Alexandru Cristea spre 88

Expoziție retrospectivă de pictură şi grafică

Vernisaj: joi, 12 martie 2015, orele 17:00

12 - 26 martie 2015   

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de cultură aflată în subordinea administrativă a Consiliului Judeţean Cluj, găzduieşte, în perioada 12 - 26 martie 2015, expoziția retrospectivă de pictură şi grafică a artistului clujean Alexandru Cristea, intitulată generic „Alexandru Cristea spre 88”.

Căutând să esenţializeze instantanee relevante din creaţia de o viaţă a artistului, actuala expoziţie retrospectivă semnată Alexandru Cristea cuprinde o selecţie de 40 de lucrări de pictură şi grafică, argumentând atât coerenţa, cât şi originalitatea unui demers artistic nutrit de o meditaţie gravă asupra rosturilor profunde ale existenţei, într-un spaţiu şi într-un timp infuzate de temeinice referiri culturale. Realizate în diferite perioade, lucrările prezente în expoziţie dezvăluie cu largheţe modalităţi de expresie plastică ce se înscriu într-o diversitate de stiluri, de la realism la cubism şi suprarealism.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, promoţia 1958, maestrul Alexandru Cristea (n. 3 iulie 1928, Prundul Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud), unul dintre „decanii de vârstă ai artei clujene”, a debutat în expoziţii de grafică, iar din anul 1960 a expus sistematic la manifestări judeţene, la expoziţii de grup sau colective organizate în ţară şi străinătate. A deschis, până în prezent, o serie numeroasă de expoziţii personale. În paralel, artistul s-a manifestat şi ca un cunoscut ilustrator de carte. A călătorit peste hotare, efectuând mai multe stagii fertile de documentare artistică în ţări precum Italia, Franţa, Germania, Ungaria, Bulgaria sau fosta Uniune Sovietică. Din anul 1967, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Cluj. O parte din lucrările sale au intrat în colecţiile muzeelor de artă din Bucureşti, Cluj-Napoca, Galaţi, ale muzeelor de istorie din Zalău şi Bistriţa, a colecţionarilor din ţară sau din străinătate (America, Franţa, Italia, Germania, Austria). Pentru merite deosebite în activitatea cultural-artistică, de-a lungul carierei profesionale i-au fost conferite numeroase premii şi distincţii.

Cu ocazia acestui eveniment, va avea loc şi lasarea celui de-al 20-lea roman al scriitorului Lucian Cristea, „Recurs la judecata de apoi. Aventurile unui avocat inocent”, inspirat ca şi precedentele sale volume din viaţa tumultoasă a justiţie.