Mihai Sârbulescu. Krisis
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Asociaţia Eleon, vă invită miercuri, 16 noiembrie 2022, începând cu ora 18.00, la vernisajul expoziţiei pictorului Mihai Sârbulescu, intitulată „KRISIS”.
Mihai Sârbulescu este conferențiar la Universitatea Națională de Arte din București, secția Pictură, dar și membru cofondator al Grupului Prolog. Pe lângă prodigioasa activitate de pictor desfășurată sub egida grupului, acestuia din urmă îi servește și în calitate de devotat și inspirat cronicar. Darul scrisului numărându-se, așijderea, între înzestrările sale, Mihai Sârbulescu este autor al mai multor cărți consacrate picturii, memorialisticii, dar și semnatar al unor dialogurilor despre pictură, purtate cu importanți artiști contemporani. Biografia sa este punctată de întâlniri semnificative, care îi jalonează viața: Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Sofian Boghiu, Ioan Alexandru, Horia Bernea, Daniel Turcea, dar și alții, aparținând aceluiași registru uman și spiritual.
„Κρίσις este cuvântul pe care Mihai Sârbulescu l-a ales spre a-l transforma în titlu al expoziției personale care urmează să se deschidă la Cluj‑Napoca. Dintre numeroasele înțelesuri pe care vocabula greacă le poartă – decizie, judecată, situație limită –, în calitate de semnatar al prezentelor rânduri, m-am oprit la „decizie”, întrucât îmi îngăduie să îi „logodesc” nucleul semnificant cu acela al mai blândei, dar nu lipsitei de fermitate „discerneri”. Fiind un artist exigent, Mihai Sârbulescu a apelat dintotdeauna la puterile clarificatoare ale discernerii. Cu surprindere și emoție voi adăuga că în fază actuală a demersului său creator, apelul se vădește a fi mai intens și parcă mai pasional decât fusese vreodată. Dar tocmai prin aceasta, modul lui Sârbulescu de a se raporta la propria‑i operă și, prin mijlocirea operei, la cele esențiale se aseamănă mult cu atitudinea pe care marii maeștri o au în raport cu propria creație, cea ajunsă în faza sa târzie, crepusculară.” (Cristian-Robert Velescu).
Curator al expoziției este istoricul și criticul de artă Cristian-Robert Velescu, profesor de Istoria Artei la Universitatea Națională de Arte din București. În expoziție se regăsesc marile teme abordate de artist de-a lungul timpului: Clopotul, Vasul, Drumul, Cerdac la Agapia, Stânjenei, Zid la Balcic, dar și altele.
Expoziția este deschisă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în perioada 16 noiembrie – 4 decembrie 2022.