EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ TRIBUNA GRAPHIC – ediţia a XIII-a

GRAFICĂ DIN BALCANI
Noiembrie 16, 2022 - Decembrie 04, 2022
Imagini
Vernisaj

Revista de cultură Tribuna şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită să luaţi parte miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 17, la vernisajul expoziţiei internaţionale de grafică contemporană „Tribuna Graphic 2022”. Vernisajul va avea loc în sălile de expoziţii de la etaj, pe latura sudică a Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Piaţa Unirii nr. 30), în prezenţa prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca și a curatorilor expoziției: Ovidiu Petca, artist vizual și dr. Dan Breaz, muzeograf. Anul acesta și-a anunţat prezenţa la vernisaj Vicky Tsalamata, celebră artistă, profesor emerit al Academiei de Artă din Atena. Din 2015 Professor Emeritus. Artista a obținut licența la Academia de Artă din Bologna și diploma de Master of Fine Arts a University College din Londra. 

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 16 noiembrie – 4 decembrie 2022.

Manifestarea, lansată în 2010, a fost iniţiată de revista Tribuna cu scopul de a promova arta grafică prin invitarea unor creatori de marcă. În acest an sunt invitați artiști reprezentativi din Peninsula Balcanică. Sunt reprezentați prin lucrările lor 31 de artiști din Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Kosovo,Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia și Turcia.

Participă următorii graficieni: Ioannis Anastasiou (Grecia), Snezhina Biserova (Bulgaria), Sasho Blazes (Macedonia de Nord), Josip Butković (Croaţia), ZuZu Caratanase (România), Inci Çokneşeli (Turcia), Mária Deák Németh (Serbia), Nada Denić (Serbia), Željko Djurović (Serbia), Dajana Džafo (Croaţia), Črtomir Frelih (Slovenia), Taida Jašarević Hefford (Bosnia şi Herţegovina), Jelena Jovančov (Muntenegru), Nikola Kašterović (Bosnia şi Herţegovina), Tzvetan Kazandzhiev (Bulgaria), Fatmir Krypa (Kosovo), Peter Lazarov (Bulgaria), Dragan Momirov (Serbia), Dominika Morariu (Serbia), Bojan Otašević (Serbia), Stefania Patrikiou (Grecia), Dimitrije Pecić (Serbia), Zora Stančič (Slovenia), Nicos Terzis (Grecia), Bojidar Toneff (Bulgaria), Goran Trickovski (Bulgaria), Vicky Tsalamata (Grecia), Mihail Voicu (România), Lidija Vujisić (Macedonia de Nord), Iris Xilas Xanalatos (Grecia), Sanja Žigić (Serbia).

Tribuna Graphic, expoziţie anuală, a fost o manifestare constantă, fără întreruperi, în peisajul artistic clujean, începând cu anul 2010. Totodată, datorită generozităţii artiştilor de a dona operele expuse Muzeului de Artă, cu sprijinul revistei Tribuna, aceste manifestări au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului cultural al municipiului Cluj-Napoca. Această expoziţie este organizată în colaborare cu Fundaţia Culturală Bienala Internaţională de Grafică Cluj.

Expoziția Tribuna Graphic 2022 este omagierea graficii în general, evidențiind una din cele mai puternice, inedite și inovative zone de creație artistică din Europa, fiind o încheiere demnăa acestor manifestări, care au fost un reper pentru viața artistică clujeană.Această ediție este ultima din seria expozițiilor Tribuna Graphic inițiate și concepute din anul 2010 de graficianul clujean Ovidiu Petca în redacția revistei Tribuna.















Imagini surprinse în timpul vernisajului expoziției internaționale de grafică contemporană Tribuna Graphic 2022, eveniment care a avut loc în data de 16 noiembrie 2022, de la ora 17. Cu această ocazie, au luat cuvântul prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, artista Vicky Tsalamata, profesor emerit al Academiei de Artă din Atena și curatorii expoziției - Ovidiu Petca, artist vizual și dr. Dan Breaz, muzeograf.