Curator: Sebestyén György Székely, inițiator Z Angles Gallery

Comisar de expoziție: Alexandra Sârbu

Expoziția face parte din programul expozițional al Z Angles Gallery, Cluj.

Proiect realizat în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

Artă în pivnița muzeului

Alexandru Antik (n. 1950, la Reghin; trăiește și lucrează la Cluj) este o personalitate importantă a acelei generații de artiști care, începând cu sfârșitul anilor 1970 (în plină perioadă comunistă), s-a direcționat către o abordare conceptuală a artei și spre procesualitatea ei, punând sub semnul întrebării statutul artefactului și rolul autorului.

Activitatea lui Antik include „ipoteze de obiecte” (din porțelan), instalații, exerciții de body art, acțiuni, performance-uri, manifestări intermedia și multimedia. Ceea ce frapează privind această operă care acoperă deja mai bine de patru decenii este fascinația artistului pentru experimentarea de noi medii și instrumente recente ale artei.

Începuturile sale artistice sunt strâns legate de acea efervescență creativă și ideatică care s-a format la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, la secția de ceramică, în jurul asistenților universitari Ana Lupaș și Mircea Spătaru. Această secție, iar mai târziu Atelierul 35 condus de Ana Lupaș (subunitate a Uniunii Artiștilor Plastici dedicată tinerilor), a sprijinit apariția celei de-a doua generații a artiștilor din România, care și-a legat credo-ul artistic atât de ideile neo-avangardei, cât și de postmodernitate.

Expoziția include în circuitul expozițional pivnițele spectaculoase ale clădirii Muzeului de Artă Cluj – Palatul Bánffy. Doi factori importanți au determinat alegerea acestui spațiu. Alexandru Antik a folosit deseori pivnițe pentru instalațiile sau acțiunile sale. Atmosfera și conotațiile acestui tip de încăperi rezonează adesea cu înțelesurile lucrărilor sale.

Pe de altă parte, pivnițele (încăperile subterane, cavernele) pot sugera pregnant rolul artei și al artistului în societate în diferite perioade istorice. În ultimul deceniu al regimului Ceaușescu, în 1986, Antik a realizat acțiunea Visul n-a pierit în pivnița Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu. Aceasta a fost o acțiune dramatică și „sângeroasă” (la propriu, în recuzita acțiunii regăsindu-se și intestine de vită), întreruptă de un reprezentant al Securității înainte ca artistul să poată inscripționa cu lampă de benzină, pe pereți, cuvintele: „Visul n-a pierit”. Acțiunea întreruptă de cenzură a devenit un moment legendar al curajului artistic din România, într-o societate înghețată de ideologie și dominată de frică și sărăcie.

După evenimentele din 1989, Antik a continuat să caute noi forme de exprimare, însă într-un context și o scenă artistică radical schimbată. El a devenit un exponent marcant al artei performance-ului și new media, participând la numeroase evenimente prestigioase din țară și din străinătate. Cu toate acestea, el și-a păstrat atitudinea alternativă, punând permanent sub semnul întrebării autoritatea și acționând insistent în direcția îmbunătățirii relației dintre artă, societate și educație.

Expoziția nu este o retrospectivă, chiar dacă sunt expuse și lucrări mai vechi. Concepția expoziției se sincronizează cu practica artistului de reciclare a propriilor viziuni, ceea ce îi oferă artistului posibilitatea de a interveni în propria operă, de a aduce îmbunătățiri, de a dezvolta sau chiar reface radical unele proiecte, subliniind astfel prioritatea ideii artistice față de forma plastică.

Astfel, Macheta unei discuții familiale este un remake total al instalației din 2001, care este transformat în propriul negativ. Video-instalația Zambacalamba Net este bazată pe animația prezentată în 2001 la Bienala de la Veneția, devenind aici o instalație site specific care capătă noi semnificații datorită spațiului în care este prezentată. Recuzita reprezintă simbolic reminiscența pielii artificiale pe care artistul a abandonat-o în cadrul performance-ului Abandonarea pielii din 1996.

Numitorul comun al lucrărilor expuse este dorința artistului, nemulțumit de estetica și modalitățile de producție artistică tradiționale, de a readuce arta la experiența primordială, aproape magică, în concordanță cu aspirația neo-avangardei de a realiza „arta asemenea vieții”. În noile genuri și medii artistice, el a găsit potențialul de a oferi artei un mai mare impact asupra publicului, care este transformat din privitor pasiv în participant activ.

Sub suprafața imaginilor cotidiene sau non-figurative și dincolo de rigiditatea enunțurilor conceptuale, lucrările relevă, în mod misterios sau fragmentar, modalitățile prin care artistul se focalizează neliniștit asupra întrebărilor asupra vieții și morții.

Formele embrionare (Microevent, 1997) fac trimitere la experiențele animalice, nearticulate, inconștiente din jurul momentului nașterii. Pe de altă parte, Zambacalamba Net – proiectat pe peretele unui spațiu care seamănă cu o peșteră – ne aduce, prin intermediul mijloacelor tehnice, mai aproape de atmosfera dansurilor tribale care se desfășurau în jurul focului. O forță primitivă se poate simți și în lucrările negre din seria Canibalism (1989-1990), în care artistul își însușește tehnicile street art-ului.

O scenă a Resurecției morților dintr-un codex medieval (zărită într-o revistă sovietică de știință) i-a oferit inspirația de a medita asupra contrastului dintre intimitatea privată cotidiană și goliciunea universală a omului în fața morții/ renașterii, punând în scenă un performance familial ulterior documentat într-o machetă de instalație.

Instalația multimedia Vizor către o altă lume (2016) apelează la imagini cotidiene – licăriri ale promisiunii unei alte lumi. Imaginile apar ca „viziuni în întuneric”.

Expoziția „Viziuni în întuneric” își propune să detensioneze și să concilieze contrastul dintre o carieră artistică rebelă care nu se supune categorisirilor muzeale și canonizarea instituțională care i s-ar cuveni acestei importante opere. Am răspuns acestei provocări prin „exilarea” metaforică a artistului în pivnițele „întunecate” ale unui muzeu de artă.

Acest exil păstrează și subliniază mesajul lui Antik: arta trebuie să trezească gânduri, ea nu trebuie să fie confortabilă nici pentru autoritate, nici pentru privitor, nici chiar pentru artistul însuși. Prin auto-exilare, deschidem posibilitatea revelării a ceea ce este în întuneric: din neștiut ies la iveală viziuni care pot fi licăriri, flash-uri ale propriei noastre existențe.