ALCHIMIA INDESCIFRABILULUI. PICTURĂ și GRAFICĂ

12 - 24 septembrie 2023
Septembrie 12, 2023 - Septembrie 24, 2023
Vernisaj

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită să vizitați, în perioada 12 – 24 septembrie 2023, expoziția „ALCHIMIA INDESCIFRABILULUI” (pictură și grafică) a artistului Luigi Constantin Puiu. Vernisajul va avea loc în data de 12 septembrie 2023, de la ora 18:00 și va fi urmat de un recital la harpă susținut de doamna Sanda Răileanu. 

 Luigi Puiu s-a născut în anul 1964, la Pașcani, la confluența dintre un râu și o vastă pădure. A început să deseneze deîndată ce a descoperit creionul. A avut prima expoziție la vârsta de 20 de ani, în anul 1984. Luigi Puiu a renunțat la studiile de medicină pentru a se dedica celor artistice de la Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design „George Enescu” din Iași. În portofoliul artistului se află 54 de expoziții personale în Italia, Republica Moldova, Franța, Germania și Belgia, operele sale fiind prezente în colecții de stat și private din peste 56 de țări. Lucrările sale sunt un palimpsest de idei ce păstrează amprenta memoriei trecutului adresată privitorului contemporan. Tehnica sa impecabilă transmite obiectiv și tranșant ideile sale, lăsând totodată loc introspecției și dialogului. 

 Expoziția „Alchimia indescifrabilului” nu are pretenția de a prezenta lumi niciodată cunoscute, ci oferă, mai degrabă, punți către stări, trăiri și sentimente care scapă întotdeauna ochiului obișnuit. Aceste mici semințe neluate în seamă urzesc rețele care se opacizează, revelând deodată construcții cu totul noi. În cadrul expoziției, domnul Luigi Puiu înlătură focurile de artificii, prezentând mai degrabă jarul unor lumi în formare.   















Imagini de la vernisajul expoziției personale de grafică și pictură Alchimia Indescifrabilului a artistului Luigi Constantin Puiu, eveniment desfășurat marți, 12 septembrie 2023, de la ora 18,00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Au luat cuvântul Lucian Nastasă-Kovács, managerul instituției, Giovanna Moț, din partea galeriei Clujart, Ioana Filipescu, muzeograf și artistul expozant, Luigi Constantin Puiu. Programul a continuat cu un recital la harpă susținut de tânăra artistă Sanda Răileanu. Foto credit: Florin Gherasim.