Diana Oţet ׀ Alexandra Mureşan. Transparent Thoughts in Random Order

Vernisaj: miercuri, 5 septembrie 2018, ora 18

5 - 23 septembrie 2018

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, organizează, în perioada 5 – 23 septembrie 2018, expoziţia „Transparent Thoughts in Random Order” a artistelor Diana Oţet şi Alexandra Mureşan.

Vernisajul va avea loc miercuri, 5 septembrie 2018, ora 18, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piaţa Unirii nr. 30).

Prezintă:
prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, manager al Muzeului deArtă Cluj-Napoca
Bogdan Iacob, istoric de artă
dr. Dan Breaz, comisar de expoziţie

„Transparent Thoughts in Random Order”aduce laolaltă lucrările Alexandrei Mureșan și ale Dianei Oțet, într-un ansamblu care oferă în același timp armonie și tensiune. Foarte diferite în formele vizuale pe care le asumă, demersurile ambelor au în comun o eleganță ingenuă, lipsită de sofisticare inutilă și mai ales de emfază zgomotoasă. Alexandra Mureșan și Diana Oțet propun lucrări născute dintr-un efort onest asumat și laborios de a transpune gânduri sofisticate și întrucâtva obsedante în forme rafinate, într-un demers în care retorica aducătoare de succes și moda artistică a zilei devin natural irelevante. Lucrând în medii foarte diferite, fiecare dintre cele două artiste înfruntă dificultăți specifice.  Pericolul alunecării în decorativism estetic, în cazul lucrărilor din sticlă ale Alexandrei Mureșan, și ispita narativității explicite, în cel al desenelor / picturi / colaje ale Dianei Oțet sunt obstacolele cele mai evidente, depășite în procesul realizării unei arte din registrul soft, fermecătoare și spectaculoasă doar dacă este privită cu atenție și răbdare.

Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 23 septembrie 2018, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

Imagini de la vernisajul expoziției  ANTROPOSEMNE cu lucrări de pictură şi obiect semnate de artistul Dorel PETREHUŞ. Evenimentul a avut loc în sălile de expoziții temporare ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în data de 6 septembrie 2018, de la ora 18. La eveniment au luat cuvântul: dl. Zamfir Danciu (directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare); poetul  George Vulturescu; pictorul și profesorul Teodor Botiș;  artistul expozant, Dorel Petrehuș, respectiv curatorul expoziției, Florin Gherasim.