Lucrări din patrimoniul muzeului (II)

Ion Țuculescu, „Țărmul roșu (Marină)”
Április 24, 2020 - Május 15, 2020

Ion Țuculescu, „Țărmul roșu (Marină)”

În istoria artei românești, Ion Țuculescu (1910-1962) ocupă un loc distinct, de major interes și rezonanță, grație fizionomiei particulare a unei opere de maximă ardență și vigoare spirituală. Deși specializat în domenii ce aparțin de sfera științei, obținând două licențe, mai întâi în biologie (1936) și apoi în medicină (cu „magna cum laude”, 1939) fascinația culorii îl atrage de timpuriu, încă din 1926 expunând în cadrul „Cercului artistic oltean” din Craiova. Peregrinând mult, îndeosebi prin Grecia și Turcia (1930, 1933, 1934), apoi prin Elveția, Franța, Italia (1937 unde are revelația întâlnirii cu pictura lui Van Gogh) își obișnuiește sensibilitatea cu timbrul specific configurărilor plastice, alcătuind un interesant jurnal de impresii în care transpune poetica frustră a peisajului. Paletei îi era caracteristică o anumită solidaritate a acordurilor, tușele saturate de culoare (cu dominante de roșu sangvin, verde cald și albastru dens) recomandând în această fază de început a creației un cert optimism existențial. 

 

Din 1938 începe seria expozițiilor personale în sălile Ateneului Român din București, unde până în 1947 se exprimă în spiritul unui figurativ decantat, pendulând între savoarea lirică și tensiunea unor dezvăluiri cu apariții stranii de tente în negru, propulsând imaginea către insolitul misterului nocturn. Purtat timp de un deceniu, de „ciclonul romantismului”, după 1947 va avea loc o mutație radicală la nivelul viziunii și limbajului. 

 

Cu o pasiune ce-i magnetizează întreaga ființă colecționează exemplare rare din zestrea fabuloasă a covoarelor oltenești, trăind sentimentul descoperirii unei simbolistici miraculoase, cultivate cu inteligență, expresia revelatoare a unui particular mod de a concepe viața și trecerea prin timp. Profund mișcat de spiritul incifrat în textura scoarțelor populare s-a trezit pictând „o lume ciudată de existențele umane simplificate, păsări și fluturi tot atât de stranii. Sensurile neliniștitoare se desprind din privirile ochilor negri cufundați într-un ocean de oranj ori din capete suprapuse. Rațiunea a dirijat o pictură senină. [...], ca cea a scoarțelor românești. pictorul secret din mine a visat la altceva – la misterul cosmic” (din însemnările pictorului, manuscris, 1956, publicat postum în revista „Contemporanul”, București, februarie 1965). 

 

Lucrarea Țărmul roșu (Marină) a fost pictată într-o perioadă când prioritate au avut inserțiile folclorului, dar și cu infuzii din ultima fază a creației, statornicită sub zodia totemicului. Suprafețele desăvârșite prin tușe nervoase, adevărate zvâcnete ale materiei provocate de freamătul unor acute neliniști interioare se populează cu obsesive apariții de motive repetitive care se succed parcă după un anume ritual [...] Cea mai sugestivă pentru forța transfigurării unor arderi din planuri subconștientului sensibilizat ne apare animata compoziție reprodusă color Țărmul roșu (Marină), tulburător cor de măști, cu priviri devoratoare, ce provoacă o acutizare nu doar a retinei, ci și a conștiinței noastre [...] (dr. Negoiță Lăptoiu)