Mările sufletului meu. Expoziție personală Cecilia Melinescu

Vernisaj: miercuri, 3 aprilie 2019, ora 18

3-15 aprilie 2019

Prin expoziția „Mările sufletului meu”, Cecilia Melinescu se prezintă publicului clujean cu o serie de lucrări care îmbină nu numai tema mărilor tumultoase, ci și lumea lor diversă și colorată. Existența unui echilibru între brutalul valurilor și frumusețea acestora aduce nu numai un sentiment de profunzime, ci și o imagine dintr-o lume a contrastelor. Marea, monstrul viu aflat tot timpul în mișcare, este reprezentată de artistă în diverse ipostaze unde, de multe ori, se pune accent nu numai pe mecanică și dinamică, ci și pe o dimensiune a culorii.

 Această lume a Ceciliei Melinescu este descrisă cel mai bine de Mimi Necula, curatorul expoziției din 2018 de la Galeriile de Artă U Art Gallery din București: ≪Vedem la aceste lucrări o atenție deosebită acordată detaliului – generic vorbind, o filigranare de mare finețe și sensibilitate. Valurile sale par a nu se sparge la mal, ci a împodobi nisipul cu o dantelă de spumă. Tot în aceasta idee, trecând dincolo de impactul vizual al imaginii, ajungerea valurilor la mal constituie o cucerire, o izbândă, o traversare tumultoasă către o liniște, o pace binemeritată. Vedeți în multe dintre lucrări plaja, nisipul – un nisip care arde și care răcorește deopotrivă, ca o îmbrățișare a valurilor: un “bun venit acasă”. Mai este un detaliu care, inevitabil, atrage atenția nu doar prin cromatică, ci prin mesajul și starea pe care ți-o crează: cerul. Este, de cele mai multe ori, un cer întunecat, un cer ce poartă fie semnele furtunii – ale neliniștii, fie ale înserării sau răsăritului –începutul și sfârșitul, afla și omega, definite de plasticiană printr-o conglomerare de nori ce nu par, amenințători, însă nici nu lasă cerul liber decât în fante, suficiente cât să lase loc luminii să triumfe și, în asociere cu acesta, speranței și pozitivismului. De altfel, însăși plasticiana își definește lucrările ca o “invitație către sens”≫.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 3 aprilie 2019, de la ora 18, în prezența artistei. La eveniment vor lua cuvântul: Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca și Iakob Attila, istoric.

Expoziția va fi deschisă în perioada 3-15 aprilie 2019, de miercuri până duminică inclusiv, între orele 10-17.

 

Imagini de la vernisajul expoziției personale a artistei Cecilia Melinescu, „Mările sufletului meu”. Cu această ocazie, au luat cuvântul: Lucian Nastasă-Kovacs, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, artista expozantă și Iakob Attila, cercetător în cadrul muzeului. Evenimentul a avut loc în data de 3 aprilie 2019, de la ora 18.