Expoziția internațională TERRA LUCIDA – Două lumi artistice care se valorizează reciproc: Kancsura István și Radu Șerban

BWA SOKÓŁ Gallery din Nowy Sącz, Polonia, 10 iulie-29 august 2026

Expoziție organizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Deschisă la BWA SOKÓŁ Gallery din Nowy Sącz, din Polonia, în intervalul 10 iulie-29 august 2026, Terra lucida este o expoziție de artă contemporană din Transilvania, România, cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca și din colecțiile artiștilor expozanți: Kancsura István și Radu Șerban  (curator: muzeograf dr. Dan Breaz).

Ca expoziție de pictură, desen, obiect, tipar digital, instalație și video, Terra lucidapropune un discurs vizual sintetic, dar și analitic, asupra stadiului și evoluției artei contemporane românești din Transilvania, remarcându-se totodată și ca expresie autentică a tradiției artei moderne din România.

Derularea acestui incitant proiect artistic nu ar fi fost posibilă fără invitația primită încă din noiembrie 2025, din partea SOKOL Malopolskie Centrum Kultury, instituție reprezentată de Andrzej Zarych, în calitate de director al instituției și, desigur, fără sprijinul susținut al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, reprezentat prin Lucian Nastasă-Kovács, în calitate de manager al acestei instituții.

Propunerea inițială a centrului SOKÓŁ a vizat o importantă extindere și o aprofundare a relațiilor culturale polono-române, prin intermediul expoziției „Terra lucida”, al cărei titlu din limba latină – însemnând „Pământ transparent” sau „Pământ luminos”, în sens metafizic sau spiritual – a fost inspirat, ca și conceptul curatorial subsecvent, pornind de la o sintagmă preluată din poezia lui Joseph Donahue.

În viziunea împărtășită cu partenerii noștri polonezi, acest proiect cultural, deopotrivă ambițios și binevenit, a presupus, așadar, selectarea acelor artiști a căror operă să fie relevantă atât pentru cea mai recentă etapă a artei contemporane din Transilvania, cât și pentru importanta moștenire modernă a artei naționale. O atare perspectivă sincronică, dar și de mare relevanță diacronică și-a găsit o expresie ideală în creația emblematică a lui Kancsura István și Radu Șerban, ceea ce face ca singularitatea expoziției Terra lucida să fie înțeleasă din perspectiva asocierii, după principiul exemplarității și al complementarității, a două discursuri artistice paradigmatice. Este pusă astfel în valoare opera a doi artiști exponențiali pentru arta românească transilvăneană a ultimilor aproape 60 de ani, dacă luăm ca reper debutul expozițional al lui Kancsura István, din anul 1967.

Deși expoziția a luat în considerare, cronologic vorbind, o lungă perioadă de timp – în principal, de la începutul anilor ’90 și până în 2026 –, cuprinzând creații relevante pentru arta celor doi renumiți expozanți, marea majoritate a lucrărilor expuse datează mai cu seamă din intervalul 2010-2026. 

Cu toate că fac parte din generații artistice diferite, Kancsura István și Radu Șerban creează viziuni plastice coincidente la nivelul câtorva paliere semnificative, între care experimentalismul formal și preocuparea pentru arhaic, pentru valori spirituale religioase, în spiritul sintetic al unei gândiri lucide specific contemporană, distanțată față de orice idee de înfrumusețare idealizant-estetistă, care nu are rădăcini profunde în economia de limbaj a gândirii conceptuale pe care cei doi artiști o împărtășesc.

Un important rol conceptual în configurarea finală a expoziției internaționale Terra lucida l-au avut lucrările celor doi artiști, aflate în patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Zece lucrări din opera lui Kancsura István fac parte din acest patrimoniu, din care a fost selectată pentru expoziție lucrarea Tatăl fiului risipitor (1982). După experimentele anilor ’70, asistăm, pe parcursul anilor ’80, în creația lui Kancsura István, la o revenire la pictura de șevalet, desfășurată preponderent în registrul figurativ, cu o preferință manifestă pentru genul portretului, însă fără a exclude complet nici alte genuri și nici direcția abstractă de exprimare artistică. Pentru pictura sa figurativă din acei ani, este reprezentativ portretul intitulat Tatăl fiului risipitor (1982), alături de alte lucrări din patrimoniul muzeului, înrudite stilistic și provenind din aceeași perioadă a anilor ’80: Studenta, Pictorul anonim, Atmosferă, Peisaj și Savantul.

Din opera lui Radu Șerban, în patrimoniul muzeului – și în expoziția Terra lucida –se regăsesc zece remarcabile lucrări din ciclul Imaginea imaginii (2008), obținute prin tehnica printului digital pe pânză.Gradul înalt de insolitare prin care aceste lucrări se disting se datorează unor rațiuni artistice contrastante: pe de o parte, în crearea lor, se estompează până la dispariție granițele dintre genuri artistice diferite, precum fotografia, gravura și pictura de șevalet, însă, pe de altă parte, lucrările relevă, în același timp, un foarte accentuat caracter muzeal, grație estetizării procesului fluctuant al amintirilor biografice, reminiscențe fixate pe pânză prin desprinderea lor dintr-un univers referențial cu bogate inflexiuni arhaice și subtile conotații afective și culturale.

Cele zece lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, înfățișând crâmpeie afective rememorate de Radu Șerban (casa bunicului, ușa dintre camere, lampa cu fitil, fereastra, soba etc.), constau în aceste reflectări afective din seria Cutia cu amintiri (2005-2006), doar că într-o versiune muzeală, întrucât au fost obținute prin imprimarea digitală, la dimensiunile picturii de șevalet, a imaginilor cu amintiri. Chiar și în versiunea lor picturală, adică realizate în variante statice, adecvate contemplației clasice, fostele imagini mișcătoare își păstrează totuși caracterul problematizant specific spiritului estetic contemporan, fie și numai pentru că, în insolitul lor rafinat, fiecare dintre ele reprezintă o urmă a urmei. Așa încât, nu întâmplător, ele au fost intitulate Imaginea imaginii) (2008): Fereastră, Imaginea Imaginii. Stelaja, Imaginea Imaginii. Soba, Imaginea Imaginii. Lampa, Imaginea Imaginii. Fântâna etc.

Asocierea, în expoziția Terra Lucida a celor două demersuri artistice propuse de către Kancsura István și Radu Șerban, configurează un spațiu vizual în care experimentalismul formal se întâlnește cu arhaicul și cu sublimarea vizuală contemporană de extracție conceptuală, pentru a restitui o perspectivă deopotrivă cuprinzătoare și pătrunzătoare asupra unei perioade însemnate a artei contemporane din Transilvania. Din perspectiva conceptului curatorial propus, Transilvania artistică, în opera lui Kancsura István și a lui Radu Șerban, poate fi considerată o Terra lucida, un luminos liman al clarității, cu multiple sensuri și semnificații: purificare metafizică a artei, în lumina spirituală a cunoașterii și autocunoașterii continue, dar și simplitate lucidă, stare superioară de claritate, dar și vigilență a trăirii personale, în scopul eliberării de ignoranță, prin sensibilizare și trezire interioară. Aceasta este, așadar, Transilvania artistică din creația celor doi artiști, o Terra Lucida, adică o patrie vie, un pământ luminos, o materie sacralizată de inspirația divină, într-o viziune panteistă asupra lumii, în care divinul și natura sunt una și aceeași realitate seducătoare, reunind misterul vieții și sublimul creației în lumina pulsatilă a unei conștiințe universale. De aici, titlul în limba latină al expoziției – însemnând „Pământ transparent” sau „Pământ luminos”, în sens metafizic sau spiritual – care a fost inspirat, ca și conceptul curatorial subsecvent, de o sintagmă preluată din poezia lui Joseph Donahue.

În lumea vizuală pe care ne-o restituie expoziția, transparentul și opacul iau locul jocului dintre gol și plin, refuzându-se astfel cel puțin din punct de vedere estetic, existența neantului, întrucât chiar și transparența are valoare de conținut relevant al lumii empirice. În același timp, forma mimetică, în conjuncție cu aparența formei în calitatea sa de realitate latentă, contribuie la re-spiritualizarea unei lumi artistice concepute după principii estetice novatoare. Este uimitor cum eliminarea certitudinilor transparent/ opac, prezență reală/ prezență simulată, la care se adaugă contribuția uimitoare a resemnificării luminii în cazul lucrărilor celor doi artiști expozanți, reușește să dea naștere unei lumi estetice de o puritate aparte, o lume în care lumina creației trece nestingherită, reînsuflețind materia care ni se restituie ca Terra lucida. Din această perspectivă, conceptul curatorial al expoziției Terra lucida sugerează și preocuparea ambilor artiști pentru jocul dintre aparența realității transpuse vizual și transformarea acestei aparențe în semn cu valoare estetică, prin exploatarea unui limbaj al deplinelor sublimări expresive. Contrastul transparent/ opac este, în cele din urmă, acela care restituie o poetică a inefabilului, în care materia, fie ea permeabilă vizual sau rezistând vederii, își revelează mesajul.

În Terra lucida, „drumul spre Centru” (Mircea Eliade) al celor doi artiști este un drum inițiatic către miezul ființei lor, coincizând cu absolutul, un miez iradiant, luminos și indestructibil, al lumii creației acestora. În fond, sensul vieții oricărui artist rezidă tocmai în tentativa de descoperire prin artă a absolutului, a acelor imponderabile semne ale prezenței lui care pot fi deslușite în frumu­sețea luminoasă a lumii care ne înconjoară. „Drumul spre centru’’ al artiștilor expozanți poate însemna finalmente însuși itinerarul spiritual pe care l-au parcurs, în vederea înțelegerii de sine, atât ca ființe creatoare individuale, cât și ca membri ai unei comunități umane care-și descoperă sensul devenirii, printr-o raportare armonioasă la universul culturii naționale căreia îi aparțin.

Expoziția internațională Terra lucida dezvăluie capacitatea lui Kancsura István și a lui Radu Șerban de a se angaja deopotrivă în discursuri vizuale care, asumându-și atribute ale gnoseologicului, dezvăluie modalități nebănuite prin care arta poate funcționa asemenea unei lentile, grație căreia vedem și înțelegem realitatea într-o manieră diferită de limbajele convenționale. Constituindu-se ca astfel de neobișnuite lentile, angajate în forme de cunoaștere ascunse privirii comune, lucrări de Kancsura István cum sunt, de pildă, Aripa (2020) sau Vreau să te păstrez (2023), sugerează fie o dinamică afectivă reimaginată într-un limbaj geometric, în cazul în primului exemplu, fie episodul biblic al învierii, în cazul celui de-al doilea exemplu, evocat într-un registru figurativ epurat, minimalist și simbolic. Esteticul primește, în această din urmă accepțiune, caracterul de „corector optic”(Walter Benjamin), adică de revelator al unei realități ascunse vederii superficiale. În această ordine interpretativă, demersul artistic al lui Radu Șerban se dovedește a fi, la rândul său, extrem de relevant. Creații între care, spre exemplu, Albastru dincolo de zid (2011), Grădina tăcerii (2013) și Cel care binecuvântează tăcerea (2016) vorbesc de asemenea despre identificarea aspectelor esențiale ale realității, chiar dacă într-un registru încă figurativ, dar rafinat prin abstractizări de mare finețe ale discursului vizual, pregătind parcă ceea ce artistul avea să definească prin conceptul de TransAparențe, pe parcursul unor cicluri întregi de lucrări.

Odată cu experiența stagiului artistic de specializare de la Toronto (1997), experimentalismul creației lui Radu Șerban avea să cunoască o nouă etapă de dezvoltare. Așa după cum o dovedesc și seriile miniaturale Femeia (1998-2000) sau ciclul Obiecte în context (1998-2000), una dintre vocațiile axiologice ale lui Radu Șerban se arată a fi compasiunea față de fragilitatea ființei umane, inevitabil determinată de condiționările istoriei. Așa încât, toate ființele mici pe care le va surprinde artistul în creațiile sale vor purta în ele acea frumusețe ascunsă a vieții, camuflată în aparențe anonime, cel mai adesea inobservabile. Rezultatele încercărilor experimentale ale etapei canadiene din devenirea sa artistică îl vor conduce pe Radu Șerban la identificarea soluțiilor necesare pentru transpunerea neo-tradiționalismului în contemporaneitate, tot astfel cum Kancsura István reușea, pe urmele lui Sorin Dumitrescu, readucerea arhaicului în actualitatea artistică, prin transmutarea spiritului ascetic al străvechiului în limbajul vizual contemporan. Din această perspectivă, conceptul curatorial al expoziției Terra lucida sugerează și preocuparea ambilor artiști pentru jocul dintre aparența realității transpuse vizual și transformarea acestei aparențe în semn cu valoare estetică, prin exploatarea unui limbaj al deplinelor sublimări expresive. Contrastul transparent/ opac este, în cele din urmă, acela care restituie o poetică a inefabilului, în care materia, fie ea permeabilă vizual sau rezistând vederii, își revelează mesajul.

De vreme ce Kancsura István și Radu Șerban sunt remarcabili artiști vizionari, cu siguranță că nu e deloc întâmplător faptul că cele două discursuri plastice sunt angajate în a restitui perspective inedite asupra rolului terapeutic al artei. Din acest unghi, expoziția Terra lucida dezvăluie, printr-un discurs vizual puternic spiritualizat, capacitatea poetică a artei de a educa ochiul interior, singurul în măsură să ofere o rațiune cognitivă organului vizual uman. Aceasta a făcut ca selecția de lucrări din Terra lucida să fie realizată potrivit unui discurs curatorial în măsură să surprindă trecerea de la înțelegerea neoavangardistă a artei, la exercițiul exprimării plastice contemporane, purtătoare a unei unități de gândire metafizică, așa după cum o definesc gânditori ca Walter Benjamin sau Philippe Sers, care văd în exercițiul abstracției picturale un prim domeniu și o primă modalitate de atingere a noumen-ului prin imagine, adică de transpunere în realitatea estetică a altor realități sau valori spirituale, cu care esteticul vizual se află într-o relație de coparticipare. De aici, în cele din urmă, și sensul final al expoziției, acela de a etala două lumi artistice care se valorizează reciproc din această perspectivă axiologică: Kancsura István și Radu Șerban.