Momente din istoria Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Partea I

Momente din istoria Muzeului de Artă Cluj-Napoca (I)

Ditrói Ervin, istoric de artă, critic de artă, om de cultură și primul director al Muzeului de Artă din Cluj, s-a născut în 1917 în orașul de pe Someș unde, în deceniile postbelice, se va consacra și își va aduce aportul la îmbogățirea și dezvoltarea culturală a urbei. Absolvent al Universității din Cluj, din 1946 va preda artă și istoria artei în ciclul liceal. În perioada 1949-1954, este cadru didactic al Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu. Din 1950, când se pune prima dată problema înființării unui muzeu de artă la Cluj, Ditrói devine forța motrică a acestui demers. Va face pași semnificativi pentru înființarea muzeului și oferirea unui cadru juridic de funcționare, respectiv, de multe ori, va depune eforturi supraomenești pentru obținerea de spații sau materiale și consumabile necesare amenajării și funcționării muzeului. 

Primii ani în funcția de director al muzeului vor fi foarte dificili, fapt recunoscut și de Ditrói într-un reportaj documentar unde menționează lipsa personalului calificat pus la dispoziție, respectiv a materialelor și consumabilelor necesare organizării expozițiilor. În perioada 1950-1967, în calitate de director, reușește mutarea muzeului din clădirea Reduta (Str. Memorandumului) în câteva încăperi ale Palatului Bánffy. După nenumărate intervenții în fața autorităților locale, obține pentru muzeu aproape întreaga clădire din Piața Unirii. Paralel cu acest demers, Ditrói Ervin începe și un proces de colectare și consolidare a patrimoniului muzeului. Inițial în inventarul muzeului intră lucrări de artă de la diverse instituții locale, ca mai apoi, în deceniile următoare, să se obțină și un transfer de patrimoniu de la Muzeul Național de Artă al RSR. Acest proces este completat și de posibilitatea oferită de legislația vremii privind achiziționarea unor lucrări de la artiști. 

În ciuda contextului politic, un ajutor semnificativ vine și din partea lui Gheorghe Maurer, lider influent al PCR și prim-ministru al României, care, cu ocazia unei vizite întreprinse la instituția de cultură, oferă nu numai sprijin verbal Muzeului de Artă, ci și facilitează alocarea unor sume pentru susținerea și extinderea muzeului. 

În 15 ani Ditrói Ervin reușește să consolideze instituția de cultură și să îi ofere un prestigiu semnificativ în peisajul muzeal din România. Totuși, la mijlocul anilor `60, din considerente mai mult politice, Ditrói devine în oarecare măsură marginalizat de conducerea PCR Cluj. Astfel, în 1967 este înlăturat de la conducerea instituției și numit director adjunct al Școlii Populare de Artă. După pensionare decide să emigreze în Israel unde, în 2009, va înceta din viață. 

Moștenirea lăsată posterității de Ditrói Ervin nu se rezumă doar la consolidarea instituțională a Muzeului de Artă, ci și la lucrările științifice sau documentarele televizate despre subiecte ce țin de artă și istoria artei. Studiile sale despre statuia Sfântului Gheorghe din Cluj, Palatul Bánffy sau istoria secesionismului din Oradea sunt doar câteva din acestea. 

Ditrói este cunoscut ca un istoric de artă care s-a ocupat nu doar de trecutul artistic, ci și de creatorii contemporani lui, promovând operele lor prin organizarea de expoziții, elaborarea de studii sau facilitarea introducerii lucrărilor artistice în circuitul muzeal și cultural.