Bienala Internațională de Ceramică Cluj

Vernisaj: miercuri, 2 octombrie, ora 18:00
Octombrie 02, 2019 - Octombrie 13, 2019
Vernisaj

Bienala Internațională de Ceramică Cluj

1-13 octombrie 2019

Vernisaj: miercuri, 2 octombrie, ora 18:00
În perioada 1-6 octombrie 2019 vor avea loc în Cluj-Napoca principalele evenimentele ale celei de-a patra ediții a Bienalei Internaţionale de Ceramică Cluj, pe scurt CCB. Această manifestare dedicată artei ceramice este singura de acest gen din România. Ea reunește peste 100 de artiști, selectați dintre sute de aplicanți din întreaga lume, in cadrul celei mai de amploare competiții internaționale de ceramică din România pentru care un juriu internaţional va premia cele mai bune lucrări. Deschiderea oficiala și festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul de Arta din Cluj, pe data de 2 octombrie 2019 la ora 18:00.

Principalele evenimente și vernisaje în Cluj, octombrie 2019

Miercuri 2 octombrie

18:00 Deschiderea oficială și ceremonia de premiere Bienalei Internaţionale de Ceramică Cluj 2019.

Se vor înmâna 3 premii de excelență, un premiu pentru tânăr artist și mai multe mențiuni.

Muzeul de Artă Cluj, Piața Unirii 30. Deschisă până pe 13 octombrie.

Joi 3 octombrie

10:00 Masa rotundă “Tendinţe de dezvoltare și perspective de evoluţie culturală a bienalelor internaţionale de ceramică” cu participarea criticilor si curatorilor Ion Bogdan Lefter, Raluca Baloiu și Mircea Oliv.

Sala Luchian, Muzeul de Artă Cluj, Piața Unirii 30.

17:00 Vernisajele expozițiilor personale conexe Bienalei Internaţionale de Ceramică Cluj 2019

Expun artiștii David Leonid Olteanu, Maria Cioată, Ramona Coarna, Ileana Crăciun, Emilia Chirilă, Cristina Marian, Ion Tămâian, Dana Fabini (Germania), Velimir Vukievic (Serbia) cât și expoziția colectivă a Asociației de Ceramică Letonă.

Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, str. Constantin Daicoviciu 2. Deschisă până pe 15 octombrie.

Vineri 4 octombrie

10:00 “Sharing Artistic Experiences”. Prezentările de iniţiative culturale, sociale și portofolii.

Sala Luchian, Muzeul de Artă Cluj, Piața Unirii 30.

17:00 “Tineri Artiști”. Expoziția tinerilor artişti clujeni, studenți, masteranzi sau absolvenți.

Galeria Casa Matei a UAD Cluj, str. Sextil Pușcariu 1. Deschisă până pe 20 octombrie.

18:30 Expoziție personală Mana Bucur.

Galeria Cave, Institutul Francez, str. I. C. Brătianu 22. Deschisă până pe 18 octombrie.















Fotografii de la deschiderea oficială și de la ceremonia de premiere a Bienalei Internaționale de Ceramică Cluj 2019 (ediția a patra), care a avut loc în Sălile Festive ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca (partener al Bienalei) în data de 2 octombrie 2019, cu începere de la ora 18. În cadrul evenimentului, desfășurat în fața unui public numeros, au luat cuvântul: Florin Gherasim, muzeograf al Muzeului de Artă Cluj-Napoca; Shamai Gibsh (Israel), artist ceramist, membru al juriului internațional; Ion Bogdan Lefter, critic de artă și organizatorii Bienalei: Arina Ailincăi, artist ceramist; Gavril Zmicală, artist, directorul Liceului de Artă „Romulus Ladea” și Andrei Florian, artist și conferențiar la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca. Expoziția superbă, care reunește peste o sută de artiști, poate fi vizitată până în data de 15 octombrie 2019. Vă așteptăm cu drag!