Decorația sculptată a clădirii Muzeului de Artă Cluj-Napoca

Április 03, 2020 - Május 15, 2020
Képek

Elaborată de un grup de meșteri dintre cei mai cunoscuți la acea dată în Transilvania: J. E. Blaumann, Anton Schuchbauer, Josef Hoffmayer și Gottfried Hartmann, decorația sculptată a clădirii Muzeului de Artă Cluj-Napoca se integrează unui program iconografic complex, care reflectă simbolic, un întreg univers spiritual. 

Motivul central al atticului fațadei principale este stema familiei Bánffy, susținută de grifoni înaripați și încoronați; în jurul acestei steme sunt dispuse, alternând cu câte două urne, statuile unor divinități antice; dispoziția statuilor respectă principiul simetriei, caracteristic ansamblului clădirii. 

Conform acestui principiu, statuile ce reprezintă zeități cu anume afinități temperamentale și de atribuții (ce reclamă astfel și o tratare asemănătoare), sunt pereche: Marte și Pallas Athena, Apollo și Diana, Hercule și Perseu. Și semnificația simbolică a statuilor ce compun aceste grupe duale se deslușește prin asociere: atitudinea îndrăzneață a războinicului – Marte se asociază înțelepciunii – Athena, însușiri ce nu pot lipsi unui demnitar: muzica și poezia – Apollo și vânătoarea – Diana fac trimitere la îndeletnicirile firești ale unui aristocrat; la extremități, Hercule și Perseu semnifică victoria „binelui” în încleștarea cu forțele „răului”. 

Iconografia care a inspirat acest grup de statui este de inspirație clasică, dar prezența unor elemente pitorești conferă figurilor un farmec aparte; Marte, de exemplu, care poartă un costum antic roman este înzestrat cu un chip cu trăsături proprii tipologiei maghiare – pomeți pronunțați și mustață. Drapat cu o tunică ale cărei falduri agitate amplifică impresia de mișcare, Marte înaintează impetuos spre privitor. El poartă spada scurtă și scut împodobit cu masca „Mâniei” sau a „Urii”. În dreapta sa, jos, se zărește cocoșul – simbolul vigilenței, severității și ferocității luptătorului. Înveșmântată și coafată cu coiful cu panaș (ca și Marte), Athena are aceeași atitudine fermă, semeață; cu mâna stângă ea ține scutul, în mâna dreaptă, acum ciuntită, purta probabil, lance; la picioarele ei – sunt figurate globul terestru - și bufnița – însemnele înțelepciunii universale.

La dreapta lui Marte, Apollo, zeul arcaș, este surprins într-o ușoară mișcare. Poartă și el un costum roman, tunică scurtă, lorică, sandale înalte din curele și matine largă, cu falduri grele. Capul este încoronat cu cunună de lauri, iar chipul efeminat, cu o expresie de calmă beatitudine, este încadrat de coama bogată a părului – atribut al veșnicei tinereți. Pe spate i se sprijină tolba cu săgețile care l-au răpus pe uriașul Python, iar lira – nefiresc de mare, simbolizează muzica și poezia. Corespondentul său, Diana – cea mai frumoasă statuie de pe frontispiciul palatului – este o tânără înveșmântată cu straie foarte apropiate de moda secolului al XVIII-lea. Zeiță a vânătorii și a pădurilor, ea poartă cu sine arcul și tolba de săgeți și este acompaniată de un câine de vânătoare, cornul lunii de pe frunte evocă cultul lunar, în care satelitul Terrei era adorat și invocat sub numele Dianei.

La extremitățile atticei, Hercule și Perseu sunt reprezentați ca imagini ale tipului eroic. Sculptorul folosește același tip figurativ pentru ambele sculpturi, care se diferențiază iconografic doar prin atributele însoțitoare: blana și capul leului din Nemeea și măciuca cioplită din măslin sălbatic cu care Hercule a înfruntat fiara și măciuca cu capul balaurului care a răpit-o pe Andromeda, pentru Perseu.

Pe lângă cunoașterea și capacitatea de redare a anatomiei, lucrările vădesc dorința sculptorului baroc de a valorifica expresivitatea trupului uman în mișcare. Deși așezate într-un singur rând pe attica palatului, lucrările nu se imobilizează sub un unghi de vedere determinat. Contrapostourile, faldurile veșmintelor, etc. produc diversificarea axelor statuilor, creând impresia de mișcare, de extensie în spațiu. Privite din diferite unghiuri, statuile oferă siluete diferite, cărora jocurile de umbră și lumină, favorizate de reliefurile și concavitățile intenționat pronunțate ale formelor, le aduc un complement de expresivitate. 

(Dr. Livia Drăgoi)