Aurel SÂRBU. JUDECATA DE APOI

Vernisaj: 28 octombrie, ora 18:00
Octombrie 28, 2021 - Noiembrie 14, 2021
Vernisaj

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția „JUDECATA DE APOI” (pictură, desen și sculptură) a artistului Aurel SÂRBU. Expoziția va fi deschisă în perioada 28 octombrie – 14 noiembrie 2021. Vernisajul va avea loc în data de 28 octombrie, de la ora 18:00. 

„Plural anacronic până la originalitate, unic, dar nu în felurile în care unici sunt mulți, cordial și cu naturalețe retras în propriul timp și propria lume rânduită chibzuit, dar jucăuș, Aurel Sârbu este ce se poate numi un marginal, lipsit de aura de spectaculozitate a excentricului, însă fertil și efervescent creativ. Lucrările din expoziția „Judecata de Apoi” au adesea o atmosferă lirică în tonalitate pastorală, întrepătrunsă cu impetuozități cromatice și texturale ce amintesc de zonele post-impresioniste sau chiar expresioniste ale avangardei. Sârbu se apropie de subiectele banale pe care le pictează, dar pe care mersul lumii le-a făcut deja desuet exotice, în același timp cu calmă seriozitate și umor de o aproape tandră finețe.” (Dr. Bogdan Iacob) 

„Când lucrez, nu fac decât să realizez lucruri care îmi stârnesc interesul. Sunt subiectiv, mă reprezint pe mine, fără să port gândul eventualului beneficiar. 

În special nu mă adresez plasticienilor.

Extraordinarul, pentru mine, este nu numai ceva ce iese din obișnuit, este o pedeapsă. Ce este extraordinar nu mai poate fi firesc. Normal, ordinar, bazic, obișnuit, firesc sunt sinonime pentru mine și reprezintă un ideal.” (Aurel Sârbu)















Imagini de la vernisajul expoziției Judecata de Apoi, care reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură ale artistului Aurel SÂRBU, venit din municipiul Sebeș, județul Alba. Evenimentul a avut loc joi, 28 octombrie 2021, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Au rostit alocuțiuni domnul conf. univ. dr. Bogdan Iacob și artistul Aurel Sârbu. Expoziția poate fi vizitată până în data de 14 noiembrie 2021, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Foto credit: Florin Gherasim.