pe hârtie, desene sau obiecte realizate, cândva, la Jibou sau Toronto, sunt asamblate acum compozițional pe alte criterii decât la origini. Într-un act ludic, artistul matur se joacă cu propriile lucrări din tinerețea formativă, din copilărie chiar, printr-un flux al memoriei ce permite reinterpretări updatate la context. Și ajungem la sala cu prima lucrare atestată, cea din clasa a VI-a, recuperată de profesorul David. Privind-o, ne putem așeza pe un scaun. Avem la dispoziție o bogată arhivă documentară de cataloage, pliante și afișe care întregesc geografia simbolică a locurilor pe unde artistul a expus lumii, până acum, operele sale și gândurile zidite în pasta lor.
Adevărat, expoziția Continuum nu este o retrospectivă, ci sumă și sinteză integratoare, țintind nu spre opera omnia, ci spre primenirea creației. Este mărturia unui activ travaliu creativ, fără astâmpăr, neliniștit, tenace, izvorând, reverberând o creație fecundă, împrospătată mereu de asumarea unor noi și noi provocări tehnice sau tematice.
Florin Gherasim,
curatorul expoziției
Există un timp al ReAmintirilor
Memoria este un film întipărit în subconştient. Apelul constant la acesta prin efortul de amintire păstrează memoria trează. Porţiunile de film voalate se datorează uitării. Uitarea este ceaţa memoriei.
Ea poate fi desemnată indirect şi ca fiind aceea împotriva căreia se îndreaptă efortul amintirii, efort care necesită o luptă continuă de a regăsi şi evoca timpul trecut. Amintirea şi reamintirea se pot cel mai bine pune în evidenţă prin raportarea la uitare. Pentru mine, a privi în urmă înseamnă a face apel la memorie, a te întoarce în interiorul propriu, în locul acela intim unde sunt depozitate toate întâmplările vieţii noastre şi de unde alegem tot ce ne iscodeşte şi ne incită spiritual, cu mai mare uşurinţă decât le-am citi într-o carte. Prin apelul la memorie, la amintire şi la reamintire, locurile şi lucrurile de odinioară, trăirile şi sentimentele încercate în diferite momente ale vieţii, suprapuse peste experienţe imediate, se transformă în stimuli, în pretexte care alimentează concepţia plastică şi orientează demersul creativ spre un joc secund, în urma căruia materialul brut devine mai epurat, mai sintetic.
Timpul reamintirilor, un palimpsest al unei experiențe de viață și de creație, pentru mine a sosit acum. Chiar dacă reamintirea implică un vector orientat înspre trecut, concomitent, putem vorbi și despre un moment al reveriei și visării. O reverie, care lasă să se perinde în câmpul optic al gândului, ceea ce a fost, și o visare, care previzualizează ceea ce ar putea să urmeze.
Expoziția de față, sub genericul Continuum, însumează o sinteză a creației mele din cei patruzeci de ani de activitate neîntreruptă. Etalarea finală a lucrărilor pe simezele Muzeului de Artă Cluj-Napoca reprezintă doar una dintre variantele subiective posibile, poate cea mai coerentă, care reunește eșantioane de lucrări selectate din următoarele cicluri: Byzantium (1988-1998), Peisaje inventate (2004, 2009), Chipuri închipuite (1992-1996, 2006-2010), Objects from within (2000-2002), Urme (2004-2006), Cutia cu amintiri (2005, 2006), Imaginea Imaginii (2008), Obiecte efemere (2006-2009), Paralele (2008, 2009), Patina zidului (2008-2011), Vergi (2012), Vibrația naturii (2008-2017), Ierbar (2014-2017), Geometrii din cotidian (2013-2020), Urme pe apă (2015-2018 și Cer în Ape (2016-2020).
Graba, superficialitatea, efemeritatea sunt atribute ale vremurilor pe care le trăim. Trecerea noastră prin această lume trebuie, însă, să lase urme, pentru contemporani și pentru cei care vor veni. Ori, lucrările artiștilor înseamnă însăși viața lor.
Radu Șerban, noiembrie 2020
