„Autoportret Ioan Sbârciu”

sâmbătă 14 şi duminică 15 decembrie 2013 orele 11-13

 Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită sâmbătă 14 şi duminică 15 decembrie 2013 orele 11-13, în cadrul programului „Autoportret” la o întâlnire cu artistul Ioan Sbârciu, autorul expoziţiei „Pădurea de cenuşă”.

„Autoportret” este un program adiacent programelor expoziţionale ale muzeului şi oferă artiştilor plastici posibilitatea de a intra în dialog cu publicul pentru a-şi prezenta punctul de vedere legat de propria operă şi a lua cunoştinţă nemijlocit de nivelul de receptare a creaţiei lor. Publicului i se oferă accesul la o imagine de „culise” a artiştilor, la o înţelegere superioară a procesului de creaţie şi de constituire a operei de artă.