MINERAL EXPO – CLUJ. Salonul de minerale, bijuterii, geme și fosile

2-4 decembrie 2016, între 10 - 18

 

În perioada 2-4 decembrie 2016, Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduiește „Salonul de minerale, bijuterii, geme și fosile”, organizat de binecunoscutul brand „Mineral Expo”.

Pe parcursul a trei zile, expoziția cu vânzare este deschisă publicului spre vizitare în intervalul orar 10:00-18:00.

În spațiul destinat etalării frumuseții vor fi aduse cele mai îndrăznețe opere ale naturii – cristalele, printre care și o spectaculoasă piesă din Tanzanit de peste 150 de carate. Exponatul este asemănător unuia dintre cele mai frumoase cristale, supranumit Regina din Kilimanjaro (Queen of Kilimanjaro). Singurul loc din lume unde a fost găsit până în prezent acest mineral este Miralani Hills, lângă Arusha, în Tanzania, în regiunea vulcanului Kilimanjaro. Privit prin transparență din diferite direcții, cristalul de tanzanit poate apărea în culori diferite, variind între albastru, roșu – grena și violet.

Alături de acest exponat, cristalul de tanzanit va fi expus și în formă de coliere sau pietre pentru montură.