Expoziţia Raul Ştef 
De la est la vest: un portret al diasporei româneşti din Londra. Eseu fotografic

Vernisaj: miercuri 28 martie 2012, ora 17.00

28 martie – 22 aprilie 2012

Raul Ştef (n. 1982) este absolvent al Facultăţii de jurnalism a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi al Masterului de Fotografie documentară la Universitatea de Arte din Londra. Este fotoreporter pentru Paphotos (Marea Britanie), Mediafaxfoto (România), Intact Images (România), Europics (Austria) şi are colaborări cu cotidianele The Times şi Daily Mail din Marea Britanie.

Expoziţia de fotografie „De la Est la Vest: un portret al diasporei româneşti” este rezultatul rezidenţei fotografului în cadrul programului Attic Arts la ICR Londra, în anul 2010. Ea a fost prezentată la ICR Londra în cursul anului 2011 şi este expusă acum pentru prima oară în România la Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

Ca şi precedentele expoziţii, aceasta se înscrie într-un proiect anterior de documentare sub aspect fotografic a vieţii comunităţilor româneşti din Europa, muzeul de artă clujean găzduind în anul 2007 expoziţia „La revedere România!” dedicată comunităţii româneşti din Spania.

În fotografiile alb-negru care surprind personalităţi de prestigiu ale diasporei româneşti din Londra pot fi recunoscuţi Nicolae Raţiu (Preşedinte al Fundaţiei Raţiu), Şerban Cantacuzino (Preşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio), Sir George Iacobescu (Director executiv Canary Wharf), Prinţesa Marina Sturdza, Anne-Marie Martin (Director executiv al Camerei de Comerţ Româno-Britanice), Eleonor Sebastian (arhitect, fondator al revistei Time Out Bucureşti), Marius Turda (scriitor, profesor de Biomedicina în Europa Centrală şi de Est, Oxford Brookes University), Alina Cojocaru (prim balerina la The Royal Ballet of London), Anamaria Marinca (actriţă de film şi teatru), Alexander Bălănescu (violonist şi compozitor), Mariana Gordan (artist vizual), Anda Anastasescu (pianist, Preşedinte al Fundaţiei Internaţionale Constantin Silvestri) şi Remus Azoiţei (violonist, profesor la Royal Academy of Music, Londra).

Expoziţia a fost realizată cu sprijinul ICR Londra.
      
Parteneri media: Radio Cluj, TVR Cluj, Zile şi Nopţi, Gazeta de Cluj, Tele Europa Nova, Făclia, Szabadság, Krónika, Art Act Magazine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Ce facem diseară?, Radio Renaşterea, Observator cultural, Welcome2cluj.