Imagini
Clădirea muzeului, cunoscută sub numele „Palatul Bánffy din Cluj”, este un monument de referință în istoria arhitecturii din România. Privit în ansamblu, atât sub raportul planului, al sistemului constructiv și al organizării interiorului, cât și sub raportul compunerii sugestive a maselor și volumelor și al calităților decorului plastic propriu-zis, edificiul se impune drept unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii baroce din Transilvania. Arhitectul palatului, Johann Eberhard Blaumann este german, născut la Böblingen în anul 1733. Stabilit la Sibiu, cu drept de cetățenie în calitate de „Maurer und Steinhauer” (constructor și cioplitor în piatră), Blaumann îl cunoaște pe contele Báffy György – în acea vreme consilier al guberniului aflat la Sibiu. Blaumann este cucerit de oferta seducătoare a contelui Báffy de a-i construi în Cluj, în locul caselor sale din centrul orașului, un palat – reședință privată reprezentativă (după transferarea capitalei provinciei de la Sibiu la Cluj, în anul 1790, contele Bánffy György va fi numit guvernator al Transilvaniei). După discuții îndelungate (tatăl contelui obiectează proiectului caracterul său prea prețios) planul elaborat de Blaumann este acceptat și se încheie contractul între beneficiar – contele Bánffy Gyögy și arhitectul J. Eberhard Blaumann. Termenele precizate în acest contract rămân principalul element pentru datarea, unanim acceptată, a perioadei în care a fost edificat palatul Bánffy: 1774-1785.
Edificiul, care va influența în chip evident arhitectura clujeană din ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea, deschide de fapt, la Cluj, tema palatelor și a caselor nobiliare baroce. Noutatea temei impune meșterilor ceea ce la data respectivă este mai modern în materie de rezolvări tehnice și artistice: soluțiile barocului, ajuns în faza sa târzie. Apartenența stilistică a monumentului la barocul central-european nu exclude, însă, prezența unor trăsături specifice: temperarea, ponderea, echilibrul, trăsături determinate de tradiția locală a artei de a construi, caracterizată, până târziu, în secolul al XVIII-lea cu atribute ale Renașterii. (dr. Livia Drăgoi)
