Marius Georgescu, „SOLIDE VEDICE” – video instalaţie

Vernisaj: joi, 23 februarie, 2012, ora 18

23 februarie - 18 martie 2012

Marius Georgescu  este lector universitar la Secţia de Ceramică - Sticlă – Metal din cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca. A obţinut bursa „Vasile Pârvan” la Academia Română din Roma în perioada 1999 – 2000. A participat la numeroase expoziţii în ţară şi străinătate.

SOLIDE VEDICE este  o instalaţie video şi audio care ne prezintă, sub forma unui ansamblu cinetic, formele numerelor de la 1 la 9.

Punctul de plecare al acestui proiect de cercetare transdisciplinar care conjugă domeniul artelor vizuale cu matematica dar şi cu elemente de ezoterism îl constituie ideea că NUMĂRUL poate da naştere FORMEI – fie ea vizuală sau auditivă. 

Titlul instalaţiei cu referire directă la universul de gândire platonician se doreşte a fi o replică la solidele platonice din perspectiva culturii Indiei.

Compoziţiei plastică, abordată aici din perspectiva unei logici care implică prezenţa numărului, tinde spre idealul estetic platonician conform căruia scopul artei nu ar trebui să fie un act imitativ al naturii ci acela de a aspira spre esenţele pure ale realului.

Concept: Marius Georgescu
Aranjament Muzical: Răzvan Metea
Animaţie şi montaj: Octavian Pământ
Modelare 3D: Roxana Cenariu

În data de 3 martie 2012, orele 11.00 în cadrul programului „Lecţie deschisă” Marius Georgescu va susţine conferinţa „Corpurile numerelor”.