Doina Cornea, doamna din spatele ferestrei

Vernisaj : 15 decembrie 2023, ora 18:00
Decembrie 15, 2023 - Ianuarie 07, 2024

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, la inițiativa și cu sprijinul Fundației „Doina Cornea”, organizează, în perioada 15 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024, o expoziție sugestivă dedicată memoriei opozantei anticomuniste Doina Cornea (1929-2018), care încearcă să dezvăluie un crâmpei din viața unei femei de excepție. 

Evenimentul curatoriat de istoricul și criticul de artă francez de origine română, Ileana Cornea, în colaborare cu Julie Combes şi cu implicarea artistei canadiene, Gabriela Hebert, respectiv a tehnicianului de sunet, Zachary Perreault Samson, autorii instalaţiei sonore prezente în spaţiul expoziţional, va fi vernisat la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ța Unirii nr. 30), vineri, 15 decembrie 2023, începând cu ora 18:00,în prezența curatorului expoziției şi a domnului inginer Leontin Horațiu Iuhas, fiul Doinei Cornea și președinte al Fundației omonime, alături de care se vor afla şi domnii Marius Oprea, istoric şi vicepreşedinte al aceleaşi Fundaţii, şi Dănuţ Iacob, vicepreşedinte al Asociaţiei „15 noiembrie 1987” din Braşov. De asemenea, Consiliul Județean Cluj va fi reprezentat de domnul vicepreședinte Vákár István.

Oficiile de gazdă vor fi asigurate de istoricul Lucian Nastasă-Kovács, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, responsabilitatea coordonării organizatorice a expoziției revenindu-i, din partea instituției-gazdă, muzeografului Alexandra Sârbu

Expoziţia va primi cu această ocazie Binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, precum şi a Preasfinţitului Părinte Claudiu, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla.

Doina Cornea a fost o militantă convinsă pentru drepturile omului. Începând din 1982, a fost cunoscută în România prin intermediul postului de radio „Europa Liberă”. Însă, în țările democratice occidentale a avut parte de o notorietate mult mai mare, francezii numind-o „Egeria” sau „icoana” Revoluției Române din 1989.

Titlul expoziției reprezintă simbolic poziția Doinei Cornea din perioada 1982-1989. În 1987, împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, Doina Cornea a fost trimisă la închisoare. Grație fiicei sale, Ariadna Combes (domiciliată în Franța), care a alertat presa și clasa politică franceză, Tin-Tin și Doina Cornea au fost eliberați. Dar alți deținuți, nu. Doina îi va susține, la fel și Ariadna. Începând de atunci, viața de zi cu zi a Doinei a fost practic un arest la domiciliu.

Activitatea de opozantă a regimului pe care a desfășurat-o Doina Cornea a continuat și după 1990. Fiind mai departe hărțuită (corespondenţă deschisă, scrisori pierdute, ascultată în propriul ei domiciliu) și mai ales calomniată, Doina a rezistat, neîncetând să apere democrația.

Ideea de la care pleacă biografia Doinei Cornea (și care va fi expusă pe o pânză de circa 12 metri lungime) este aceea că viața privată a acestei personalități memorabile face parte din întregul epocii în care s-a născut și și-a desfășurat activitatea, ca fiecare dintre noi, dar prin curajul său de a spune nu tiraniei, ea a intrat în istorie.

Doina Cornea a trăit marile schimbări politice care s-au succedat pe teritoriul României: s-a născut în 1929, în timpul monarhiei. A fost martora oculară a războiului și a asistat la instalarea comunismului în România. Deviza ei a fost: „Noi suntem cei ce fac istoria, fie că o vrem, fie că o știm, fie că nu. Istoria e făcută din atitudini interioare, din stări de spirit, întâi individuale, apoi colective, ce se hrănesc, la fiecare dintre noi, din experiențele noastre interioare. Dacă ne ținem deoparte, dacă suntem lași sau ipocriți, istoria care va să vină va fi hrănită din duplicitatea noastră, din vinovăția noastră, din remușcările noastre”

În cadrul expoziției, publicul va avea ocazia să vadă camera de lucru a Doinei Cornea, unde aceasta a compus zecile de scrisori deschise care au fost citite la „Europa Liberă”, dar și textele pe care le-a citit public în marile orașe europene unde a fost invitată după 1990: Copenhaga, Bergen, Paris, Bruxelles, Strasbourg, Dijon, Rimini, dar și peste ocean, la Montréal și Washington

Nu în ultimul rând, expoziţia va fi una de descoperire. Ea va revela feţele mai puţin cunoscute ale Doinei Cornea, cum ar fi cea artistică. Vor fi expuse mai mult de o sută de tablouri – desene şi picturi semnate de aceasta. Se vor auzi şi câteva acorduri pe pianul Doinei Cornea.

Expoziția se încheie cu un copac simbol al vieții, al verticalității și al unei ținute morale pe care Doina Cornea a vrut să o lase drept moștenire generațiilor viitoare. Din spatele ferestrei cosmice care ne desparte de ea, Doina poate că ne surâde chiar acum”.

Expoziția comemorativă rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 7 ianuarie 2024, de miercuri până duminică, inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00, ultimul bilet de intrare urmând să fie emis la ora 16:30. 

Organizarea acestei expoziţii a fost posibilă şi datorită generozităţiisponsorului principal: 

JTI Encounters