Irina Dora Măgurean. A MATTER OF LIGHT

Aprilie 21, 2021 - Mai 09, 2021

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția „A MATTER OF LIGHT” (fotografie) a artistei Irina Dora MĂGUREAN, care va fi deschisă spre vizitare în perioada 21 aprilie - 09 mai 2021. 
Irina Dora Măgurean este un artist a cărui continuitate în explorarea tehnicilor fotografice este remarcabilă și mai rar întâlnită. Acest lucru se reflectă atât în educația acesteia (2008 licență, 2010 masterat la Departamentul de Foto - Video al Universității de Artă și Design, Cluj-Napoca), cât și în bursele sau rezidențele obținute pe parcursul carierei, precum și în numeroasele expoziții personale (2020 Blur, curatoriată de Maria Rus Bojan, Muzeul de artă contemporană, Sibiu; 2018 Image Library, New Now art space, Frankfurt etc) și de grup (2020 Il faut cultiver notre jardin, Centrul de Interes, Cluj-Napoca; 2019 Changing Places, ICA Dunaujvaros; 2018 Gute Bekannte, Patrick Heide Contemporary, Londra; 2014 International Biennial of Art, Casablanca etc) la care a participat. În anul 2013, obține doctoratul în domeniul artelor vizuale, iar din 2017 este lector al Departamentului de Foto - Video al Universității de Artă și Design. Începând cu același an începe să ofere o mai amplă vizibilitate tinerilor artiști ce abordează fotografia, prin crearea spațiului Camera. 
Expoziția „A Matter of Light” de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca reprezintă o continuare a seriilor încă neîncheiate de imagini Polaroid și colaje fotografice care o preocupă momentan pe artistă.
Însăși actul de a vedea este condiționat de existența unei surse de lumină și, cu toate că eclerajul este o preocupare tradițională în pictură, parcă nicăieri conexiunea imaginii cu materia eterică a luminii nu este mai pregnantă decât în fotografie, datorită procedeului tehnic prin care aceasta se creează.

Lumina învăluie volumele care, la rândul lor, produc umbre ce se traduc în noi suprafețe, de data aceasta virtuale. Și chiar dacă tridimensionalitatea este cheia de înțelegere a spațiului, în lucrările Irinei Măgurean lumina inundă, definind colorate suprafețe plane. Acest joc de forme și nuanțe poate părea o schematizare a creației prin lumină, dar în loc să simplifice, jocul devine unul serios, dedublându-se în scindări și recompuneri. Fragmente de texturi se intersectează. Texturi noi sunt realizate prin glitch-uri și distorsiuni. Imaginile negociază spațiul dintre identificabil și abstract, undeva la limita inteligibilului, dar subliniind că nu aceasta este miza lor. Acest lucru se observă și din pendularea între gesturi hard-edge ce amintesc de Barnett Newman sau de Agnes Martin și flori, siluete și valuri ce plutesc într-un romantism neconsumat.
Aspectul vag retro, conferit inclusiv de tehnică, duce vizual lucrurile înspre un caiet de școală cu încercări de geometrie. Între programatic și creativ, între generic și specific, lucrările par familiare într-o abordare aproape științifică, care relevă noi straturi de relaționare.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 21 aprilie - 09 mai 2021, în intervalul orar 10 – 17, de miercuri până duminică inclusiv. 
(Text critic: Voica Pușcașiu)