Călin Dan
Expoziţie de artă video „Anturaju` şi alte întâmplări”


Vernisaj: joi, 7 iunie 2012, ora 18

iunie – iulie 2012

            Anturaju’ şi alte întâmplări este o colecţie de 57 video-interviuri realizate cu deţinuţi de la penitenciarul de maximă siguranţă din Colibaşi, în faza preliminară a unui proiect colaborativ care a rezultat în spectacolul multi-media Carne/Cane (Odeon, 2008). Materialul este făcut accesibil publicului printr-o instalaţie realizată iniţial la Muzeul Naţional de Artă Contemporană în 2010 (curator Raluca Velisar). Interviurile sunt supuse unei riguroase abstractizări, imaginea este dominată de text, exploatarea universului penitenciar este evitată prin sobrietatea montajului şi prin intensitatea relaţiei privitor-povestitor.

În centrul lucrării se află câteva întrebări despre Limbaj. Cum se transformă acesta sub presiunea unor teme fundamentale ca vinovăţia şi pedeapsa? Cum se raportează la limbaj cel care îşi mărturiseşte slăbiciunile şi cel care este spectatorul confesiunii? În ce măsură operează limbajul ca un factor nivelator între voyeur-ismul culpabil al privitorului şi inocenţa mimată a făptaşului?
La Muzeul de Artă din Cluj-Napoca eroii Anturaju-lui îşi vor confrunta publicul „aşezaţi” convivial între lucrările expoziţiei permanente de artă românească.

Călin Dan (n.1955, Arad) este autor de filme experimentale inspirate din cazuri limită ale arhitecturii moderniste, cu un limbaj în constantă metamorfoză stilistică, Călin Dan a participat la importante manifestări de arte vizuale (Manifesta, bienalele de la Veneţia, Sao Paolo, Istanbul, Berlin, Praga, Sydney) şi la importante festivaluri de film experimental (Osnabrück, Oberhausen, Rotterdam, La Rochelle). El îmbină creaţia artistică şi activitatea de cercetare, ca invitat al universităţilor de artă din Utrecht, Budapesta, Melbourne, Bucureşti. Este senior fellow al New Europe College Bucureşti şi consultant al comisiei naţionale pentru artele vizuale din Olanda. Trăieşte la Amsterdam.

Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti
Expoziţie realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti.

Parteneri media:
Radio Cluj, TVR Cluj, Zile şi Nopţi, Gazeta de Cluj, Tele Europa Nova, Făclia, Szabadság, Krónika, Art Act Magazine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Ce facem diseară?, Radio Renaşterea, Welcome2cluj.