Obiectele de aur din epoca eneolitică
Începuturile prelucrării aurului pe teritoriul actual al României se înscriu în limitele cronologice ale perioadei eneolitice, preocupările legate de modelarea sa conducând la o largă diversitate formală în a doua jumătate a mileniului al V-lea și la începutul mileniului al IV-lea a.Chr.: discuri, verigi, cercei, ace, perle, pandantive, inele, brățări în bandă sau spiralice, brățări cu capete îngroșate, aplice din foaie îngustă de aur perforate la capete, mici obiecte tronconice din foaie de aur, unele decorate, figurine antropomorfe. În ciuda unei simplități estetice dominante, cercetările arheologice au scos la iveală și unele tipuri de obiecte, cum ar fi pandantivele discoidale, a căror siluetă caracteristică este frecvent întâlnită pe areale geografice vaste: bazinul Dunării mijlocii și inferioare, Balcani, spațiul est-carpatic sau spațiul egeo-anatolian. Acest tip de piesă-podoabă lucrată din aur este documentat și la nordul Dunării, în diferite contexte din așezări-tell (Gumelnița, Pietrele, Sultana, Vidra, Vitănești) sau ca piese de port ale defuncților (Vărăști), ele fiind descoperite izolat (cum este cazul celui de la Târgu-Mureș) sau ca parte componentă a unor tezaure, în asociere cu alte tipuri de obiecte (Moigrad și Oradea).
În imaginarul cotidian al comunităților eneolitice, obiectele din aur, dincolo de simpla reflectare a statutului social al indivizilor, îndeplineau diverse roluri în sfera practicilor sociale. Ele puteau fi depuse în spațiul domestic cu prilejul ridicării unei construcții sau a refacerii unei vetre, ca gest reflex al unor practici ritualice legate de înnoirea spațiului și a timpului, sau ajungeau să fie integrate domeniului funerar. Astfel de podoabe de aur împodobeau măști din lut, puteau fi aplicate pe figurine antropomorfe din os sau marmură sau erau asociate unor vase (cum este cazul contextelor de la Vidra şi Vităneşti) sau miniaturi de construcții (Sultana). Metalul nobil putea fi, de asemenea, un substitut al pigmentului care asigura decorul obiectelor ceramice (Varna, Vitănești, Bubani), precum şi materialul în care erau transpuse diverse obiecte coditiene lucrate din os sau lut. 2
Tezaurul de la Sultana-Malu Roșu (jud. Călărași), Eneolitic, a doua jumătate a mileniului al V-lea a.Chr.
Cultura Gumelnița A2
Colecția Muzeului Civilizației Gumelnița, Oltenița
Datat în a doua jumătate a mileniului al V-lea a.Chr. (cultura Gumelnița A2), prețiosul ansamblu de podoabe lucrate din aur se compune din cinci pandantive discoidale convexe-concave cu orificii (dintre care unul sfărâmat), un obiect (saltaleone) fragmentat în patru bucăți de diferite dimensiuni, realizat dintr-o bandă îngustă de tablă de aur răsucită în spirală, și șapte verigi înlănțuite care formează un mic lanț ornamental, un tip de piesă unicat la noi în țară. A fost găsit pe vatra unei locuințe, printre fragmentele unui model de sanctuar miniatural din lut, în timpul cercetărilor arheologice de salvare întreprinse în anul 1982, în situl eneolitic de la Sultana-Malu Roșu, județul Călărași. În același loc, a fost descoperit și un șirag de mărgele din marmură și cochilii de scoici marine. În prezent, artefactele compun unicul tezaur cu piese de aur din aria culturii Gumelnița descoperit pe teritoriul României, el prezentând bune analogii cu descoperiri făcute în arealul aceleași culturi la sud de Dunăre, în situl arheologic de la Hotnica, dar și în inventarul mormintelor din necropolele eneolitice de la Varna și Durankulak.
Referință bibliografică: Done Șerbănescu, Tezaurul de la Sultana-Malu Roșu, jud. Călărași, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 172-173.
Tezaurul de la Brad (com. Negri, jud. Bacău)
Eneolitic, sfârșitul mileniului al V-lea a.Chr.
Cultura Cucuteni A3
Colecția Complexului Muzeal Județean Neamț, Piatra Neamț
Tezaurul cucutenian de la Brad, descoperit în anul 1982, cu ocazia cercetărilor efectuate în așezarea pluristratificată de pe terasa superioară a Siretului din locul numit „La Stâncă”, într-una din locuințele din stratul atribuit eneoliticului, se compune din 480 de obiecte de podoabă și de prestigiu, depuse într-un vas de tip askos: două brățări din bară de aramă, cu capetele răsucite și suprapuse, două verigi din sârmă de cupru, un topor de aramă cu brațele în cruce, 262 mărgele cilindrice de aramă, zece mărgele tubulare din același metal, 11 mărgele rotunde lucrate dintr-o pastă negricioasă, două mărgele cilindrice de marmură, 190 canini de cerb perforați și două discuri conice de aur. Luate separat, fiecare piesă care intră în alcătuirea ansamblului eneolitic de la Brad dobândește conotația unui însemn al puterii sau al rangului, funcția lor simbolică întărind ideea potrivit căreia tezaurul ar fi aparținut unei căpetenii locale. Cele două discuri convexe, de formă ovală, lucrate dintr-o foaie subțire de metal nobil și prevăzute cu două găuri pentru agățat, au fost realizate, foarte probabil, într-un atelier local, după modele în aramă sau în lut, frecvent întâlnite în mediul cucutenian, dar prezente, în egală măsură, pe areale geografice vaste în eneoliticul european.
Referință bibliografică: Roxana Munteanu, Tezaurul de la Brad, com. Negri, jud. Bacău, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 177-178.
Pandantive de aur din Tezaurul de la Moigrad (com. Mirșid, jud. Sălaj)
Eneolitic, mileniul al IV-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Pandantivele eneolitice ale tezaurului de la Moigrad, în număr de patru, provin, foarte probabil, dintr-o descoperire întâmplătoare de la începutul secolului XX. Cele două „figurine antropomorfe” (siluete umane abstractizate) aflate în expunere sunt lucrate dintr-o foaie mai groasă de aur, căreia i s-a dat forma unui patrulater convex cu o axă de simetrie pe verticală, laturile sale formând în partea superioară un unghi obtuz, iar în cea inferioară unul ascuțit. În zona colțurilor laterale și a celui inferior, foaia metalică se despică în două benzi înguste, rulate în spirale spre exterior. În partea superioară, podoabele prezintă două perforații mici, sub care se precizează în relief două proeminențe circulare, fiecare în parte delimitată de câte două cercuri punctate, cvasi-concentrice. Repertoriul ornamental al pieselor în cauză înregistrează şi o uşoară variaţie prin introducerea a două linii curbe, conturate cu același tip de linie punctată.
Referință bibliografică: Rodica Oanță-Marghitu și Sorin Oanță-Marghitu, Tezaurul de la Moigrad, com. Mirșid, județul Sălaj, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 179-181.
Obiectele arheologice din metal nobil aparținând epocii bronzului și primei epoci a fierului
Metalurgia aurului și a argintului înregistrează schimbări semnificative în epoca bronzului. În prima jumătate a mileniului al III-lea a.Chr., podoabele lucrate din argint reprezintă o categorie însemnată numeric, mult mai extinsă față de cea a pieselor realizate din aur. Perioada mijlocie a epocii bronzului devine, în schimb, martora unei dezvoltări deosebite în domeniul prelucrării metalelor, reflectată prin creșterea considerabilă a numărului de obiecte din cupru, bronz și aur, care ajung să îmbrace acum o tipologie mai variată și o mai mare bogăție a decorului, aurul fiind utilizat mai ales la realizarea obiectelor de podoabă. Repertoriul acestora din urmă cuprinde cu precădere inele de buclă, foarte căutate în zona Dunării Mijlocii și Inferioare, diademe, discuri decorate, a căror perforații pe margine indică faptul că erau cusute pe veșminte, mai probabil în zona pieptului, precum și brățări, mărgele și pandantive. În ansamblul lor, obiectele arheologice de aur ale epocii mijlocii a bronzului vorbesc despre dezvoltarea unor noi căi de afirmare socială pentru membrii comunităților vremii, a apariției unor noi elemente de estetică a trupului și este de presupus că reflectă schimbări sociale și culturale mai profunde care fac trecerea către următoarea perioadă. Odată cu epoca târzie a bronzului își face simțită prezența o schimbare în obiceiurile de împodobire a trupului, prin mutarea centrului de interes spre brățări. Deși inelele de buclă continuă să apară sporadic în cadrul unor tezaure, acestea reprezintă mai degrabă ultimele ecouri ale unor obiceiuri mai vechi, fiind depășite numeric de brățări și verigi. În acest răstimp, își face apariția un tip de brățară mai sofisticat, reunind exemplare de o rară frumusețe, și anume brățara cu capete spiralice, prezentă și în tezaurul de la Sacoșu Mare. Brățările de tip manșon, lucrate din placă lată de aur decorată, se întâlnesc mai rar, o piesă de acest fel provenind din tezaurul de la Hinova. Brățări cu o linie estetică spectaculoasă, de o mare complexitate decorativă, sunt cele cu capete semilunare, dintre care un exemplar apare în tezaurul de la Boarta, în asociere cu mărgele și un mic buton de aur. Într-un vădit contrast numeric, obiectele din argint care pot fi încadrate cronologic în perioadele mijlocie și târzie a epocii bronzului (în principal, mileniile II-I a.Chr.) sunt puține.
Un număr însemnat de piese arheologice din metal prețios aparținând epocii bronzului, în special podoabe, provin din inventarele funerare ale unor morminte. În perioada târzie a epocii bronzului și la începutul primei epoci a fierului (Hallstatt A), obiectele din aur și, foarte rar, din argint apar cu precădere ca descoperiri izolate sau ca parte componentă a unor tezaure.
În cursul primei epoci a fierului, o frecvență mare o înregistrează verigile de tip Brăduț, realizate dintr-o bară subțire de metal, decorul lor fiind lucrat din linii incizate. Astfel de piese apar de regulă în depozite, în asociere cu piese din bronz (verigi din depozitul de la Tăuteu), dar ele pot fi documentate și ca tezaure (Apoldu de Sus). Puteau servi eventual și ca podoabe pentru păr, diametrul lor redus făcându-le inutilizabile ca brățări, dar s-a emis și ipoteza folosirii lor ca semne premonetare. O trăsătură definitorie a perioadei este accentuarea tendinței de a se depune obiectele de metal sub formă de depozite (bronz) și tezaure (aur), numărul pieselor din metal prețios în mormintele perioadei fiind unul foarte scăzut. Sub raportul cantității de metal aflat în circulație, al varietății tipurilor și al gradului de sofisticare tehnologică, prima epocă a fierului reprezintă climaxul metalurgiei aurului și este de presupus că semnificațiile culturale, sociale și rituale ale obiectelor de aur să fi atins la rândul lor apogeul.
Podoabe de argint din necropola getică de la Zimnicea, jud. Teleorman
Perioada timpurie a epocii bronzului, prima jumătate a mileniului al III-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Județean „Teohari Antonescu”, Giurgiu
Piesele antice de argint au fost descoperite în șase dintre cele 54 de mormintele de înhumație aparținând perioadei timpurii a epocii bronzului, cercetate la Zimnicea, județul Teleorman, între anii 1970-1973. Necropola getică se afla localizată într-o zonă mai înaltă, la cca. 1 km spre N de terasa Dunării, la confluența cu pârâul Pasărea. Inventarul funerar al mormântului 9 din care provin o parte a podoabelor aflate în expunere era compus dintr-un vas de lut cu corp globular și gât tronconic, o cană cu gura oblică și toartă supraînălțată, cinci inele de buclă semilunare și un șirag alcătuit din 32 de mărgele de formă circulară. Unul dintre vase a fost așezat la picioarele defunctului, celălalt în zona capului, la spate. Piese de argint similare cu cele de la Zimnicea au fost găsite în mormintele tumulare ale grupului Jamnaja, datat în epoca timpurie a bronzului.
Referință bibliografică: Raluca Kogălniceanu și Anca Diana Popescu, Podoabe din necropola de la Zimnicea, jud. Teleorman, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 191-195.
Tezaurul de la Răcătău, com. Horgești, jud. Bacău
Perioada mijlocie a epocii bronzului,
sfârșitul mileniului al III-lea - începutul mileniului al II-lea a.Chr.
Cultura Monteoru Ic3 - Ic2
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău
Descoperit în anul 1969, în stratul de cultură monteorean, ca urmare a cercetărilor arheologice întreprinse în zona așezării din epoca bronzului de la Răcătău, tezaurul cu obiecte din aur se afla așezat într-un vas miniatural din lut, cu buza răsfrântă. Ansamblul podoabelor din metal nobil este alcătuit din șase inele de buclă, o spirală realizată din sârmă groasă de aur și 34 de perle din aur, cele mai multe sferice și puțin aplatizate. Alături de aceste piese, în interiorul vasului, au fost mai fost găsite cochilii, chihlimbar și faianță.
Referință bibliografică: Elena-Lăcrămioara Istina, Tezaurul de la Răcătău, com. Horgești, jud. Bacău, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 196-197.
Tezaurul de la Ostrovu Mare, com. Gogoșu, jud. Mehedinți
Perioada mijlocie a epocii bronzului, prima jumătate a mileniului al II-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Asupra pieselor componente ale tezaurului de la Ostrovu Mare nu se poate afirma cu certitudine că formează o descoperire unitară. Condițiile de descoperire și punctul exact al localizării rămân în continuare necunoscute. Se presupune că tezaurul ar fi fost găsit de un tinichigiu craiovean în apropiere de Ostrovu Mare, comuna Gogoșu, județul Mehedinți. În anul 1921, tezaurul a intrat în colecția privată a domnului dr. Severeanu, după ce a fost achiziționat de la un zaraf căruia îi fusese adus de către niște țărani din comuna Țigănași. La momentul respectiv, în alcătuirea sa intrau 46 de piese: 33 discuri convexe decorate, formând șapte grupe în funcție de decor (toate prezintă „umbo” și decor realizat din cercuri concentrice din mici perle, arcuri de cerc și/sau motive în formă de „C” sau „S”), 11 inele de buclă, două brățări realizate din sârmă de aur îndoită și ciocănită la capătul îndoit pentru a se aplatiza.
Referință bibliografică: Alexandra Țârlea și Anca Diana Popescu, Tezaurul de la Ostrovu Mare, com. Gogoșu, jud. Mehedinți, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 212-213.
Obiectele arheologice din metal nobil aparținând epocii bronzului și primei epoci a fierului
Metalurgia aurului și a argintului înregistrează schimbări semnificative în epoca bronzului. În prima jumătate a mileniului al III-lea a.Chr., podoabele lucrate din argint reprezintă o categorie însemnată numeric, mult mai extinsă față de cea a pieselor realizate din aur. Perioada mijlocie a epocii bronzului devine, în schimb, martora unei dezvoltări deosebite în domeniul prelucrării metalelor, reflectată prin creșterea considerabilă a numărului de obiecte din cupru, bronz și aur, care ajung să îmbrace acum o tipologie mai variată și o mai mare bogăție a decorului, aurul fiind utilizat mai ales la realizarea obiectelor de podoabă. Repertoriul acestora din urmă cuprinde cu precădere inele de buclă, foarte căutate în zona Dunării Mijlocii și Inferioare, diademe, discuri decorate, a căror perforații pe margine indică faptul că erau cusute pe veșminte, mai probabil în zona pieptului, precum și brățări, mărgele și pandantive. În ansamblul lor, obiectele arheologice de aur ale epocii mijlocii a bronzului vorbesc despre dezvoltarea unor noi căi de afirmare socială pentru membrii comunităților vremii, a apariției unor noi elemente de estetică a trupului și este de presupus că reflectă schimbări sociale și culturale mai profunde care fac trecerea către următoarea perioadă. Odată cu epoca târzie a bronzului își face simțită prezența o schimbare în obiceiurile de împodobire a trupului, prin mutarea centrului de interes spre brățări. Deși inelele de buclă continuă să apară sporadic în cadrul unor tezaure, acestea reprezintă mai degrabă ultimele ecouri ale unor obiceiuri mai vechi, fiind depășite numeric de brățări și verigi. În acest răstimp, își face apariția un tip de brățară mai sofisticat, reunind exemplare de o rară frumusețe, și anume brățara cu capete spiralice, prezentă și în tezaurul de la Sacoșu Mare. Brățările de tip manșon, lucrate din placă lată de aur decorată, se întâlnesc mai rar, o piesă de acest fel provenind din tezaurul de la Hinova. Brățări cu o linie estetică spectaculoasă, de o mare complexitate decorativă, sunt cele cu capete semilunare, dintre care un exemplar apare în tezaurul de la Boarta, în asociere cu mărgele și un mic buton de aur. Într-un vădit contrast numeric, obiectele din argint care pot fi încadrate cronologic în perioadele mijlocie și târzie a epocii bronzului (în principal, mileniile II-I a.Chr.) sunt puține.
Un număr însemnat de piese arheologice din metal prețios aparținând epocii bronzului, în special podoabe, provin din inventarele funerare ale unor morminte. În perioada târzie a epocii bronzului și la începutul primei epoci a fierului (Hallstatt A), obiectele din aur și, foarte rar, din argint apar cu precădere ca descoperiri izolate sau ca parte componentă a unor tezaure.
În cursul primei epoci a fierului, o frecvență mare o înregistrează verigile de tip Brăduț, realizate dintr-o bară subțire de metal, decorul lor fiind lucrat din linii incizate. Astfel de piese apar de regulă în depozite, în asociere cu piese din bronz (verigi din depozitul de la Tăuteu), dar ele pot fi documentate și ca tezaure (Apoldu de Sus). Puteau servi eventual și ca podoabe pentru păr, diametrul lor redus făcându-le inutilizabile ca brățări, dar s-a emis și ipoteza folosirii lor ca semne premonetare. O trăsătură definitorie a perioadei este accentuarea tendinței de a se depune obiectele de metal sub formă de depozite (bronz) și tezaure (aur), numărul pieselor din metal prețios în mormintele perioadei fiind unul foarte scăzut. Sub raportul cantității de metal aflat în circulație, al varietății tipurilor și al gradului de sofisticare tehnologică, prima epocă a fierului reprezintă climaxul metalurgiei aurului și este de presupus că semnificațiile culturale, sociale și rituale ale obiectelor de aur să fi atins la rândul lor apogeul.
Tezaurul de la Sacoșu Mare, com. Darova, jud. Timiș
Prima epocă a fierului, Hallstatt A, sfârșitul mileniului al II-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Descoperit întâmplător în anul 1961, tezaurul cu podoabe de aur de la Sacoșu Mare cuprinde șapte brățări lucrate din bară de aur cu secțiunea romboidală, trei brățări de aur cu capetele terminate în spirale, șase spirale făcute dintr-o bară groasă de aur cu secțiunea romboidală și subțiată spre capete, o verigă masivă, decorată, deteriorată probabil imediat după descoperire, două pandantive în formă de spirale duble, două fragmente de bară, posibil din brățări, și fragmente de sârmă.
Referință bibliografică: Anca Diana Popescu și Alexandra Țârlea, Sacoșu Mare, com. Darova, jud. Timiș, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, p. 215.
Brățară din Tezaurul de la Hinova, jud. Mehedinți
Prima epocă a fierului, Hallstatt A, sfârșitul mileniului al II-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Brățară cilindrică, deschisă, lucrată din placă masivă de aur, cu un decor alcătuit din șase caneluri circulare, paralele, alternând cu șapte nervuri, capetele fiind marcate prin prezența a câte cinci butoni semisferici înșiruiți transversal și nituiți. Piesa face parte din tezaurul de la Hinova, descoperit în anul 1980, cu prilejul săpăturilor arheologice sistematice întreprinse în contextul unei necropole plane de incinerație, suprapusă de un castru roman din secolele IV-V p. Chr. Tezaurul, depus într-un vas de lut, are următoarea structură: o diademă, 14 brățări de diferite tipuri, 92 piese de colier, dintre care 47 de „tutuli” și 45 piese de formă semilunară, perforate longitudinal, 761 perle octaedrice și bitronconice, 16 saltaleoni, 4 obiecte tubulare mici, 4 spirale duble de sârmă, 11 rulouri de fir de aur, 6 fragmente de lingouri cu profil rectangular, 8765 de „paiete” conice. Alături de aceste piese din aur se afla și o brățară din bronz cu capetele suprapuse.
Referință bibliografică: Alexandra Țârlea și Anca Diana Popescu, Tezaurul de la Hinova, jud Mehedinți, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 216-218.
Tezaurul de la Rădeni, com. Păstrăveni, jud. Neamț
Prima epocă a fierului, secolele XII-X a.Chr.
Cele trei vase lucrate din foaie de aur, fără picior, de formă semiglobulară, cu gura ușor evazată și una sau două toarte supraînălțate, provin dintr-o descoperire întâmplătoare survenită între anii 1965-1966, în locul denumit „În Fânaț”, lângă „Corlăți”, situat la aproximativ 400 m de marginea vestică a localității Rădeni, pe terasa stângă a pârâului Rădeanca. Se presupune că tezaurul ar fi conținut inițial un număr de opt piese, dintre care au fost recuperate trei cești întregi și fragmente din alte două. Vasele păstrate prezintă ușoare deformări, existând posibilitatea ca ele să fi fost deteriorate intenționat înainte de a fi depuse în pământ.
Referință bibliografică: Alexandra Țârlea și Anca Diana Popescu, Tezaurul de la Rădeni, com. Păstrăveni, jud. Neamț, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 226-227.
Obiecte arheologice din metale nobile aparţinând culturii getice preclasice
În perioada secolelor V-III a.Chr., civilizaţia geto-dacică traversează o importantă etapă de dezvoltare. În acest interval cronologic, pe lângă existenţa unor modeste aşezări, răspândite în toată zona Dunării de Jos, se remarcă şi apariţia unei serii de cetăţi, necropole relativ întinse şi morminte cu caracter princiar. Cetăţile respective, amenajate pe coline înalte, întărite cu şanţuri şi valuri de apărare, funcţionau ca sedii ale unor dinaşti locali, ele asigurând la nevoie refugiul şi apărarea comunităţilor umane din zona înconjurătoare. Veritabile embleme şi, totodată, mărturii ale acestei organizări sociale stratificate sunt considerate „mormintele princiare getice”, structuri funerare cu un inventar spectaculos, de o mare varietate morfologică şi preţiozitate ornamentală, ce exprimă puterea şi opulenţa unei aristocraţii care dispunea de resurse bogate şi care se manifesta într-un mod impresionant.
Descoperirile în care abundă metalul preţios, ansambluri în mare parte contemporane unele cu altele, în care regăsim tipuri asemănătoare de piese, o parte dintre acestea indicând obiceiuri şi deprinderi comune spaţiului greco-macedonean, conferă o importantă particularitate culturii getice preclasice.
Tezaurul de la Ostrovul Mare, com. Gogoșu, jud. Mehedinți
A doua epocă a fierului, secolele V-IV a.Chr.
Colecția Muzeului Regiunii Porților de Fier, Drobeta Turnu-Severin
Tezaurul cu podoabe din argint a fost descoperit întâmplător de un țăran, Petre Dobriță, în punctul „Grindul lui Ilie al Belii”, din capătul aflat în amonte al insulei Ostrovul Mare. După spusele descoperitorului, tezaurul a fost găsit într-un vas de lut, scos la suprafață de fierul plugului, la un loc cu oase calcinate. Contextul special al descoperirii a favorizat emiterea ipotezei potrivit căreia fibulele de la Ostrovul Mare ar putea face parte dintr-un mormânt de incinerație. Podoabele, fibule de tip ”iliric”, au analogii în spațiul sud-dunărean.
Referință bibliografică: Cristian Dumitru Manea, Tezaurul de la Ostrovul Mare, com. Gogoșu, jud. Mehedinți, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 237-239.
Tezaurul de la Cucuteni-Băiceni, com. Cucuteni, jud. Iași
A doua epocă a fierului, secolul al IV-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Tezaurul de la Cucuteni-Băiceni provine dintr-o descoperire întâmplătoare survenită în anul 1959. Ansamblul de piese arheologice recuperate cuprinde un coif, două brățări polispiralice și mai multe aplice de harnașament. Una dintre piesele deosebite ale acestui tezaur este aplica-fruntar, lucrată dintr-o foaie de aur decupată sub forma a doi lobi inegali decorați prin repusaj, cel mare cu două reprezentări zoomorfe aproape identice, față în față, cel mic ornamentat cu o palmetă stilizată. O protomă de cal, turnată și cizelată, este sudată pe porțiunea dintre lobi.
Referință bibliografică: Alexandru Arbunescu, Tezaurul de la Cucuteni-Băiceni, com. Cucuteni, jud. Iași, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 242-244.
Tezaurul de la Cucuteni-Băiceni, com. Cucuteni, jud. Iași
A doua epocă a fierului, secolul al IV-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Tezaurul de la Cucuteni-Băiceni provine dintr-o descoperire întâmplătoare survenită în anul 1959. Ansamblul de piese arheologice recuperate cuprinde un coif, două brățări polispiralice și mai multe aplice de harnașament. Una dintre piesele deosebite ale acestui tezaur este aplica-fruntar, lucrată dintr-o foaie de aur decupată sub forma a doi lobi inegali decorați prin repusaj, cel mare cu două reprezentări zoomorfe aproape identice, față în față, cel mic ornamentat cu o palmetă stilizată. O protomă de cal, turnată și cizelată, este sudată pe porțiunea dintre lobi.
Referință bibliografică: Alexandru Arbunescu, Tezaurul de la Cucuteni-Băiceni, com. Cucuteni, jud. Iași, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 242-244.
Aplică frontală de harnașament din tezaurul de la Craiova, jud. Dolj
A doua epocă a fierului, sfârșitul secolului al IV-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Aplică frontală de harnașament lucrată din argint, de formă semicirculară, decorată cu o protomă de grifon stilizat, cu gura larg deschisă și urechile ciulite. Placa este decorată cu volute și linii incizate. Aplica face parte din tezaurul de la Craiova format din piese de parură și harnașament, ansamblul atribuit artei și civilizației ”traco-getice” din secolul al IV-lea și prima jumătate a secolului al III-lea a Chr.
Referință bibliografică: George Trohani, Tezaurul de la Craiova, jud. Dolj, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 245-247.
Mormântul tumular de la Găvani (Movila distrusă), com. Gemenele, jud. Brăila
A doua epocă a fierului, a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Brăilei
Inventarul funerar recuperat al mormântului tumular de la Găvani (Movila distrusă) include, cel puțin, trei tipuri de piese: a) echipament de luptă: un coif din bronz de tip attic și o săgeată din bronz cu trei muchii și tub; b) piese de harnașament: zăbale și psalii din fier (opt întregi și patru fragmentare), doi clopoței din bronz, o verigă împletită din bronz, decorată cu trei grupe de bobițe, și cinci aplici din argint; c) piese de podoabă: trei mărgele masive din sticlă colorată, patru plăcuțe din argint, trei colți de mistreț și doi canini de lup/câine. La acestea se adaugă și unele piese dispersate, a căror utilizare rămâne însă incertă: fragmente de plăcuțe din bronz, două piese cu ghimpi și o tijă din fier. În mormântul tumular de la Găvani, probabil de înhumație, au fost depuși și mai mulți cai.
Referință bibliografică: Valeriu Sîrbu, Mormântul tumular de la Găvani (Movila distrusă), com. Gemenele, jud. Brăila, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 242-244.
Aplică de aur din mormântul tumular de la Chirnogi, jud. Călărași
A doua epocă a fierului, sfârșitul secolului al IV-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Civilizației Gumelnița, Oltenița
Aplica de formă rotundă este realizată din două foi de aur cu grosimea de 0,55 mm. Foaia care formează aversul piesei este lucrată din tablă de aur, prin batere la rece, în tehnica „au repoussé”. Suprafața sa poartă imprimat în relief un cap de leu, înconjurat de un cerc de perle, mărginite, la rândul lor, de un șir de ove. În centrul foii de pe revers este fixată o verigă de prindere realizată dintr-o bandă lată de 1 cm. Aplica provine din inventarul mormântului tumular de la Chirnogi, județul Călărași, ea prezentând similitudini cu mai multe exemplare descoperite în prezumtivul mormânt al regelui Macedoniei, Filip al II-lea, de la Vergina din nordul Greciei.
Referință bibliografică: Done Șerbănescu, Mormântul tumular de la Chirnogi, jud. Călărași, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 251-252.
Rhyton (?) de argint din tezaurul de la Peretu, jud. Teleorman
A doua epocă a fierului, sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al III-lea a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Vas în formă de cap uman, reprezentând o tânără cu nas proeminent, sprâncene stufoase, cu părul creț, redat prin vârtejuri, tuns scurt. Pe frunte, personajul feminin poartă o diademă decorată cu pene, iar la gât, un colier cu mărgele în formă de amforete, specifice artei orfrevrăriei grecești a secolelor V-III a.Chr. Piesa se remarcă ca o apariție singulară până în prezent, aceasta reprezentând fie partea superioară a unui sceptru, fie un vas cu o semnificație simbolică. Ea face parte din inventarul unui mormânt tumular descoperite la Peretu, județul Teleorman, ansamblu dedicat probabil unui comandant militar get.
Referință bibliografică: George Trohani, Tezaurul de la Peretu, jud. Teleorman, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 263-266.
Diademă princiară, com. Bunești-Averești, jud. Vaslui
A doua epocă a fierului, secolele IV-III a.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Obiectul de podoabă se compune din două bare masive de aur, cu secțiune circulară, formând în partea frontală cinci ochiuri obturate cu rozete ajurate, sudate pe câte un suport discoidal din foaie de aur. Extremitățile barelor sunt decorate cu câte două feline stilizate, cu motive geometrice incizate pe corpuri, fiecare cu o verigă în gură, formând două perechi afrontate. Diadema a fost descoperită în anul 1978, în contextul săpăturilor arheologice de la cetatea geto-dacică situată într-o zonă deluroasă de pe malul râului Crasna, în partea de sud-est a comunei Bunești-Averești, județul Vaslui. Piesa era depusă izolat, într-o groapă, în zona nordică a cetății.
Referință bibliografică: Alexandru Arbunescu, Diademă, com. Bunești-Averești, jud. Vaslui, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, p. 283.
2
Coif de argint din tezaurul de la Agighiol, com. Valea Nucarilor, jud. Tulcea
A doua epocă a fierului, a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr. (cca. 340-330 a.Chr.)
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Calota elipsoidală a coifului de paradă lucrat din argint parțial aurit, cu deschidere dreptunghiulară pentru față, face corp comun cu apărătoarele pentru frunte, ceafă și obrăzare. Pe obrăzare și apărătoarele de la ceafă sunt reprezentați călăreți, deasupra acestora observându-se un registru ornamental care îmbină elemente vegetale și geometrice (palmete, spirale). Pe frunte, sunt ilustrați doi ochi apotropaici. La baza calotei, frontal, decorul este asigurat de o friză de arcade, suprapusă de o bandă îngustă hașurată și de o friză de palmete. Partea frontală și obrăzarele sunt parțial aurite. Obiectul provine din inventarul mormântului princiar de la Agighiol, comuna Valea Nucarilor, județul Tulcea.
Referință bibliografică: George Trohani, Tezaurul de la Agighiol, com. Valea Nucarilor, jud. Tulcea, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 253-257.
3
Cnemidă de argint din tezaurul de la Agighiol, com. Valea Nucarilor, jud. Tulcea
A doua epocă a fierului, a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr. (cca. 340-330 a.Chr.)
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Apărătoarea de picior este realizată dintr-o placă romboidală, modelată pentru a se mula pe gambă. Extremitatea superioară redă un cap uman cu colier la gât. Pe laturile piesei se observă o scenă cu șerpi, călăreți și un personaj șezând cu un vultur și un „rhyton” în mâini. Obiectul provine din inventarul mormântului princiar de la Agighiol, comuna Valea Nucarilor, județul Tulcea.
Referință bibliografică: George Trohani, Tezaurul de la Agighiol, com. Valea Nucarilor, jud. Tulcea, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 253-257.
Obiecte arheologice din metale nobile aparţinând culturii geto-dacice clasice
Imaginea de ansamblu a descoperirilor de piese din metale preţioase circumscrise perioadei civilizaţiei clasice a geto-dacilor este una cu totul particulară şi semnificativ diferită faţă de ceea ce se cunoştea din epocile pre- şi protoistorice anterioare. Cuprinsă între al doilea sfert/mijlocul secolului al II-lea a.Chr. şi momentul cuceririi romane, această epocă se remarcă, sub raportul problematicii prelucrării metalelor nobile, prin absenţa aurului, în contrast cu relativ frecventa apariţie a argintului în cuprinsul descoperirilor efectuate pe teritoriul fostului Regat Dacic. Lipsei aurului i s-au căutat de-a lungul timpului diverse explicaţii, dintre care cele mai pertinente s-ar orienta către ideea unui monopol exercitat de dinaştii geto-daci asupra celui mai nobil dintre metale şi, poate, independent sau coroborat cu acesta, persistenţa în societatea geto-dacă a unui tabu, a unei interdicţii rituale general acceptate în legătură cu portul podoabelor de aur sau cu deţinerea şi acumularea privată a acestui metal. O notă distinctă în acest peisaj o fac relativ recentele descoperiri de brăţări polispiralice din aur, care nu vin să demonteze vechile aserţiuni ale monopolului regal asupra aurului în Dacia preromană, ci, dimpotrivă, au capacitatea de a le întări. Prin valoarea lor intrinsecă, spectaculozitatea decoraţiei şi semnificaţia lor magico-religoasă, brăţările de aur se înscriu în sfera artei aulice dacice, ele fiind legate şi de practicile religioase ale elitelor acestui stat, constituindu-se în cea mai directă şi importantă mărturie a vieţii de curte de la Sarmizegetusa Regia în epoca ei de maximă strălucire.
Podoabe de aur descoperite la Căpâlna, com. Săsciori, jud. Alba
A doua epocă a fierului, secolul al II-lea a.Chr.
Colecţia Muzeului Naţional al Unirii, Alba Iulia
Piesele de podoabă au fost descoperite de căutătorii de comori în zona cetății dacice de la Căpâlna, comuna Săsciori, judeţul Alba, și recuperate ulterior de către poliție. Colierul realizat dintr-un lanţ împletit din fire subţiri de aur de care sunt ataşate 26 de pandantive şi cei doi cercei de aur cu piatră semipreţioasă etalând motivul cunoscut sub denumirea de „nodul lui Hercule” reprezintă importuri din mediul elenistic în cetatea dacică de la Căpâlna și au făcut parte, foarte probabil, din inventarul unui mormânt.
Referință bibliografică: Cristinel Fântâneanu, Căpâlna, com. Săsciori, jud. Alba, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 307-308.
Fibulă din tezaurul de la Bălănești, jud. Olt
A doua epocă a fierului, secolul I a.Chr.
Colecţia Muzeului Judeţean Argeş, Piteşti
Fibulă de argint cu resort alcătuit din 12 spire (șapte pe o parte și cinci pe cealaltă parte), cu coardă exterioară. Fibula este integral păstrată, dar se disting urmele unei îndoituri duble în marginea arcului, în dreapta creștetului personajului feminin. Piesa de podoabă provine din tezaurul de la Bălăcești, județul Olt, descoperit întâmplător de Alexandru Cojocaru, tractorist la G.A.S. Bălănești, în timpul arăturilor din primăvara anului 1964. Locul descoperirii se află situat la o distanță de circa 2 km nord-est de sat, în punctul „La Izvor”, în mijlocul unui platou de pe terasă stângă a pârâului Cotenița. Descoperitorul a depus tezaurul (sau numai o parte din el) la Sfatul Popular al raionului Drăgănești-Olt, de unde a fost transferat muzeului din Pitești. Cercetările arheologice ulterioare, întreprinse la locul descoperirii de Eugenia Popescu, au condus la concluzia că tezaurul a fost îngropat în cadrul unei așezări geto-dacice. Piesele recuperate în urma descoperirii întâmplătoare cuprind o brățară plurispiralică, două fibule, un colan, doi cercei, o verigă cu capetele petrecute și răsucite în jurul corpului (inel de buclă), patru inele plurispiralice și un inel cu capetele deschise și aplatizate.
Referință bibliografică: Dragoş Măndescu, Tezaurul de la Bălăneşti, jud. Olt, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 365-369.
Brățară polispiralică din tezaurul de pe Muchea Cetății
A doua epocă a fierului, secolele II-I a.Chr.
Colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti
Brățară regală polispiralică din aur alcătuită din șapte spire, dintre care cinci întregi, terminate cu protome de șarpe stilizate. Placa este decorată cu linii incizate în formă de brăduț și o linie mediană de perle, totul într-un chenar decorat cu același motiv ornamental. Decorul plăcii se continuă, apoi, cu șapte palmete poansonate și o protuberanță sferică, delimitată de câte două benzi incizate. Brățara face parte din tezaurul nr. 1, descoperit în luna martie a anului 1999, în locul numit „Muchea Cetății”, situat deasupra zonei sacre a cetăţii Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a Regatului Dacic.
Referință bibliografică: Ernest Oberländer-Târnoveanu, Tezaurul cu brăţări polispiralice de pe Muchea Cetăţii, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 405-410
Tezaurul de la Oradea-Sere, jud. Bihor
A doua epocă a fierului, sfârșitul secolului al II-lea/secolul I a.Chr. - secolul I p.Chr.
Colecția Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
Tezaurul de podoabe dacice lucrate din argint, descoperit în anul 1885 pe terenul fabricii de cărămidă Rimánoczy din Oradea, amplasată la ieșirea din oraș pe drumul spre Cluj, în partea dreaptă, a fost donat ulterior Societății de Arheologie și Istorie a Comitatului Bihor. La momentul respectiv, din compoziția primului tezaur descoperit la Oradea făceau parte un colan realizat dintr-o singură bară torsionată cu capetele terminate cu o verigă, o brățară spiralică de argint ornamentată cu palmete ștanțate și protome zoomorfe, păstrată fragmentar, nouă zale de sârmă răsucită („pandantive-șurub”) și trei pandantive-cui. Într-un alt punct al orașului Oradea, în anul 1893, în condiții neconsemnate istoriografic, a fost găsit cel de-al doilea tezaur de podoabe dacice de argint. Piesele componente ale acestui tezaur au rămas necunoscute, cu excepția a două fibule de argint cu noduri și un fragment de fibulă de argint aflate în colecția Muzeului Național Maghiar din Budapesta. În iarna anului 1970, la vest de Oradea, în zona serelor din stânga drumului Oradea-Borş, a fost recuperat al treilea tezaur de podoabe dacice de argint, despre care se presupune că a fost depus direct într-o groapă de mari dimensiuni. Tezaurul care figurează în expoziţie provine din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi se compune din trei fibule cu noduri, fragmente de la alte două fibule de argint, două lanţuri ornamentale, o verigă cu un pandantiv-cui, o brăţară şi un fascicul din sârme de argint.
Referință bibliografică: Corina Toma, Tezaurul de la Oradea-Sere, jud. Bihor, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 338-341.
Faleră din tezaurul de la Surcea, com. Brateş, jud. Covasna
A doua epocă a fierului, secolul I a.Chr.
Colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti
Câmpul interior al falerei de formă ovală, cu un chenar decorat cu unghiuri incizate, conţine imaginea unui personaj masculin călare, înarmat, care înaintează spre dreapta. Pe cap, acesta poartă un coif, iar deasupra capului are o pasăre de pradă. La picioarele calului, în sens opus călăreţului, se distinge un animal, probabil un câine. Piesa provine din tezaurul descoperit în anul 1934, pe un teren din împrejurimile satului Surcea, în partea de sud-est a Transilvaniei.
Referință bibliografică: George Trohani, Tezaurul de la Surcea, com. Brateş, jud. Covasna, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 396-397.
Obiecte arheologice din metale prețioase
aparținând perioadei romane
Obiectele de podoabă ale epocii romane, încadrabile unor seturi tipologice regăsite pe spații mai largi ale Imperiului, sunt, în general, piese de mici dimensiuni. Lipsa de masivitate este, însă, compensată în repetate rânduri de o lucrătură mult mai complexă, asamblarea lor implicând o deosebită pricepere tehnică. Foile metalice dobândesc acum volum prin presare, sârmele, fie ele simple, răsucite, perlate sau împletite, reprezintă o prezență constantă în structura bijuteriilor, aspectul final fiind completat, uneori, prin adăugarea unor granule și prin integrarea în alcătuirea pieselor a unor pietre ornamentale. Pe lângă aceste caracteristici, își fac apariția, ca urmare a moștenirilor grecești, și artefacte mai elaborate, care surprind prin policromia și abundența motivelor decorative vegetale, florale sau animaliere, definitorii pentru tradiția elenistică.
Mormântul de la Sânnicolau Mare-Seliște, jud. Timiș
Perioadă romană, secolul I p.Chr., mediu sarmatic
Colecția Muzeului Banatului, Timișoara
Mormântul a fost descoperit în anul 2005, în timpul campaniei de săpături arheologice sistematice organizate de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest, Timișoara, în situl de la Sânnicolau Mare-Seliște, situat în partea de vest a orașului. Inventarul funerar al acestui mormânt era compus din următoarele piese: o ceașcă și o cană mică, fără toartă, depuse de o parte și de cealaltă a capului defunctului, o brățară de bronz, în zona gurii, un colier alcătuit din pandantive în formă de lacrimă și mărgele tubulare din aur, în zona gâtului, și, ceva mai jos, pe piept, un pandantiv-medalion în formă de potcoavă realizat din același metal prețios. Pe trunchi s-au descoperit mărgele din calcar și pastă de sticlă de diferite forme și dimensiuni, pe bazin a apărut o mărgea din calcar de dimensiuni mai mari, iar la cotul stâng, o fusaiolă. Mormântul aparține orizontului arheologic caracterizat prin morminte de femei cu inventar bogat în podoabe de aur (cercei, pandantive, mărgele, aplice), ornamentate în tehnica granulației și a pseudo-granulației, decorate cu sticlă albastră sau albastru închis. Aceste morminte au fost puse în legătură cu sarmații iazigi, veniți din stepa nord-pontică, ajunși în bazinul carpatic în cursul secolului I p.Chr.
Referință bibliografică: Daniela Tănase, Mormântul de la Sânnicolau Mare-Seliște, jud. Timiș, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 515-517.
Broșă, Dierna-Orșova, jud. Mehedinți
Perioadă romană, secolul al II-lea p.Chr.
Colecția Muzeului Olteniei, Craiova
Broșa lucrată din aur a fost descoperită în cursul săpăturilor arheologice întreprinse în anul 1966, când au fost identificate, în curtea spitalului din Dierna-Orșova, trei morminte de incinerație care făceau parte din necropola vestică a orașului antic. Obiectul de podoabă a fost depus, alături de o cană, în partea de nord a unuia dintre cele trei morminte, și anume „M. 1”, singurul care a fost găsit intact. Centrul piesei dezvăluie o reprezentare în relief a zeului morții, Thanatos, în postura sa obișnuită: copil nud și înaripat, cu picioarele încrucișate. Thanatos este rezemat cu ambele brațe pe o torță întoarsă cu flacăra în jos. Întreaga reprezentare este încadrată, pornind dinspre centru spre exterior, de două fire de aur răsucite sub formă de șnur, de un fir perlat, un registru oval care conține o inscripție, încrustată cu „niello”, dispusă pe părțile laterale, și, pe margine, de un alt fir perlat.
Referință bibliografică: Alis Dumitrașcu și Dorel Bondoc, Broșă, Dierna-Orșova, jud. Mehedinți, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 486-487.
Tezaurul de la Vârtop, jud. Dolj
Perioadă romană, secolele II-III p.Chr.
Colecția Muzeului Olteniei, Craiova
Tezaurul a fost descoperit întâmplător de un localnic, în anul 1931, în timp ce-și lucra pământul, el fiind depus într-un vas mai mare, alături de monede și obiecte de podoabă. În componența ansamblului intră diverse fibule cu capul în formă de ancoră, lanțuri fragmentare, pandantive, fragmente de resort și de ac de fibulă, monede, fragmente de brățări. Tezaurul de la Vârtop, cuprinzând câteva sute de monede imperiale romane, nu a fost recuperat în întregime, în patrimoniul Muzeului Olteniei intrând inițial 53 de monede, 7 fibule și obiecte de podoabă. În prezent, din acest tezaur se mai păstrează 46 de monede, 37 din lotul inițial, 16 dintre acestea dispărând în contextul evacuării obiectelor muzeului în zona de munte a regiunii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al cutremurului din 4 martie 1977.
Referință bibliografică: Radu Gabriel Dumitrescu, Toma Rădulescu și Dorel Bondoc, Tezaurul de la Vârtop, jud. Dolj, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 464-478.
Tezaurul de vase romane de la Muncelul de Sus, com. Mogoșești-Siret, jud. Iași
Perioadă romană, secolele II-III p.Chr., mediu carpatic
Colecția Complexului Muzeal Județean Neamț, Piatra Neamț
Tezaurul cu vase romane de argint constă din patru cupe de formă semisferică sau cilindrică, o caserolă fragmentară și un fragment dintr-un vas de proporții mai mari, probabil, un bol sau o cupă. Inițial, în componența ansamblului intra și un al șaptelea vas, astăzi pierdut. Vasele au fost descoperite în timpul lucrărilor agricole efectuate în toamna anului 1972 în locul numit „După sat” sau „Țărăncuțe”, în partea de sud-vest a satului Muncelul de Sus, comuna Mogoșești-Siret, județul Iași. Ele provin din ateliere diferite ale lumii romane, ajungând în mediul local, carpic, de la est de Carpați, cel mai probabil la începutul secolului al III-lea p.Chr.
Referință bibliografică: Roxana Munteanu, 142.1. Tezaurul de vase romane, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 522-524.
Colier cu medalion, Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinți
Perioadă romană, secolul al III-lea p.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Atât fragmentul dintr-un colier compus inițial, probabil, din trei lanțuri și sistemul de închidere, cât și medalionul oval cu camee din pastă de sticlă (relief alb pe fond negru) reprezentându-l pe Hercules în luptă cu Cerberus, fac parte din inventarul unui mormânt descoperit în anul 1896, în timpul unor săpături efectuate în „curtea lui Metzger”, pe atunci Calea Traian nr. 127.
Referință bibliografică: Alis Dumitrașcu și Rodica Oanță-Marghitu, Colier cu medalion, Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinți, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 488-489.
Tezaurul de la Suluc, Măcin, jud. Tulcea
Perioadă romană târzie, secolul al IV-lea p.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Tezaurul de la Suluc a fost descoperit întâmplător, în luna iunie a anului 1911, de către un muncitor care lucra la cultura de tutun. La o adâncime mică a apărut un vas de argint, semisferic, puternic oxidat, în interiorul căruia au fost depuse mai multe obiecte lucrate din aur, lângă acesta aflându-se, se pare, „o piatră înfiptă în pământ”. Unele piese au fost recuperate de autorități, ele ajungând în colecția Muzeului de Antichități din București, unele au intrat în colecții particulare, în vreme ce altele au rămas la muncitori. Drept urmare, nici contextul descoperirii și nici compoziția inițială a tezaurului nu sunt cunoscute cu exactitate. În prezent, în colecția Muzeului Național de Istorie a României, se păstrează vasele de argint, un mic fragment dintr-o fibulă cu butoni în formă de ceapă, un medalion de la sistemul de închidere al unui colier și două brățări.
Referință bibliografică: Rodica Oanță-Marghitu, Tezaurul de la Suluc, Măcin, jud. Tulcea, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 444-446.
Obiecte arheologice din metale nobile
aparținând antichității târzii și evului mediu timpuriu
În Antichitatea Târzie şi Evul Mediu Timpuriu, de-a lungul perioadei cuprinse între secolele al IV-lea şi al VII-lea p.Chr., piesele lucrate din metale preţioase implică un anumit cosmopolitism al formelor, al mediului în care le putem vedea evoluând (de o parte şi de alta a frontierei Imperiului Roman), precum şi al setului de valori prin prisma cărora semnificaţiile lor pot fi apreciate şi înţelese. Prin cuprinzătoarea lor diversitate, descoperirile de obiecte arheologice datate în această perioadă ne prilejuiesc contactul cu diferite grupuri, regăsite în izvoarele istorice sub etnonimele de goţi, huni, gepizi, avari, anţi sau slavi, unele dintre acestea fiind particularizate şi prin costume şi accesorii specifice. Într-un interval de doar câteva secole, perioadele în care apariţiile metalului preţios sunt ocazionale şi modeste încadrează manifestările spectaculoase ale secolului al V-lea p.Chr., impresionante atât prin cantitatea de aur şi argint, cât şi prin deosebita valoare simbolică ce poate fi descifrată în spatele unor tezaure sau inventare funerare.
Vasele romano-bizantine de la Tăuteni (Tăuteu), jud. Bihor
Antichitatea târzie, a doua jumătate a secolului al IV-lea - secolul V p.Chr.
Colecția Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
La începutul verii anului 1970, în pășunea „Tricer” de la marginea satului Tăuteni, într-o râpă, au fost descoperite bucăți din vase de argint romano-bizantine. După sesizarea descoperirii, cercetările ulterioare au scos la iveală fundurile celor două vase și alte fragmente din pereții lor. Săpătura de salvare efectuată pe marginea râpei, în dreptul locului unde au fost găsite vasele, a dus la descoperirea unor fragmente de lut ars și cărbuni, probabil o vatră de foc neamenajată, raportul dintre aceasta și vasele de argint neputând fi, însă, clarificat. În antichitatea târzie, toreutica, arta de a realiza și de a împodobi vasele lucrate din metal, este, în mod generos, ilustrată prin intermediul descoperirilor arheologice de pe cuprinsul Imperiului Roman și din afara acestuia. Argintul a fost folosit din abundență pentru realizarea spectrului bogat de forme al veselei de uz curent și de lux, cănile de la Tăuteni putând fi integrate în această categorie, întâlnită, probabil, adesea în ambianța meselor festive sau a ceremoniilor epocii. Apariția lor dincolo de limitele Imperiului Roman rămâne un element remarcabil al biografiei lor, ele fiind integrate în categoria aparte a bunurilor de prestigiu. Prezența lor pe aceste meleaguri este însoțită de întregul cadru mitologic la care fac trimitere reprezentările de pe vase: peisaje bucolice, imaginile cortegiului dionisiac, Nereidele și zeitățile marine, faptele eroului grec Bellerophon, povești care au fost probabil învățate, fiind, apoi, cunoscute și recunoscute.
Referință bibliografică: Corina Toma, Vasele romano-bizantine de la Tăuteni (Tăuteu), jud. Bihor, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 578-584.
Pandantiv, Rotopănești, jud. Suceava
Evul mediu timpuriu, prima jumătate a secolului al V-lea p.Chr.
Colecția Complexului Muzeal Bucovina, Suceava
Pandantivul de aur decorat cu granate a fost descoperit în cursul cercetărilor arheologice întreprinse în anul 1970, la Rotopănești, în punctul Siliște, în umplutura unui bordei carpic din secolele II-III, răvășit de așezarea medievală din secolul al XIV-lea, care se extinsese peste cea dacică. A intrat în colecțiile patrimoniale ale muzeului sucevean în anul 1973, el fiind astăzi expus în „Sala Tezaur” a Muzeului Bucovinei, care reunește care mai valoroase piese, în marea lor majoritate provenind din descoperiri arheologice. Obiectul de podoabă se încadrează în stilul policrom, el găsindu-și puține analogii în zona în care a fost descoperit.
Referință bibliografică: Monica Dejan, Pandantiv, Rotopănești, jud. Suceava, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, p. 588.
Mormântul feminin de la Velț, com. Bazna, jud. Sibiu
Evul mediu timpuriu, prima jumătate a secolului al V-lea p.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Lotul de piese, descoperite întâmplător pe teritoriul localității Velț (Völc) din județul Sibiu, a fost achiziționat de Muzeul Ardelean, în anul 1905. Cel mai probabil, obiectele de podoabă provin dintr-un mormânt de înhumație, cu un inventar deosebit: o pereche de cercei din aur, cu cap poliedric, ornamentați cu almandine, o pereche de fibule din argint placate cu foiță de aur și ornamentate cu almandine, o cataramă ovală din aur masiv, o mărgea de chihlimbar, o verigă din bronz. Cu ocazia înființării Muzeului Național de Istorie a României, piesele din aur, o fibulă întreagă și o parte din a doua fibulă, au fost transferate și, ulterior, inventariate la București. A doua fibulă era ruptă în două la momentul achiziționării și nu a fost lipită. Din motive necunoscute, piciorul fibulei, mărgeaua și veriga de bronz au rămas la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
Referință bibliografică: Szabolcs Nagy și Rodica Oanță-Marghitu, Mormântul feminin de la Velț, com. Bazna, jud. Sibiu, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 595-597.
Fibulă cu butoni în formă de ceapă
din inventarul primului mormânt princiar de la Apahida, jud. Cluj
Evul mediu timpuriu, a doua jumătate a secolului al V-lea p.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Fibulă cruciformă, cu butoni în formă de ceapă, piciorul său prismatic, cu secțiune triunghiulară, fiind ornamentat cu motive traforate („opus interrasile”): pe partea superioară a acestuia, încadrată de un motiv geometric, o cruce latină cu brațele ușor evazate, pe fețele laterale, volute. Unul dintre butoni este detașabil și prevăzut cu un filet continuat printr-un ax. Acul lipsește. Piesa provine din inventarul primului mormânt princiar descoperit în anul 1889, în timp ce se lua pietriș, pe strada care trecea prin marginea estică a cimitirului din Apahida. Mormântul în cauză se află situat pe valea Someșului Mic, la est de cel de-al doilea mormânt princiar identificat la Apahida.
Referință bibliografică: Rodica Oanță-Marghitu și Szabolcs Nagy, Apahida, jud. Cluj, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 607-622.
Cataramă de centură
din inventarul celui de-al doilea mormânt princiar de la Apahida
Evul mediu timpuriu, a doua jumătate a secolului al V-lea p.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Piesa este compusă dintr-o placă în formă de rinichi, inel și spin. Fața superioară a plăcii prezintă un decor radial, cu un lăcaș cvadrilobat în centru și pe margine, și este bordată cu un șir de granate mici semisferice. Se păstrează toate cele trei nituri. Pe cant, placa este încrustată, în mod alternativ, cu granate dreptunghiulare simple sau ușor bombate, canelate orizontal. Inelul masiv are o formă ovoidală. Spinul este ușor încovoiat la capăt, iar la bază are o placă circulară, înconjurată pe margine de granate mici semisferice, pe cant, ornamentată cu granate în formă de „S”. Pentru a li se potența strălucirea, toate pietrele, cu excepția granatelor semisferice, au fost montate deasupra unor foițe ripsate, subțiri, din aur. Obiectul de podoabă provine din inventarul unui mormânt situat pe valea Someșului Mic, la est de Cluj (fosta „Napoca” romană), la cca. 500 m spre vest de „mormântul lui Omharus”. Cel de-al doilea mormânt princiar de la Apahida a fost descoperit în luna octombrie a anului 1968 de niște muncitori care săpau o groapă pentru plantarea unui stâlp din rețeaua electrică pentru iluminatul public.
Referință bibliografică: Rodica Oanță-Marghitu și Szabolcs Nagy, Apahida, jud. Cluj, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 607-622.
Tezaurul descoperit la Histria, jud. Constanța
Antichitatea târzie, secolul al VI-lea p.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Tezaurul de la Histria, județul Constanța, a fost descoperit în data de 12 august 1953, ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate în partea de sud a cetății, în sectorul de la est de terme, în apropierea bazilicii identificate în anul 1921 de Vasile Pârvan. Tezaurul era localizat la cca. 15 cm sub dalajul camerei unei locuințe, în apropierea unei vetre lucrată din cărămizi fragmentare și pietre de dimensiuni mici. Piesele erau grupate, unele lângă altele, fapt care sugerează că au fost mai întâi puse într-un săculeț sau o cutie, din care nu s-a mai păstrat, însă, nicio urmă.
Referință bibliografică: Rodica Oanță-Marghitu, Tezaur descoperit la Histria, jud. Constanța, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 641-643.
Tezaurul de la Coșovenii de Jos, com. Coșoveni, jud. Dolj
Evul mediu timpuriu, secolul al VII-lea p.Chr.
Colecția Muzeului Național de Istorie a României, București
Tezaurul, în forma în care se prezintă astăzi, se compune din următoarele piese: o fibulă din argint aurit, doi cercei diferiți cu pandantiv stelat, două verigi provenind, probabil, de la alți doi cercei, un fragment cu ornament granulat și un colan fragmentar cu ornament ștanțat. Acest ansamblu a fost achiziționat înainte de 1932 de C. Negrescu, pe vremuri primar al Craiovei, de la o persoană care susținea că piesele ar fi fost descoperite la Coșovenii de Jos, comuna Coșoveni, județul Dolj.
Referință bibliografică: Rodica Oanță-Marghitu, Tezaurul de la Coșovenii de Jos, com. Coșoveni, jud. Dolj, în Oanță-Marghitu, Rodica (editor), Aurul și Argintul Antic al României (catalog de expoziție), Muzeul Național de Istorie a României, București, 2013, pp. 657-659.
<
>