Radu Maier. Retrospectivă

Vernisaj: vineri, 4 iulie 2014, ora 18

4 iulie - 10 august 2014  

Pictor, grafician, desenator și ilustrator, Radu Maier a absolvit la sfârşitul anilor ’50 Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu“, avându-i ca profesori pe Teodor Harșia, Petre Abrudan și Alexandru Mohi. La scurtă vreme după absolvire, a devenit cadru universitar al institutului. În semn de protest faţă de interdicţiile regimului comunist din anii ’70, artistul s-a stabilit în München, devenind cunoscut la nivel internaţional mai ales prin participarea sa la expoziţii organizate în Germania, Austria şi Elveția.

După reluarea legăturilor sale cu România în anii ’90, activitatea artistică a lui Radu Maier a fost recunoscută public inclusiv prin decernarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca.

Reprezentant semnificativ al generației anilor ’60, la baza universului său artistic se află surprinzătoare laitmotive onirice, creaţia lui Radu Maier pendulând constant între universuri arhetipale, permanent conturbate de lumi vizionare, care generează adevărate metafore narative.

Expoziţia Radu Maier. Retrospectivă, organizată în parteneriat cu Galeria Raduart din Fürstenfeldbruck, Germania, cuprinde o selecţie semnificativă a lucrărilor realizate în perioada 1998-2014, care sintetizează principalele direcţii stilistice pe care le-a cunoscut opera sa în ultimii 16 ani. Întreaga expoziţie pune un accent deosebit asupra portretelor de mari dimensiuni, veritabile alter ego-uri ale artistului, care sunt reprezentative pentru perioadele de cotitura din evoluţia creaţiei lui Radu Maier.