Afișul polonez de teatru, film și operă

Vernisaj: miercuri, 23 mai 2018, ora 18.00

 

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, la iniţiativa şi în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti, organizează, în perioada 16 mai – 3 iunie 2018, o expoziţie dedicată afişului polonez de film, teatru şi operă, a cărei itinerare şi prezentare la Cluj s-a născut cu gândul la cinefilii pasionați, care vor participa la cel mai important festival de film din România, Transilvania International Film Festival (TIFF).

Economia formelor, scrierea novatoare, fantezia, ironia și capacitatea extraordinară de a sintetiza realitatea sunt caracteristici care, în urmă cu șaizeci de ani, făceau celebru afișul polonez în întreaga lume. „Școala Poloneză de Afiș”, după cum este denumit acest curent în artă, nefiind o şcoală în sensul propriu al cuvântului, a devenit, de-a lungul timpului, un etalon incontestabil, la nivel mondial, al domeniului graficii publicitare. Unele dintre cele mai interesate exemple ale sale, dedicate exclusiv filmului, teatrului și operei, pot fi văzute acum în expoziția pregătită de Institutul Polonez din București la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Expoziția, organizată cu concursul celei mai mari colecții poloneze particulare de afiș, de peste 40 de mii de lucrări, aparținând lui Krzysztof Dydo, cunoscător al artei afișului și proprietar al unei galerii din Cracovia, reunește peste cincizeci de afişe realizate de cca. 50 de artiști graficieni. Expoziția de la Cluj va fi prezentată în timpul celui mai important festival de film din România, Transilvania Film Festival (TIFF), din cadrul căruia nu va lipsi cinematografia poloneză, de aceea numeroasele afișe din expoziţie sunt consacrate mai cu seamă filmului și, un lucru interesant, chiar și filmului românesc!

Printre autorii afișelor se numără precursorii „Școlii Poloneze de Afiș”, precum Henryk Tomaszewski, Jan Lenica, Waldemar Świerzy, Jan Młodożeniec sau Franciszek Starowieyski, însă pot fi văzute și afişe purtând semnătura unor creatori din tânăra generație, demni continuatori ai operei predecesorilor, cum ar fi, printre alții, Lech Majewski, Andrzej Pągowski, Tomasz Bogusławski sau Sebastian Kubica.

Expoziția oferă publicului posibilitatea cunoașterii diversității temelor și stilurilor din afișul polonez de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, care, în pofida dominației exercitate de televiziune şi media electronice, continuă să rămână în serviciul credincios al evenimentelor culturale.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 23 mai 2018, ora 18.00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (P-ţa Unirii nr. 30), în prezenţa proprietarului neobișnuitei colecții de afişe ale graficienilor polonezi, Krzysztof Dydo.

Responsabili organizare:
Katarzyna Zalaszewaka, Institutul Polonez din Bucureşti
Paweł Rutkowski, Institutul Polonez din Bucureşti
Alexandra Sârbu, Muzeul de Artă Cluj-Napoca