Artist de origine boemiană, Venceslav Melka (n. 10 ianuarie 1834, Nové Benatky, Boemia – d. 25 septembrie 1911, Cluj) a fost unul dintre pictorii călători ai secolului al XIX-lea care, atraşi fiind de pitorescul peisajului geografic şi uman al provinciei intracarpatice, ca şi de oportunitatea de a onora solicitările comanditarilor locali, cât şi pe cele provenite din partea unei virtuale clientele europene, au cutreierat meleagurile patriei noastre, dând naştere unei bogate arhive imagistice, împlinite, nu în puţine cazuri, sub semnul unei asumate pribegii solitare. Dincolo de un netăgăduit interes artistic, lucrările create pe fundalul acestor peregrinări constituie, astăzi, preţioase dovezi documentare, autorii lor concentrându-se cu precădere asupra datelor observaţiei atente în descrierea particularităţilor cadrului natural sau în examinarea unor variate tipuri populare, a vieţii cotidiene şi a specificului vestimentaţiei epocii, a monumentelor de arhitectură sau a unor renumite vestigii antice.

Cunoştinţele de bază însuşite în instrucţia artistică la Praga (cca. 1791-1850), sub direcţia profesorului Michael Wurzinger, tânărul Melka a căutat să le completeze temeinic în spiritul artei academice oficiale, urmând cursuri de specialitate la Academia de Arte Frumoase din Viena, sub îndrumarea lui Joseph Adalbert Hellich (1810-1880), iar apoi la Dresda, unde va realiza copii după capodoperele vechilor maeştri reunite în celebrul muzeu al oraşului şi, nu în ultimul rând, studii după model care îşi vor lăsa, neîndoios, amprenta asupra ulterioarei sale evoluţii artistice. Tot în acest oraş, devine apropiatul unei bogate familii transilvănene, fapt care va juca un rol esenţial în luare deciziei de a se stabili definitiv la Cluj, în anul 1870.

În urbea de pe Someş, unde va desfăşura o intensă activitate pedagogică în calitate de profesor de desen (1879-1910), a ocupat şi funcţia de pictor oficial al curţii vieneze, intrând în graţiile arhiducelui Rudolf al Austriei, pentru care a lucrat mai ales scene de vânătoare (Venceslav Melka devenise o prezenţă nelipsită din suita care-l însoţea pe arhiduce la partidele de vânătoare organizate în Carpaţi, reale ocazii de a colinda locuri insolite şi de a descoperi peisaje de o sugestivitate aparte). Aprecierea deosebită de care se bucura în anturajul curţii este atestată şi de transferarea unei părţi consistente a propriilor lucrări, la ordinul împăratului Francisc Iosif I, în ambianţa rafinată a castelului imperial din Luxemburg. Alte creaţii au fost înglobate în ansamblul unor importante colecţii private transilvănene, precum cele deţinute de Ionel Pop, Ștefan Boeru, Emil Isac, dr. Iacob Iacobovici, baronul Bánffy, conţii Bethlen, Teleki, Wesselényi etc. A dovedit, cu prisosinţă, aplecare pentru pictura portretistică, peisagistică şi animalieră.

Din opera sa artistică, în fondurile patrimoniale ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca sunt conservate trei caiete de schițe, trei tablouri în ulei și o acuarelă. „Biserica din Densuş”, pictura de şevalet care face obiectul expunerii pe întreaga durată a lunii iulie, mărturiseşte înclinaţia pronunţată a artistului spre subiecte care tratează pitorescul priveliştilor contemporane, dezvăluind afinităţi semnificative cu acea atracţie manifestă pentru documentarismul peisagistic, arhitectonic şi etnografic întâlnită în pictura europeană a epocii.

Silueta impozantă a lăcaşului de cult de rit bizantin – edificiul reprezentat, Biserica Sf. Nicolae din Densuş, judeţul Hunedoara, se impune ca unul dintre cele mai însemnate exemple arhitecturale religioase transilvănene din ultimul sfert al secolului al XIII-lea, prezentând înrudiri morfologice cu bisericile de la Sântă-Mărie Orlea şi Strei – domină partea centrală a compoziţiei, marcând, totodată, punctul său de gravitate şi concentrare maximă a atenţiei. În faţa edificiului, o cărare îngustă şi pustie străbate pajiştea zugrăvită în nuanţe de verde deschis, evoluând oblic în adâncime. În partea dreaptă a cărării, se distinge un grup compact de copaci cu trunchiuri subţiri şi frunziş bogat, redat în tonuri mai intense de verde. La marginea sa stângă, pe pajiştea verde, sunt figurate alăturat două capre (una albă, culcată şi una brună, în picioare). Un zid de piatră agrest, dărăpănat, cu aspect vetust şi auster, pe care se sprijină şi o piatră tombală, delimitează incinta bisericii de primul plan. Turnul lăcaşului de cult, ridicat pe o bază patrulateră treptată, cu acoperiş în forma unui coif piramidal de tip renan, sub cornişa căruia se desluşeşte o friză decorativă în zig-zag, se reliefează pe fundalul alb al norilor. Compoziţie cu interes pentru specificul local, întemeiată pe o arhitectonică solidă, riguros echilibrată în pagină, acompaniată de un paletă cromatică luminoasă (tonurile de alb-gri-albăstrui sunt predominante) aşternută cu penelul pe pânză într-o execuţie alertă (tuşe rupte, fragmentate), mărturisind o avidă preocupare pentru înregistrarea cât mai fidelă a aspectului monumentului, fapt care se traduce prin insistenţa acordată reprezentării minuţioase a detaliilor. Lucrarea, semnată stânga jos cu brun închis: „V Melka”, nu poartă inscripţia de datare a autorului.

George Călinescu (1899-1965), unul dintre cei mai importanţi critici şi istorici literari români din toate timpurile, descria acest veritabil unicat al patrimoniului arhitectural românesc ca fiind „o biserică bizară, făcută din marmuri şi coloane […] Un mic stâlp din cei patru care susţin îngusta turlă e o stelă romană purtând numele lui Longinus. E o marmură cu o inscripţie elegantă, luminoasă, frumoasă precum o statuie. Ascunsă în umbră, abia luminată de câteva şuviţe de soare venind pe nişte ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furată de genii nocturne.”

Material documentar: Alexandra Sârbu
Referinţă bibliografică:
Mândrescu, Gheorghe, „Trei picturi de Venceslav Melka”, în Sesiunea de comunicări ştiinţifice a Muzeelor de Artă, vol. II, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, Direcţia muzeelor şi monumentelor, Bucureşti, februarie 1968, pp. 438-445.

EXPONATUL LUNII IULIE, 2018

Venceslav Melka. Biserica din Densuş