.La aceasta ediţie a Bienalei au participat 359 de proiecte (297 rămase în concurs), adică un procent cu 40% mai mare decât cel din 2010. “Atâtea proiecte arată deja ca suntem o instituţie a performanţei”, a arătat doamna Cristina Olga Gociman, comisarul Bienalei din acest an, după prezentarea juriilor de la fiecare categorie a concursului: personalităţile aflate în acestea, atât din arhitectura românească, cât şi din cea internaţională, au avut o misiune mult mai grea decât în anii precedenţi.

Printre proiectele nominalizate şi premiate se numără şi proiecte ale unor arhitecţi clujeni cum ar fi Cluj Arena, amenajarea temporară a Palatului Cultural de la Blaj, Reamenajarea Pieţei Unirii din Cluj, Reamenajarea Pieţei Unirii din Braşov, Planul Urbanistic General al Municipiului Sibiu, Reabilitarea zonei centrale a Municipiului Dej etc. Cele zece  secţiuni principale sunt: Arhitectura locuinţei, Arhitectura dotărilor comunitare şi de producţie,  proiecte care promovează dotările specifice ale comunităţii, Tehnologie, inovaţie şi sustenabilitate în arhitectură, Arhitectura patrimoniului cultural, Arhitectura spaţiului interior, design de produs şi scenografie, Arhitectura spaţiului public, Planificare spaţială, Arhitectura prin imagine, Arhitectura prin cuvânt, Studii şi proiecte finalizate şi nerealizate.

Expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 31 martie 2013 în următoarele locaţii: Muzeul de Artă Cluj-Napoca (Piaţa Unirii nr. 30), Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Str. Memorandumului nr. 27) şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism (Str. Rene Descartes nr. 30).

Organizatorii expoziţiei:

Uniunea Arhitecţilor din România, Filiala CLUJ

Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Transilvania

BIENALA NAȚIONALĂ DE ARHITECTURĂ

21 martie - 31 martie 2013

Vernisaj: miercuri 21 martie 2013, ora 19