Necunoscutul Cunoscut

Vernisaj: miercuri, 31 iulie 2024, ora 18:00
Iulie 31, 2024 - August 11, 2024
Vernisaj

Necunoscutul Cunoscut

Expoziție de grup – Atelier Plus

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 31 iulie – 11 august 2024, expoziția de grup „Necunoscutul cunoscut”.Vernisajul va avea loc miercuri, 31 iulie 2024, de la ora 18:00, în sălile de expoziții temporare (parter) ale Muzeului de Artă, în prezența artiștilor expozanți și a celor doi curatori: Andrada Lolu și Florin Gherasim.

Vor fi expuse lucrări realizate de 13 artiști din România, reuniți în grupul de creație artistică Atelier Plus. Lucrările selectate pentru expunere sunt elaborate în tehnici diverse, precum pictură, grafică, grafică digitală, fotografie, sculptură și poartă semnăturile artiștilor Adi Hunyadi, Amalia Archiudean, Ancuța Limboi Puștea, Andrada Lolu, Bogdan Vaida, Cristina Marian, Eunice Gall, Iulia Rad, Katalin Julia Hajdu, Liviu Mocan, Petru Leahu, Radu Feldiorean și Radu Pop

Gândurile exprimate de Andrada Lolu, artist vizual și curator, exprimă în mod sintetic conceptul care a stat la baza acestui proiect expozițional de grup: “Necunoscutul Cunoscut din seria 'Further Up-Further In' prezintă aspecte unice ale unei lumi noi prin formă, culoare și concept. Lucrările se bazează pe o căutare comună, caracterizată de emoții personale și de curajul de a visa dincolo de această lume. Ele încearcă să exploreze inocența imaginativă a copilăriei și să acceseze sentimente și gânduri care ne depășesc experiențele cotidiene. Expoziția explorează teme care pot fi abordate cu predilecție, cum ar fi evadarea din materie, ecoul unei alte lumi, imersiunea în necunoscut și subiecte legate de suferință, moarte, precum și revenirea la Divin. Prin abordarea vizuală a acestor teme, expoziția oferă privitorului posibilitatea de a le experimenta și contempla”.

Expoziția va fi deschisă până în data de 11 august 2024, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00















Imagini de la vernisajul expoziției de artă contemporană „Necunoscutul cunoscut”, cu lucrări ale artiștilor: Adi Hunyadi, Amalia Archiudean, Ancuța Limboi Puștea, Andrada Lolu, Bogdan Vaida, Cristina Marian, Eunice Gall, Iulia Rad, Katalin Julia Hajdu, Liviu Mocan, Petru Leahu, Radu Feldiorean și Radu Pop, reuniți în grupul de creație Atelier plus. Evenimentul a avut loc la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, miercuri, 31 iulie 2024, de la ora 18:00, în prezența curatorilor Andrada Lolu și Florin Gherasim, a artiștilor expozanți și a unui numeros public. Într-o atmosferă interactivă, au avut intervenții artiștii Eunice Gall, Liviu Mocan, Bogdan Vaida, Radu Feldiorean, dar și persoane din public, de toate vârstele, care au intrat în dialog cu artiștii, prelungind farmecul unei seri de neuitat. Fotocredit: Florin Gherasim