Lucrări din patrimoniul muzeului (I)

NAGY Albert, Clovn
Aprilie 24, 2020 - Mai 15, 2020

NAGY Albert, Clovn

Martor la învolburările unui secol în care seninul și certitudinea au fost adesea suprimate de virulenta manifestare a numeroaselor întâmplări cu repercusiuni triste, chiar dramatice, Nagy Albert (1902-1970) și-a impus o simptomatică detașare de contingent. Fire introspectivă, refractară gratuității gestului sau a zgomotului fără acoperire faptică, a preferat un statut de ascet și taciturn în intimitatea propriului atelier, considerând demnă de adoptat implicarea selectivă, rațională, la semnalele timpului său. Chiar dintru început creația lui Nagy Albert s-a afirmat sub semnul unei puternice infuzii de raționalitate, prin cenzurarea expresiei de către intelect. O afirmă prompt primii exegeți ai fertilului său popas italian (1926-1937) care au sesizat componenta „spiritual-filozofică” (Piero Scarpa) sau depărtarea „de pure valori pitorești și formale”, căutând „o semnificație intelectuală mai înaltă” (Amadore Porcella). Primatul cerebral își păstrează ponderea pe întreaga durată a demersului său creator, dovadă a interesului constant și major pentru soarta umanității răvășită de dileme, dureri, incertitudini. Pentru a face mai tranșantă chemarea la solidaritate în fața posibilei dezlănțuiri a forțelor oarbe, cum se întâmplă și-n compoziția de-o pătrunzătoare expresivitate Clovn (1966), proiectează ferm în prim-plan gestica unui personaj ciudat, decis să riposteze în fața primejdiei, focalizând spre noi o privire ce tulbură conștiințele. Un bogat fond ideatic și afectiv este transpus prin modalități eminamente plastice, asociind vigoarea desenului cu sonoritățile unei cromatici mereu adecvate la specificul subiectului abordat, animat de crispări, asprimi, durități, dar și cu momente de echilibru sau tandră reculegere. (dr. Negoiță Lăptoiu)