ECOURILE SUFLETULUI. EXPOZIȚIE COMEMORATIVĂ GYÖRKÖS MÁNYI ALBERT

Vernisaj: sâmbătă, 15 august 2026, ora 18
August 15, 2026 - Septembrie 06, 2026

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de cultură, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, împreună cu EMKE – Casa Memorială „Györkös Mányi Albert”, Institutul Lisztși Asociația Clujul Comoară, organizează, în perioada 15 august – 6 septembrie 2026, expoziția comemorativă Györkös Mányi Albert, „Ecourile sufletului”. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 15 august 2026, de la ora 18, în curtea Palatului Bánffy. La eveniment vor lua cuvântul: Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, și curatorii expoziției: Portik Blénessy Ágota, istoric de artă, Szebeni Zsuzsanna, coordonatorul Institutului Liszt din Sfântu Gheorghe, și Kós Katalin, coordonatorul Casei Memoriale „Györkös Mányi Albert”.

Györkös Mányi Albert (1922–1993) este una dintre cele mai autentice personalități ale picturii transilvane din secolul al XX-lea, o figură imposibil de încadrat în școli sau curente artistice, caracterizată printr-o sensibilitate lirică și naivă. În creația sa, ritmul muzical și caracterul de baladă vizuală se contopesc într-o sinteză de o originalitate aparte. Prezenta expoziție explorează, prin pictură și grafică, trei dimensiuni definitorii ale acestui microcosmos artistic: portretele artistului, mai puțin cunoscute publicului, peisajele urbane ale Clujului, impregnate de sentimentul familiarității și al singurătății tăcute, precum și lumea idilică a satului, deopotrivă de basm și onirică, inspirată de ținutul natal, Țara Călatei (Kalotaszeg). Limbajul formal deliberat simplificat și idilic al imaginilor, cromatica lor de o căldură transcendentă și simbolurile caracteristice creează o lume transilvană mitologizată și atemporală, în care viața cotidiană și cele mai mărunte ritualuri ale existenței umane sunt ridicate la dimensiuni sacre.

„Nu respect nicio schemă actuală sau reactualizată și personalitatea nimănui nu și-a pus amprenta asupra mea. Consider că spiritul temei este cel determinant și, gândind astfel, încerc să mă afund, să mă ridic până la cele mai profunde straturi ale sufletului omului și ale propriului meu suflet, până la cele mai generale emoții...” (Albert Györkös Mányi, dintr-un interviu acordat revistei Látó în 1992)

Expoziţia va fi deschisă în perioada 16 august – 6 septembrie 2026, de miercuri până duminică inclusiv (în perioada Zilelor Culturale Maghiare de luni până duminică), în intervalul orar 10:00 - 17:00.