Farkas György. Amintiri și reflexii
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită să vizitați, în perioada 3-14 noiembrie 2021, expoziția de fotografie „Amintiri și reflexii”, care reunește lucrări ale artistului Farkas György. Vernisajul va avea loc în data de 3 noiembrie 2021, de la ora 17:00.
Fotografiile expuse, rezultatul unei activități fotografice de lungă durată, oglindesc iubirea autorului pentru natură. Lungile peregrinări în mediul natural, a doua casă a autorului, unde acesta are timp să admire, să contemple, să înțeleagă multitudinea și splendoarea aspectelor și fenomenelor lumii create de Demiurg, au dat naștere unor lucrări de excepție. Lumina perfectă, atmosfera deosebită, culoarea și compoziția fotografiilor ne dezvăluie un artist plin de sensibilitate, înzestrat cu răbdare, spirit de observație, compasiune și un har al previziunii ieșite din comun.
Expoziția, după cum însuși autorul mărturisește, ne oferă o mică parte din emoțiile pe care acesta le-a resimțit în incursiunea lui în cunoscutul necunoscut.
Dr. Farkas György este chimist. În prezent activează în cadrul Universității Sapienția.